Interviu Ada Hausvater: „De fapt, concursul de director al TNB nici n-a avut loc. Aștept cursa”

Observația ideologului Adrian Marino din „Viața unui om singur” conform căreia trăim în „țara lui pseudo”, a „fușerelii” și improvizației continue s-ar susține, dacă ne uităm la saga reprezentată de concursul pentru funcția de director al TNB. Concurs care a fost organizat, apoi subit anulat – aparent, ilegal și discreționar. Am discutat cu omul de teatru Ada Hausvater, director al Naționalului timișorean și candidat în cadrul concursului amintit (atât cel care… nu a fost, cât și cel care… va fi), despre nevoia vitală de predictibilitate, transparență și integritate în cultura română.

BVN: Doamnă Hausvater, parafrazând o rubrică celebră pe vremuri, avem un concurs (anulat) de director al TNB. Cum procedăm? Știm că v-ați depus candidatura, una care, iată, în acest moment trenează. Care sunt neregulile pe care le imputați, obiectiv, Ministerului Culturii – și, vorbim despre incompetență sau rea-credință?

Ada Hausvater: Candidatura mea nu trenează, ci nu mai există din 4 august, când Ministerul Culturii făcea următorul anunț: „Având în vedere că în perioada de desfășurare a etapei I – analiza proiectelor de management, un membru din comisia de concurs de proiecte de management organizat pentru Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti a renunţat la mandatul încredinţat de Ministerul Culturii, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Regulamentul de concurs, aprobat prin O.M.C. nr. 3044/22.06.2022, Ministerul Culturii va relua procedura de concurs cu respectarea prevederilor legale în vigoare.”

Oficial, acest comunicat a înlocuit pe 4 august 2022 anunțarea notelor pentru analiza proiectelor de management, anunțare așteptată conform calendarului și regulamentului de concurs. Comunicatul Ministerului Culturii ne informează că un membru al comisiei a renunțat la mandatul său și că procedura de concurs se va relua cu respectarea prevederilor legale, și nu de la notarea proiectelor – punctul în care concursul s-a blocat – ci de la bun început. Cu alte cuvinte, comunicatul a reformulat pur și simplu informația că acest concurs a fost anulat. Chiar și în acest moment, asta este tot ceea ce știm oficial de la Ministerul Culturii despre întreruperea concursului. Este oare posibil ca pilotul unui avion aflat la o altitudine de 5000 de metri să renunțe la mandatul de a pilota avionul plin de pasageri? Mă întreb dacă a fost evaluată amploarea efectului termen lung pe care o are retragerea unui membru al comisiei în timpul desfășurării concursului fără a da notele – oricare ar fi notele – și decizia de a bloca întregul proces.

La scurt timp după comunicatul respectiv, în spațiul de social media a apărut o postare a domnului ministru, cu informații suplimentare: astfel, retragerea unuia dintre membrii comisiei avusese loc după ce comisia în integralitatea ei constatase calitatea generală slabă a proiectelor, considerate sub ceea ce ar trebui să reprezinte un document ce stă la baza conducerii teatrului fanion al României. Retragerea era justificată în postare, printre altele, de faptul că astfel se evita desemnarea, la limita notei de trecere (…) a unui manager care să conducă o perioadă importantă de timp cel mai important teatru național. Din declarația domnului ministru reieșea și ocazia capână la următorul concurs, candidații să-și îmbunătățească proiectele, precum și de a oferi ocazia de a participa și alți candidați….

