Crimele Securității. Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj [13]

Publicăm în continuare lucrarea dlui Gheorghe Petrov, apărută în Revista Memoria nr. 119 (2/2022), cu titlul „Crimele Securității. Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj”, un document de peste 40 de pagini, care prezintă atrocitățile regimului comunist.

Gheorghe Petrov

O astfel de decizie nu putea fi luată fără informarea și aprobarea, chiar și tacită, a unor persoane din conducerea superioară a Partidului. Teohari Georgescu a fost și cel care l-a desemnat pe Eugen Alimănescu ca executant principal al omorurilor printr-o indicație dată adjunctului său, Marin Jianu, cel care trebuia să coordoneze și să urmărească în teren desfășurarea activităților criminale. Considerentul a fost că Alimănescu avea deja experiență în domeniu, datorită faptului că în anii anteriori executase mai mulți infractori de drept comun.

Până în prezent, unii autori de studii și articole privind istoria regimului comunist au presupus, fără dovezi concludente, că execuțiile ar fi fost hotărâte și ordonate doar de către generalul Alexandru Nicolschi, care ar fi fost nemulțumit de pedepsele cu închisoarea primite de unii deținuți. În realitate, aceste măsuri criminale au fost hotărâte, în comun, de principalii responsabili din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Ordinele de acțiune au fost date întotdeauna pe cale verbală, fiind transmise personal lui Eugen Alimănescu de către ministrul adjunct Marin Jianu, cel care era atunci mâna dreaptă și omul cel mai de încredere al ministrului Teohari Georgescu. Toate misiunile criminale ale echipei de milițieni conduse de Alimănescu au fost efectuate cu știința și aprobarea generalului Pavel Cristescu, șeful Direcției Generale a Miliției. Alegerea și stabilirea componenței echipei ce urma să execute asasinatele a rămas în sarcina lui Alimănescu, iar singura condiție pe care trebuia să o respecte era ca toți oamenii să fie membri de partid. Prima întâlnire dintre Alimănescu și Marin Jianu a avut loc în cursul lunii iulie 1949. Atunci i s-a adus la cunoștință și prima misiune pe care trebuia să o îndeplinească, aceasta și cele ce vor urma fiind prezentate drept o sarcină primită din partea Partidului și a conducerii Ministerului de Interne.

Prima deplasare într-o astfel de misiune a fost la Timișoara și apoi Lugoj unde, în 2 august 1949, au fost executați cei șapte deținuți bănățeni. După ce a primit ordinul, în aceeași zi, Alimănescu a fost trimis la Timișoara pentru a căuta „cel mai bun loc” unde să facă execuția comandată, acesta fiind găsit într-o pădure de lângă Lugoj.

După cercetarea preliminară de teren, revenind la București pentru a raporta situația lui Marin Jianu, acesta din urmă nu se mai afla în capitală deoarece plecase la Timișoara. Ca urmare, superiorul său direct, generalul Pavel Cristescu, i-a ordonat să se reîntoarcă urgent la Timișoara unde era așteptat de Marin Jianu și comandanții locali ai Securității. Întoarcerea la Timișoara Alimănescu a făcut-o împreună cu trei subordonați ce fuseseră aleși ca membri în echipa sa de asasini, aceștia fiind locotenent Mircea Săgeată, locotenent Radu Vișan și locotenent-major Alexandru Ghiță.

La sediul Securității, colonelul Coloman Francisc Ambruș, șeful Direcției Regionale a Securității Poporului Ti-mișoara, i-a comunicat lui Alimănescu date despre identitatea persoanelor ce urmau să fie executate, care se aflau reținute în penitenciarul din oraș. Totodată, a fost îndrumat să meargă din nou la Lugoj unde, împreună cu un delegat de la Securitatea Timișoara și cu maiorul Zoltan Kling, șeful Serviciului Județean al Securității Poporului Severin, să mai facă o recunoaștere de teren asupra locului unde se va face execuția, care probabil era cel ce fusese stabilit într-o pădure cu ocazia primei deplasări a lui Alimănescu în zonă.

Deținuții ce urmau să fie duși pe ultimul lor drum din viață au fost scoși din penitenciar de către locotenentul-major Alexandru Ghiță. Conform afirmațiilor sale din declarație, Alimănescu spune și cum a fost instruit să procedeze la execuție: „Sistemul mi-l spuse tov. Jianu și Ambruș adică să-i scoatem din mașină, să-i împușcăm, după aceea să săpăm gropile în care să-i băgăm și să avem grijă după ce acoperim groapa să presărăm frunze uscate deasupra”. După înfăptuirea omorului, afirmă că „până la ziuă au fost îngropați”, fapt ce presupune că victimele au fost scoase din penitenciar, transportate și apoi ucise pe timp de noapte. Tot Alimănescu precizează că la execuție au participat, pe lângă cei trei ofițeri de miliție din echipa sa, maiorul Zoltan Kling și șoferul unui Gaz sovietic de la Securitatea din Lugoj, iar de la Securitatea din Timișoara un căpitan și șoferul dubei cu care au fost transportați deținuții, în total opt oameni ³⁵.

Pentru execuția deținuților dobrogeni din 10 martie 1950, Alimănescu a primit ordin verbal tot din partea ministrului adjunct, Marin Jianu. Pentru îndeplinirea misiunii a plecat din nou la Timișoara unde, la sediul Securității, în prezența colonelului Coloman Francisc Ambruș și a maiorului Aurel Bartolomeu Moiș, s-au primit prin telefon de la Direcția Generală a Securității din București numele deținuților care trebuiau uciși. Apoi, spune Alimănescu, s-a făcut deplasarea la Lugoj unde s-a așteptat un timp până când a sosit „mașina Securității cu bandiții”, aduși de la penitenciarul din Timișoara, ei fiind executați în două serii de câte opt persoane.

(va urma)

________________________

Note:

³⁵ Vezi Declarația maiorului de miliție Eugen Alimănescu din 2 iulie 1954 (manuscris), ff. 2-3.