Sara pe deal, zBuciumul sună cu jale

(varianta locală a poeziei „Sara pe deal”, de Mihai Eminescu)

Sara pe deal, zBuciumul sună cu jale,
Lumea îl urcă, ciuciul se duce la vale,
Gropile plâng, lângă distruse fântâne;
Pentru un vot, cum mă minți tu pe mine.

Centrul pe jos îl străbat ca la țară,
Ochii tăi bulbucați caută șpaga cea rară,
Orașul întreg e ca un sat în ruină,
Însă la vot, zBuciumul tău se termină.

Acoliții tăi fug, pupincuriștii de frică
Te trădează și cad și nu se mai ridică,
Ne minți cu proiecte, pui orașului frână,
Tot ce-ai promis mereu se amână.

Dar când vom merge la vot, la votare,
Te vom taxa mai urât și mai tare,
Te vom face să pleci din oraș și din țară,
Să ne scutești pe vecie de respect și gargară.

Ah! în curând vocea ta amuţeşte;
Ah! în curând tu spre Landshut grăbeşte:
La ceasul electric noi vom sta ziua-ntreagă,
Bucuroși c-am scăpat de șpăgar și de șpagă.

Ne-om împleti visele unul cu altul
Și surâzând vom păși pe bazaltul
Din centru. O urbe atât de bogată,
Cine pentru ea nu și-ar da viaţa toată?