Această declarație ridică numeroase întrebări: Articolul 9 (4) din Regulamentul de concurs specifică limpede că Lucrările și dezbaterile din cadrul comisiei sunt confidențiale. Oare confidențialitatea se definește doar în raport cu noi, publicul larg, nu și în raport cu cei din Minister care nu făceau parte din comisia de concurs? Oare de ce această declarație n-a fost integrată în comunicarea oficială a Ministerului Culturii dacă respecta regulamentul? Oare textul procesului verbal semnat de membrii comisiei conține mențiunea că în integralitatea sa, comisia a constatat o calitate general sub ceea ce ar trebui să reprezinte un document ce stă la baza conducerii teatrului fanion? La această ultimă întrebare, unul dintre membrii comisiei a subliniat public pe postul național de televiziune că opinia aparține în exclusivitate membrului care s-a retras. În același interviu, respectivul membru al comisiei a replicat domnului ministru cu privire la punctajele proiectelor, afirmând că nu toate notele erau sub 7, ci erau și note de 8 și 9. De aici derivă altă serie de întrebări: De ce un concurs pentru instituția fanion a fost lăsat să cadă în derizoriu, în absurd?!  Cum este posibil ca în epoca votului, un membru al comisiei să decidă în pofida celorlalți cinci, cu atât mai mult cu cât în Regulamentul concursului nu este menționat nicăieri dreptul de veto? Cine este acest membru? De ce opinia lui singulară a fost creditată și a celorlalți cinci membri nu? Cum adică, s-a retras un membru fără să dea notele? Nu a dat notele, dar are păreri despre nivelul proiectelor? În ce calitate? Oare a citit cele cinci proiecte? Ce îl recomandă ca fiind superior celorlalți cinci membri? Este de neînțeles. Iar ceea ce este de neînțeles, devine îndoielnic!

Desigur că au izbucnit discuții în jurul numelui acestui membru și al calității sale în comisie, pe poziția de favorit. Nici numele membrilor comisiei și nici cele ale concurenților nu au fost până în acest moment pronunțate oficial – deși concursul s-a oprit de peste trei săptămâni. Cu toate acestea, în discursul transparenței decizionale este invocată comisia, devenită o combinație între Marele Anonim al lui Blaga și orwellianul Fratele cel Mare. În opinia acestui misterios membru al comisiei, notarea ar fi clasat viitorul director sub nivelul proiecției pe care această persoană o avea despre profilul viitorului director de la TNB, dumnealui nedând notele. Întrebarea este ce garanție oferă părerea cuiva care nici măcar n-a fost capabil să își asume notarea proiectelor? Și totodată, oare de ce Ministerul Culturii i-a ignorat pe cei cinci membri care acționau în conformitate cu Regulamentul și legislația? Toate aceste întrebări fără răspuns au generat în spațiul public o mare neîncredere în transparența concursului și a rezultatelor.

La acest concurs i s-a făcut loc unui nou criteriu, neprocedurabil: subiectivismul. O.U.G. 189/2008 nu numai că nu prevede acest criteriu, ba dimpotrivă, luptă de 14 ani împotriva subiectivismului evaluatorilor cu armele numeroaselor legi pe care managerul trebuie să le cunoască pentru a putea să își îndeplinească obligațiile. Din această perspectivă, îmi este greu să iau în calcul buna credință a membrului respectiv: atitudinea  sa indică, mai degrabă, nepricepere, necunoașterea legii, nedeprinderea dimensiunii importanței mandatului său (cu atât mai mult cu cât această persoană făcea parte din comisia de concurs alcătuită pentru „instituția fanion”) și, nu în ultimul rând, iresponsabilitate.

Inconsecvențele nu se opresc aici. De pildă, deși notele de la etapa analizei proiectului din concursul pentru postul omonim de la Filarmonica ”George Enescu”, concurs desfășurat cu câteva luni înaintea celui de la TNB, au fost cu puțin peste 7 (care este nota de trecere), nu s-a retras niciun membru al comisiei înainte de notarea cu puțin peste 7 a proiectelor. Interesant! Așadar, operăm cu două  (sau chiar mai multe) unități de măsură. Deocamdată nu este prevăzută în legislație această distincție. Sau poate Filarmonica „George Enescu” nu este un fanion… al instituțiilor de concerte?

Un concurs început de autoritate, cu atât mai mult de Ministerul Culturii și cu atât mai mult un concurs mult discutat în spațiul public pentru poziția de manager la Teatrul Național din București, trebuie condus până la capăt; desigur, propriul capăt.

Toate neclaritățile privind concursul conduc la un prejudiciu de imagine al tuturor celor implicați: concurenți, comisie, organizator, decidenți. În egală măsură, înseamnă o minimalizare a importanței demersului în Cultură și reprezintă un mesaj negativ pentru actualitate. Oare dacă un funcționar public – sau un echivalent al unui funcționar public – nu are seriozitatea, maturitatea și profesionalismul de a-și îndeplini  obligațiile din perspectiva responsabilității atribuțiilor sale, poate fi girat să facă parte din comisii, are oare competența de a decide soarta celor aflați în concurs, și soarta celor ce vor fi conduși de viitorul câștigător? A suportat oare această persoană în vreun fel consecința iresponsabilității sale?

