Un autoturism condus de o tânără de 19 ani a fost lovit de tren

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Un autoturism la volanul căruia se afla o tânără de 19 ani, a fost lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, fără bariere, din județul Timiș.Accidentul feroviar a avut loc luni, 17 aprilie, în jurul orei 11:22. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara cu o autospecială de serviciu, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimisă și o ambulanță SAJ. În accident au fost implicate un autoturism, în care se aflau 3 persoane, și un automotor, cu 6 persoane (dintre care, 4 călători). Automotorul R 11123 circula pe ruta Timișoara Nord-Cruceni.

„O femeie în vârstă de 19 ani a condus un autoturism pe DJ 593, dinspre localitatea Peciu Nou spre Timișoara, iar la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere a intrat în coliziune cu un tren condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani”, a transmis IPJ Timiș.

În urma evenimentului au rezultat 3 victime, conștiente și cooperante, fiind evaluate la fața locului de către echipajele medicale. Dintre acestea, o femeie în vârstă de 65 de ani, pasageră în autoturism, a fost transportată la spital de către ambulanța SMURD.

Conducătoarea auto și mecanicul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au anunțat că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (P. M.)

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.