Ce se știe și mai ales ce nu se știe despre Legiunea Străină (III)

Remus V. GIORGIONI

Încă de la crearea sa (1831) de către Louis Philippe, Legiunea a fost concepută ca un corp de soldați străini. Recrutarea se face sub un nume declarat – ceea ce înseamnă că nimeni nu este obligat să își dezvăluie adevărată identitate.

De-a lungul timpului, Legiunea a fost refugiu și pentru cei care fugeau de propriul trecut din momentul în care acceptau să îl șteargă, cu pasivul și cu activul său și să o ia de la zero. Este mitul «celei de-a două șanse». Devii un altul și contează doar ceea ce înfăptuiești sub arme, sub noua ta identitate.

Și-au găsit așadar refugiu aici, de exemplu, rușii albi, izgoniți de Revoluția bolșevică, americanii plecați pe cont propriu să apere Europa în Primul Război Mondial, evrei evadați din iadul care începuse să devină Europa de Est la sfârșitul anilor ‘30, dar și câțiva legionari români sau soldați ai celui de-al III-lea Reich, care și-au vărsat sângele pe pământuri îndepărtate sub steagul francez: mii, zeci de mii poate în îndepărtata Indochina.

Unul dintre cântecele Legiunii e moștenit direct de la ei: «Copii, profitați de război, căci pacea va fi teribilă »! Nume celebre s-au perindat sub chipiul alb (semnul distinctiv al legionarului): Zinovei Peshkoff (fiul natural al lui Maxim Gorki), Petar I al Serbiei (angajat la Legiune în 1870), prințul georgian Amilakvari, Louis II de Monaco (strămoșul prințului Albert), scriitorul Blaise Cendrars, poetul britanic Alan Seeger (mort în Primul Război Mondial), prințul Louis Napoléon, Siegfried Freytag (unul dintre piloții cei mai decorați ai Luftwaffe), scriitorul german Ernst Junger.

Recrutarea a urmat așadar marile mișcări ale istoriei. După prăbușirea comunismului, cei mai mulți candidați au venit din Est. În zilele noastre, însă, identitatea declarată nu mai este automată – legionarul se poate angaja sub propriul nume – iar trecutul lui este verificat prin Interpol. Vremea aventurierilor romantici a trecut.

În câteva zile devii un animal hăituit. Ești privat de somn, faci marșuri nesfârșite cu echipamentul în spinare până ajungi să dormi de-a-npicioarelea, ca un cal, sprijinit într-un copac. Condiție fizică, trasee cu capcane, exerciții cu ochii închiși, totul top chrono: ai două minute să mănânci, ai două minute să te speli (dacă dai cu săpun, sigur nu mai ai vreme să te clătești). Când ieși de acolo, ești o mașină de război, ești condiționat ca și câinele lui Pavlov, povestește un fost soldat.

Dar iată și Codul de onoare al legionarului:

Art 1: Legionar! Ești un voluntar pentru a servi Franța cu onoare și fidelitate.

Art 2: Fiecare legionar este fratele tău de arme indiferent de naționalitate, rasă sau religia lui. Îi vei arăta întotdeauna cea mai strânsă solidaritate, cea care trebuie să îi unească pe membrii aceleiași familii.

Art 3: Respectuos față de tradiții, atașat față de superiori, disciplina și camaraderia sunt forța ta, curajul și loialitatea – virtuțile tale.

Art. 4: Mândru de statutul tău de legionar, îl arăți în fiecare zi în ținuta ta elegantă, în comportamentul mereu demn, dar modest, în interiorul cazarmei tale întotdeauna impecabil.

Art. 5: Soldat de elită, te antrenezi cu rigoare, îți întreții armele ca pe bunul tău cel mai prețios, te îngrijești constant de forma ta fizică.

Art. 6: Misiunea e sacră, o execuți până la capăt și dacă este nevoie, în operațiuni, cu prețul vieții tale.

Art. 7: În luptă acționezi fără pasiune și fără ură, îți respecți dușmanii învinși, nu îți abandonezi niciodată nici morții, nici răniții, nici armele.