Conform articolului 10. (10) din Regulamentul de concurs, în cazul în care niciun candidat nu a obținut o medie de minimum 7, procedura de concurs se reia în maximum 30 de zile. Dat fiind că acest fapt nu s-a întâmplat, deduc că ideea proiectelor slabe, indusă cu insistență în spațiul public, este doar o tehnică mediatică de demonizare a candidaților, punându-le pe umeri o desagă care nu le aparține.

Nu în ultimul rând, demonizarea OUG 189/2008 – ordonanța care stă la baza organizării concursului – este tehnică și va genera probleme pe termen lung. Disfuncționalitățile concursului provin din cum nu a fost aplicată ordonanța și ordinul 2799/2015. În OUG 189/2008, pe primul loc se află comisia de concurs compusă din 2/3 specialiști și 1/3 reprezentanții autorității. Aceștia trebuie să evalueze conform unor criterii clar precizate. Cei care au conceput această ordonanță au dat întâietate specialiștilor, nu reprezentatului autorității, căreia i-a atribuit mai puțini membri. Așadar, odată ce este amenințată ordonanța cu justificarea situației iscate, aș vrea să amintesc că intervenția politicului în sistemul profesional în absența unor valori profesionale nu a fost și nu este văzută ca un semn democratic. Mai mult, în spațiul public circulă tot mai mult intenția de modificare a OUG 189/2008, în condițiile în care această ordonanță a reușit, în ultimii 14 ani, să permită accesul pe posturile de manageri profesioniștilor calificați prin valoare, prin pregătire și nicidecum prin simpatia sau la recomandarea autorității. OUG 189/2008 și O.21/2007 stabilesc principii profesionale, activitatea din teatru fiind apolitică.

Desigur, politicienii performanți și profesioniști nu se simt lezați de profesioniștii din cultură care urmăresc misiunea instituțiilor pe care le conduc. Dimpotrivă, am convingerea că politicienii de prim rang și valoroși vor aprecia independența despre care vorbesc, și nu o vor acuza.

BVN: Teatrul Național din București rămâne instituția-fanion a teatrului românesc. Cunoașteți comprehensiv și realitățile teatrului european contemporan, prin prisma proiectelor pe care le-ați derulat la Timișoara. Considerați că TNB este, în acest moment un teatru de secol XXI? Cu ce idei și proiecte prioritare vă propuneți să veniți la București, într-un eventual mandat?

Ada Hausvater: Propun ca Ministerul Culturii să definească în Caietul de obiective profilul de fanion al TNB. Trecând peste această ironie justificată, da, fără discuție, teatrul românesc în integralitatea sa este un teatru al secolului XXI. Domeniul în care suntem foarte departe de dimensiunea europeană contemporană este raportul cu timpul, predictibilitatea, independența, capacitatea de planificare bugetară pe termen mediu și lung: cum s-ar zice, nu știm din timp dacă bugetul aprobat este cel estimat în proiectul de management.

Revenind, Teatrul Național din București  trebuie să fie un teatru din secolul 21 și are nevoie de un leadership creativ și solid deopotrivă, ceea ce implică imaginație, corectă comunicare, eficiența implicării și dezvoltării calităților profesionale ale întregii echipe – vorbim aici despre 484 de angajați, dintre care 82 sunt actori, nu doar despre două sau trei nume – angajați care funcționează și își doresc să funcționeze în cel mai performant sistem de management – vizionar, implicat, prin cei din teatru către public, un management care să formeze un public al secolului 21, un public interesat de propria dezvoltate, de cultură, de educație, de știință. Fundamental, am încredere în oamenii de teatru. Pentru mine, oameni de teatru sunt toți cei care lucrează în teatru, fiindcă dragostea, responsabilitatea și respectul față de spectacolul de pe scenă reprezintă motorul funcționării întregului motor administrativ. Cred că TNB trebuie să iasă din epoca heirupismului actual și să treacă în secolul asumării unui viitor cultural care să deschidă orizonturi importante și de valoare pentru teatrele din întreaga țară și să se raporteze la lumea internațională ca pol de referință. Conștiința și seriozitatea viitorilor oameni, cetățeni, se formează din texte valoroase montate și jucate pe măsură; textele bulevardiere, lacrimogene și cu ceva iz de budoar paspoalat de o tristețe socială, nu vor stimula nici idei, nici conștiința socială sau un caracter înalt. La întrebarea dacă în acest moment TNB mai este un teatru național, răspunsul este că nu. Mă întrebați despre viziunea mea pentru TNB. Îmi va face o deosebită plăcere să vorbesc despre viziunea și despre proiectul meu pentru Teatrul Național din București, la un moment dat. Poate de pe poziția de director al TNB (), poate de pe poziția de director general al Teatrului Național din Timișoara sau cine știe…

