Klaus Iohannis s-a înfipt în buricul României

În funcție de speranța care îl animă, de perspectiva de a pune mâna pe un job internațional, sau lipsa de perspectivă, președintele Klaus Iohannis, apropiindu-se sau îndepărtându-se de buricul lumii, s-a înfipt consistent în buricul României.

Iar România politică joacă, în marea ei majoritate – mă refer la struțo-cămilă – după partitura lui Klaus Iohannis. Cum a dobândit acesta o asemenea putere? Cum poate el, pocnind din degete, să dirijeze întreg calendarul alegerilor?

Această întrebare este pe buzele tuturor. Și pe bună dreptate. Conform tuturor cercetărilor de piață, indiferent dacă sunt făcute efectiv sau doar intuitiv în bucătăria vreunui așa-zis institut, credibilitatea lui Klaus Iohannis este la pământ.

Dintre toate instituțiile existente în statul român, președinția are cel mai mic procent de încredere și deci cel mai mare procent de nemulțumire. În jur de 85-90%.

Cum poate un asemenea personaj, care nu se bucură de credibilitate, să dobândească o asemenea autoritate, încât să mute de colo-colo, „după pofta ce-a pohtit”, întreg calendarul electoral?

Comasate-necomasate. Anticipate-neanticipate. Într-un tur sau în două tururi.

Sub presiunea lui Klaus Iohannis – vom vedea cum a fost posibil să exercite cu succes o asemenea presiune – conform calendarului stabilit de struțo-cămila PSD-PNL, alegerile prezidențiale urmează să se desfășoare anticipat la pachet cu cele parlamentare.

În paranteză fie spus, dacă președintele nu își duce până la capăt mandatul, ne întrebăm de ce ar urma să încaseze viager drepturile unui fost președinte.

O bună bucată de vreme, Klaus Iohannis a sperat, pentru că niște iresponsabili i-au băgat în cap această iluzie, că va putea accesa o poziție de prim rang la nivel mondial. Șef NATO sau, mai recent, ditamai Președinte al Comisiei Europene.

La o adică, s-ar mulțumi și cu funcția de ministru de externe UE sau de ministru al apărării UE. Nu are calitățile necesare pentru niciuna dintre aceste poziții. Dar ce contează? Merge cu capul înainte. Cât merge.

Și când nu mai merge, întoarce din nou cu cheia struțo-cămila PSD-PNL, monstrul pe care l-a creat și reprogramează alegerile, lăsând cu ochii în soare întreaga clasă politică și milioanele de alegători din țară și din străinătate.

Așadar, să încercăm să răspundem la întrebarea de unde până unde acest om, care nu are autoritatea morală și nici autoritatea politică necesară, poate dirija într-un asemenea hal trenurile, în cel mai important an electoral din istoria României.

Klaus Iohannis este cel mai important beneficiar dată fiind funcția pe care o deține, de președinte CSAT, al informațiilor culese de serviciile secrete și de alte instituții de forță ale statului.

La fel ca și predecesorul său, Traian Băsescu, Klaus Iohannis obține aproape instantaneu orice informații dorește să obțină în legătură cu oricare dintre liderii politici.

A avut grijă – și în acest sens, s-a ocupat în mod special – ca la vârful coaliției pe care a creat-o și care, în mai multe rânduri, i-a pus pe tavă „guvernul său”, să plaseze personaje care poartă câte un belciug în nas.

Oameni politici șantajabili. Și probabil șantajați. La vârful PSD, Marcel Ciolacu. Un om care a dobândit în mod ilegal o diplomă de luptător cu merite deosebite în așa-zisa revoluție din decembrie 1989. La Buzău. O localitate în care nu a existat nici cel mai mic semn de revoltă asumată împotriva lui Ceaușescu. Niciun demonstrant. Niciun glonț tras. Nicio victimă.

Și totuși, s-au împărțit, s-au preluat și s-au valorificat asemenea titluri de erou. Oricând îi poate fi deschis un dosar penal pentru fals și uz de fals. Și dacă nu ajunge, îi reamintesc că serviciile secrete l-au cercetat și în ceea ce privește încrengătura de interese de trafic de influență, de obținere de venituri ilicite, creată tot cu personaje apropiate din Buzău.

În plus, Marcel Ciolacu a fost șantajat și în ceea ce privește poziția sa în internaționala socialistă în raport cu ceilalți șefi de guverne din Europa, care poate fi șubrezită sau consolidată după caz prin influența exercitată de președintele României. Pentru moment, sunt suficiente informațiile pe care le-am furnizat. Mai târziu vor veni și altele.

Celălalt corifeu al struțo-cămilei, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, falsul erou de la Nassiriya, are un ditamai dosarul legat de falsificarea doctoratului său, și dacă asta nu este suficient, mai există un dosar gros, instrumentat parțial de parchetul militar și judecat tot parțial în instanță, finalizat cu o condamnare penală cu închisoarea.

În esență, sub directa sa autoritate, pe vremea când era Ministru al Apărării, vârfurile serviciului secret al Armatei au falsificat listele de spioni, au întocmit state de plată pentru spioni fictivi și în tranșe succesive au sifonat din banii Armatei sume uriașe de bani.

De contabilitatea acestei afaceri s-a ocupat nici mai mult nici mai puțin decât soția lui Ciucă, promovată prin tot felul de jonglerii în grad de colonel, pentru a putea încasa astăzi o pensie consistentă. În mod intenționat, o parte din dosar a rămas în nelucrare, astfel încât și lui Ciucă să-i poată fi montat un belciug în nas.

Și iată cum aceste două personaje, la remorca cărora se află ditamai coaliția, dirijează trenurile fix așa cum le dictează Klaus Iohannis. Desigur însă, lista celor cu un belciug în nas nu se rezumă aici.

Sunt mult mai mulți lideri politici aflați în situații asemănătoare. Și care, pentru a-și salva pielea, pentru a-și conserva sau întări poziția, sunt gata să facă orice le cere Klaus Iohannis.

Să schimbe la nevoie și de 10 ori, în timpul meciului, condițiile în care se desfășoară alegerile.