Războiul măgarilor [Un editorial de Dan Timaru]

Premierul Marcel Ciolacu, scos din fire peste poate, s-a adresat recent celor care contestă promisiunile de majorare a veniturilor vârstnicilor în septembrie, folosind expresia „măi, măgarilor!”.

Măgarii Măgăriei Sale Marcel Ciolacu spun că gaura de 15 miliarde de lei din bugetul pensiilor nu poate fi acoperită  și că promisiunea guvernului nu se va putea pune în practică. Și uite așa s-a iscat războiul măgarilor.

Nu știu dacă măgarul se simte mândru că  este asemuit cu rasa umană, dar în mod sigur există multe similitudini între om și patrupedul cu pricina.

Este cunoscută imaginea cu un măgar înhămat la o căruță, iar căruțașul ține în mână o undiță de care este agățat un morcov plimbat în fața animalului. Ca să poată mânca  morcovul, măgarul aleargă, trăgând după el căruța.

Viața e o căruță la care noi, înhămați, alergăm după morcov. În cazul nostru, căruțașul Ciolacu ne propune să alegem calea morcovului, ca să-și parcheze căruța la Cotroceni.

Poate că dumnealui nu doarme noaptea de grija pensionarilor cu venituri mici.

Poate că îi stă mâncarea în gât gândindu-se la cei flămânzi, dar supărarea lui la adresa contestatarilor este doar un joc emoțional care face parte din scenariul campaniei  electorale.

Nu mai plânge, neicușorule, pe umerii bunicilor, că le putrezesc hainele de atâta umezeală și nu mai au bani să își cumpere altele.

După ce ai dat morcovi grași celor cu pensii speciale, după ce ai rotunjit veniturile unor înalți dregători în stat, ai mai agățat ultimul morcov sfrijit, rămas în sacul cu pomeni electorale.

Dar, după ce trec alegerile, în mod sigur morcovul va dispărea, iar căruțașul se va folosi doar de bici.

Este adevărat că măgarul încăpățânat se va trânti pe jos, răgând cât îl țin bojocii, că a fost din nou tras pe sfoară, numai că nimeni nu îl va mai băga în seamă.

În cele din urmă, acesta, răpus de anemie, va tăcea gândindu-se la lovitura de copită pe care  trebuie să o aplice căruțașului cu prima ocazie.

Dar să revenim la Marcel Ciolacu, care a devenit brusc nervos. Nimic nu mai aduce aminte de calmul său bine cunoscut cu care și-a făcut loc în politică.

Probabil că cineva, un Brutus de Dâmbovița, i-a înfipt morcovul pe la spate și asta doare rău. Este cunoscut faptul că de-a lungul existenței sale, PSD-ul și-a devorat din interior liderii.

Să fi început cabala tocmai acum când Ciolacu se îndrepta cu pași siguri spre funcția supremă în stat? E drept că nu poți să te așezi în fotoliul prezidențial cu morcovul ajuns în locul nedorit.

Trădare, trădare, dar să o știm și noi, turma, după care morcov trebuie să alergăm?