BVN: Într-un interviu acordat unui site cultural, ați invocat calendarul strâns, imposibil, al concursului și modificările inopinate ale acestuia. Care credeți că sunt motivele pentru această lipsă de transparență și opacitate administrativă? Ce “mesaj” v-au “transmis”, din postura Dvs. de candidat?

Ada Hausvater: Am invocat inclusiv timpul scurt acordat comisiei pentru analiza proiectelor de management. Prin OUG 189/2008, comisia de concurs are între 7 şi 14 zile calendaristice pentru analizarea acestora de către membrii comisiei de concurs. A avut comisia aceasta între 7 și 14 zile? Inițial, în calendarul de concurs, prima etapă, cea dedicată analizei proiectelor, era stabilită între 22.07-2.08, respectiv 12 zile. Oare comisia de concurs a avut la dispoziție aceste zile sau au fost mai puține? A fost numită comisia din 22.07.2022? Cei șase membri au semnat contractele și declarațiile de incompatibilitate din 22.07.2022? Oare membrii săi au avut timp suficient pentru analizarea temeinică a 5 proiecte de management a câte 60 de pagini fiecare? Transparența este un mod sănătos și natural de viață, nu este o formulă punitivă, de constrângere, iar sustenabilitatea lui derivă tocmai din operaționalizarea și îmbunătățirea sistemelor de muncă.

Mesajul receptat este că portretul-robot al viitorului manager al TNB, previzionat prin caietul de obiective, nu a coincis cu portretul-robot care reieșea din aspirațiile acestui unic membru vizionar al comisiei de concurs (care nu notează proiectele de management la îndemnul simțirii individuale față de fanionul teatrului românesc), ceea ce conduce la reluarea concursului. Subliniez că acest fapt nu se datorează restricțiilor din OUG 189/2008. Și nici invocatelor prevederi ale G.D.P.R. care vizează protejarea datelor personale, nu a identității membrilor comisiei, mai cu seamă după oprirea concursului. Este foarte mult indusă în spațiul public disfuncția legislației. Oprirea confuză a concursului, neasumarea corectă în spațiul public a erorilor, face ca semnalele să fie mai nocive pe termen lung decât un concurs nu tocmai bine organizat.

Ministerul Culturii trebuia să analizeze atitudinea acestui membru din perspectiva legii.  Dacă acesta se afla în incompatibilitate și s-a dumirit numai când trebuiau notate proiectele, înseamnă că intră sub incidența legii încălcate (a se vedea art. 3 (4) și art. 3 (10) din Regulamentul de concurs). Mă întreb ce grave consecințe va suporta desfășurarea concursurilor de management de acum înainte, cu câtă ușurință vor putea fi anulate, întrerupte, modificate, odată creat acest precedent, cu câtă ușurință va fi utilizată tehnica renunțării la mandat a câte unui membru, mai mult sau mai puțin familiarizat geografic cu legile naționale.

BVN: Avem un membru al comisiei de concurs care s-a retras cu de la sine putere și un Ministru al Culturii care comunică pe Facebook-ul personal despre desfășurarea și sincopele acestei veritabile “saga”. Strict din perspectiva profesionalismului, cum comentați atitudinea dumnealor?

Ada Hausvater: Revin la metafora de mai sus: pilotul renunță la mandat, își pornește parașuta, ajunge la sol, avionul ia foc cu toți pasagerii, iar președintele companiei îi decernează pilotului titlul de erou al aerului.

BVN: Se tem politicienii din Romania de omul de cultură integru, vertical, nemanipulabil? De ce?

