„Primul meu ghiozdan”, un gest frumos al Primăriei Lugoj, dar oare bine gândit?

Augustin BERCEAN

Pentru al doilea an consecutiv, la propunerea Primăriei Lugoj, Consiliul Local Municipal acordă elevilor din clasele pregătitoare un ghiozdan care conține rechizitele necesare pentru începerea anului școlar. Gest lăudabil, dar…

Anul trecut, acest program inițiat în municipiul Lugoj de către administrația locală s-a bucurat de un ecou pozitiv, ba, pot spune, chiar entuziasmant din partea multora.

Având și eu un copil care este elev, pot estima destul de clar cât de binevenit este acest gest pentru foarte mulți. E o cheltuială destul de serioasă din bugetul familiei „încropirea” și achiziționarea ghiozdanului pentru noul an școlar.

Justificarea pe care aleșii locali au invocat-o pentru a primi acordul Consiliului Local pentru desfășurarea acestui program are două componente.

Prima își propune să „sprijine elevii din clasele pregătitoare de la unitățile de învățământ de stat în vederea accesului egal și sporit la educație”, iar cea de a doua își propune „crearea unui instrument eficient împotriva fenomenului de abandon școlar și de stimulare a elevilor”. Sună frumos, nu?

Cam aceeași justificare au avut-o mai toate Primăriile din țară când au pus în practică acest program. Doar nu credeați că a fost vreo idee originală a Primăriei Lugoj?

Nuuuu! De mai bine de 10 ani se practică acest tip de ajutor pentru elevii din clasele pregătitoare și cam toate programele poartă această denumire: „Primul meu ghiozdan”. E doar un copy paste al Primăriei Lugoj, dar, din fericire, unul pozitiv.

Cam greu să critici o asemenea inițiativă, nu? Mai ales că ea vizează copiii lugojeni… Dar perfecțiunea este greu de atins și, vorba poetului Nichita Stănescu, ea nu atrage atenția. Și mie mi-au atras atenția câteva aspecte din acest program.

În primul rând, nu înțeleg de ce doar elevii din clasa pregătitoare beneficiază de acest ajutor? Ghiozdanele și rechizitele (și asta v-o spun din propria experiență!) nu rezistă foarte, foarte mult. Rechizitele rar apucă să supraviețuiască în integritatea lor mai mult de o jumătate de an.

Hai să zicem că ghiozdanul poate fi folosit și anul următor, dar rar se întâmplă să îl mai prindă și pe celălalt. Și asta se întâmplă nu neapărat din vina copiilor, ci din cauza calității produselor. Suntem o societate de consum, nu?

Cine mai produce în ziua de azi ceva care să poată fi utilizat pe termen lung? Și atunci de ce elevii din celelalte clase nu au dreptul și ei la un al „doilea ghiozdan”, al „treilea ghiozdan” etc.? Efortul financiar pe care trebuie să-l facă părinții elevilor din clasa pregătitoare este mai mare decât al părinților din alte clase? Clar că nu! Toți trebuie să achiziționeze și să „echipeze” un ghiozdan pentru copiii lor, indiferent în ce clasă se află.

Cea de a doua justificare, „crearea unui instrument eficient împotriva fenomenului de abandon școlar”, chiar nu am înțeles-o deloc! Adică abandonul școlar se rezolvă cu un ghiozdan oferit gratis în clasa pregătitoare?

Ce se va întâmpla în anii următori cu acel copil care, să zicem, datorită acelui ghiozdan oferit gratis, a putut începe școala? Și aici fac referire la copiii care provin din familii cu situații materiale dificile. Nu ar fi fost mai corect ca în fiecare an școlar, pe lângă bursa de ajutor social de care dispune orice elev care provine dintr-o asemenea familie, să îi fie acordat și un ghiozdan complet echipat?

Asta dacă tot dispune Primăria de acești bani și dacă tot este hotărâtă să lupte împotriva abandonului școlar… Este, totuși, un gest frumos al Primăriei Lugoj, dar care cred că ar putea fi regândit, pentru a fi și eficient.

Nu cred că efortul financiar ar fi fost mult mai mare dacă s-ar fi acordat asemenea „prime ghiozdane” tuturor copiilor care ar fi avut nevoie cu adevărat de ele.

Sunt convins că majoritatea părinților elevilor din clasele pregătitoare, pentru care achiziționarea și echiparea unui ghiozdan nu înseamnă chiar un efort imens, nu ar fi avut nimic împotrivă…