Primăria Lugoj, amendată cu 145.000 de lei pentru gunoaiele din oraș

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

De-a lungul timpului, comisarii Gărzii de Mediu au tot identificat deșeuri abandonate în mai multe locuri din Lugoj. Pentru că primăria din localitate nu a luat măsuri să le salubrizeze, instituția a aplicat două amenzi în valoare de 145.000 de lei.

În perioada 22-24 martie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Timiș au efectuat un control la Primăria Lugoj. Angajații instituției au verificat dacă amplasamentele pe care au fost identificate deșeuri abandonate la controlul anterior au fost salubrizate, cât și dacă se confirmă sesizările înregistrate la Garda de Mediu Timiș cu privire la gunoaiele aruncare pe raza Lugojului.

Comisarii au depistat numeroase amplasamente cu deșeuri abandonate. De asemenea, s-a constat că locațiile identificate la controlul anterior cu deșeuri abandonate nu au fost salubrizate, deși Primăriei Lugoj i-au fost dispuse măsuri în acest sens de către Garda de Mediu Timiș.

„Pentru neconformitățile constatate, Primăria Municipiului Lugoj a fost sancționată contravențional cu două amenzi în valoare totală de 145.000 lei, conform legislației specifice. Totodată, au fost dispuse măsuri de salubrizare imediată a amplasamentelor pe care au fost abandonate deșeuri”, a declarat pentru Tion.ro Luci Mușuroi, comisar-șef la Garda de Mediu Timiș.

1 comentariu

  1. Parca primaria avea un serviciu de sere si spatii verzi. Oare nu pureau desalubriza astfel incat sa fie evitata amenda? In orice caz nu va stresati ca vreunul din alesii nostri va plati. Plata amenzii se va face din bugetul local pe care eu si voi il platim. Deci NU primaria a fost amendata ci noi. Acuma e drept ca noi suntem cei care facem gunoiul ba chiar il si votam….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.