Ce-mi doresc de la viitorul vlădică: să nu facă naveta, să cunoască tradițiile culturale lugojene și să iubească florile

Constantin-T. STAN

Luna mai va fi darnică în evenimente culturale cu semnificație pentru toposul identitar lugojean. Vom lăsa deoparte angoasele provocate de dezolantul peisaj urban local, vom părăsi scena luptei politice, în care competitorii, ca niște indivizi imberbi, par să se lupte cu săbii de lemn, echipați cu coifuri de hârtie și cu argumente și lozinci auzite pe scara blocului, și vom poposi, pentru început, la Suceava, în fosta cetate de scaun a lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

♦ Astfel, în 14 mai suntem invitați să luăm parte la Simpozionul de muzicologie organizat sub egida Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”. Tema pe care o vom propune și al cărei text va fi publicat într-un volum colectiv (Tradiții ale muzicii camerale într-un topos cultural baroc – cvartetul de coarde la Lugoj în secolul XX) evocă tradiția muzicii instrumentale camerale din cetatea lui Vidu, ai cărei germeni s-au înfiripat la sfârșitul secolului al XIX-lea, cunoscând o fastă perioadă grație profesionalismului unor personalități locale providențiale: Iosif Willer (un lugojean cu vocație poliedrică, cu antecesori originari din Alsacia-Lorena – muzician, avocat, compozitor, organist și, nu în cele din urmă, politician), Ilie Mizrachi (fostul secretar al Societății Filarmonice lugojene) și, mai ales, Dimitrie Petrescu Tocineanu, ofițer de carieră, excelent violonist amator, cel care, în 1927, a reînființat mai vechea Societate Filarmonică. Petrescu Tocineanu a căzut eroic, în 1943, pe frontul de Est, în Caucaz, iar Zeno Vancea i-a dedicat un Requiem (cunoscut și sub numele de Muzică la pomelnicul unui erou), capodoperă a muzicii liturgice românești.

La momentul potrivit, am atras atenția decidenților proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană că de pe afișul concertelor lipsește numele importantului compozitor bănățean, o carte de vizită pentru valorile culturale locale și zonale. Ca de obicei în astfel de împrejurări, politicienii, aflați în capul mesei, au ignorat sugestia, practicând improvizația, care e productivă și atractivă doar în muzica de jazz.

Ciprian Porumbescu a vizitat Lugojul în 1882 (cu un an înainte de trecerea la Domnul), iar mai târziu, părintele său, arhimandritul Iraclie Porumbescu a întreținut un dialog epistolar cu dr. George Dobrin. Iată cum percepea Ciprian Porumbescu Lugojul, într-un răvaș trimis surorii sale Marioara, datat  19 septembrie 1882.

„Trebuie să-ţi scriu mai multişor despre Lugoj. Am descins într-un hotel mare. Azi e tocmai zi de târg. Oraşu-i plin de lume de la ţară. Dar aşa frumuseţă aproape că n-am mai văzut; aşa frumuseţă de oameni mai rar. Femeile au umbletul atât de mândru, de dârz şi de ţanţoş, de parcă fiecare ar fi prinţesă. Dacă le vezi dindărăt crezi că oricare e o codană de 18-20 ani; aşa de frumoase-s la boiu şi aşa de strunite şi ţanţoşe se ţin; unde mai pui apoi portul ăsta minunat; toate, dar toate au poale albe ca zăpada, tivite, cu colţurile brodate, dinainte o cătrânţă ţesută mai ales în roşu, îndărăt acele lungi oprege, cum le avea Petroviciţa în Crai Nou. Un pieptar înflorit, cu o spuză de flori, şi testemel legat cu multă cochetărie. Îţi spun: minune!

Viaţa intelectualilor e aici foarte febrilă. Românii deţin rolul dominant. Un element vioi. Am contactat o mulţime de cunoştinţe, iar lumea mă ştie aici mai bine decât la noi acasă. Au aici o societate de cântare, cum nu e alta. Se execută în fiecare an piese grandioase. Iarna trecută au reprezentat Giroflé-Girofla [operetă comică de Al. Ch. Lecocq].

În imediata apropiere a oraşului li se află podgoriile. Formidabil – anul acesta strugurii au ieşit admirabili. Şi vitele sunt aici minunate: tot rasă Schweizer şi Berner. Lugojul e situat într-un şes imens; numai dinspre Dealul viilor se ridică coline. Căldurile sunt foarte mari; mâncarea nu-i prea bună, iar târgul miroase. Saşi pe aici nu-s, fără numai nemţi şi evrei. Unguri foarte puţini. Pepenele costă aici 2 cruceri, kilogramul de struguri, 4 cruceri.

O admirabilă biserică românească, aşa ca cea catedrală din Cernăuţi, dar mai frumoasă. O foarte frumoasă biserică gr[eco]-cat[olică], aşijderea românească. Un episcop gr[eco]-cat[olic].

Un liceu, un palat al comitatului etc.

Orchestra oraşului cântă la perfecţie valsul meu Camelii. După-amiazi ne ducem la vie, unde se întruneşte o mare societate. Lumea a înnebunit cu mine; lucru care nu-mi place. Mâine-dimineaţă pornim la Chizătău. Cu bine!”

♦ În 25 mai vom fi prezenți, în urma onorantei invitații adresate de Preasfinția Sa Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, și arhimandritul Casian Rușeț, consilier cultural, în juriul celei de-a XXXIX-a ediții a Festivalului Coral pentru Copii și Tineret „Timotei Popovici”. Cu acel prilej voi lansa, în cadrul Sesiunii științifice, ultimul meu volum (Timișoara muzicală. Tradiții și contemporaneitate), elogiind excepționala contribuție a compozitorului caransebeșean Vasile Ijac la sistematizarea cântării psaltice. Timotei Popovici, autorul primului dicționar muzical din istoria muzicii românești, a debutat ca dascăl la Lugoj, în 1895 (la fosta școală confesională, azi Școala Gimnazială Nr. 3), fiind cooptat, în 1896, în comitetul de organizare a marilor serbări dedicate afilierii Banatului la ASTRA. Stabilit la Lugoj la vîrsta senectuții (aproape de Tincova, satul său natal), compozitorul își doarme somnul de veci (așteptând Învierea) în vechea progadie ortodoxă logojană.

Voi privi de la distanță ultimele zbateri electorale, detașat și impasibil, neavând mari așteptări, dar animat de o singură dorință: viitorul vlădică să nu fie navetist, să iubească tradițiile culturale lugojene și, mai ales, florile. Încă aștept amenajarea rondului din fața Primăriei cu o luxuriantă ornamentică florală, în care să troneze o liră din petale multicolore (simbolul Lugojului, orașul muzicii) și o fântână arteziană cinetică.