Ada Hausvater: Nu pot generaliza această ipoteză pentru toți politicienii. Aș particulariza-o pentru politicienii lipsiți de valoare: politicianul fără valoare se teme de un om de cultură valoros. Atât profesioniștii, cât și politicienii se definesc prin valoare și competență și prin opțiunea pentru valoare și competență. Neîncrederea își are izvorul în neîncrederea în ei înșiși, în propriile capacități profesionale corelate cu responsabilitățile pe care le implică funcția. Este o perioadă a imaginii politicului promovat prin toate metodele vizuale și probabil că de aceea numai unii dintre aceștia, cei care se preocupă de fond și rezistă tentației de imagine, înțeleg că nu este sub demnitatea lor să spună: „nu știu, mă documentez și revin” sau „nu este de competența mea”.

Alegerea managerului unui teatru nu este atributul ordonatorului principal de credite, ci al comisiei de concurs. Acesta este un pas înainte deosebit de important, pe care legislația îl garantează de peste treizeci de ani, odată cu ieșirea din socialism. Ca atare, orice idee de intervenție în acest raport fragilizează echilibrul democratic și distruge pe termen lung criteriile de evaluare profesională și sănătatea profesională a oricărui domeniu. În selectarea viitorului director, ceea ce are prioritate sunt criteriile de performanță, sarcinile și obiective, nu poza acestuia. Răspunzând mai departe, frica este rezultatul neîncrederii în propria valoare, nu a neîncrederii în cei din față.

Ca profesionist de teatru, cred cu tărie că integritatea este prima lecție a breslei, o lecție pe care fiecare o descifrează singur. Cred că numai cine aderă la ea va putea construi o carieră, cu alte cuvinte va respecta principiile fundamentale ale profesiei; dacă nu, la fel ca în miturile inițiatice, dezvoltarea nu va mai avea loc. Din păcate, subdezvoltarea unui individ atrage după sine subdezvoltarea comunității din care face parte. Integritatea este condiția principală a cercetării, a artei, a științei.

În 2005, am câștigat un concurs pentru managementul Teatrului Național din Timișoara, în baza unui proiect de management bun, construit de mine însămi, și a unui interviu bun, unde am fost evaluată de o comisie formată din profesioniști. Competiția a fost transparentă, nimic ocult, supranatural sau subversiv. Eu cred în concursuri de proiecte, de idei, de profesionalism! Experiența mea timpurie spune că se poate! Iar rezultatele mandatelor mele de director la Teatrul Național din Timișoara o confirmă.

BVN: Ce semnale aveți despre reluarea concursului de director al TNB? Într-o țară care suferă cronic de pe urma lipsei de predictibilitate, cum afectează provizoratul și improvizația – în opinia Dvs. – activitatea TNB, dar și activitățile Dvs. curente de la Naționalul timișorean?

Oficial, nu există semnale. Neoficial, aud tot felul de supoziții. Mă aștept ca lucrurile să pornească deodată, imprevizibil, și să citim anunțul de concurs pe site. Sau poate că va rămâne în așteptare (sper că nu a lui Godot). De vreme ce pe site-ul TNB apar închirieri de spații până în decembrie, excedând zilele mandatului interimar actual, înseamnă că următorul concurs este tare îndepărtat de ziua de azi.

În ceea ce privește Teatrul Național din Timișoara, activitatea se desfășoară foarte bine. Mulți directori și-ar dori așa o echipă pregătită, disponibilă, competentă, antrenată și nu în ultimul rând, pozitivă. Am reușit să strâng în jurul meu oameni competenți, cu mare pasiune pentru munca lor. Acest fapt a dat o fibră deosebită musculaturii întregii echipe. Și am avut șansa atragerii și formării unui public minunat. Desigur, impredictibilitatea de ordin financiar ne afectează, deși încercăm în permanență să găsim soluții legale să nu blocăm activitatea. Educația mă obligă să nu merg niciodată la lucru cu lecțiile nepregătite. Când și cei care iau decizii care se răsfrâng asupra noastră se vor baza pe educație și nu pe instinct sau pe conjunctură, cred că se va vindeca această boală aparent autoimună a societății noastre, numită impredictibilitate.

BVN: În pofida decepțiilor trăite în cadrul acestui proces de evaluare a dosarelor, a acestui concurs nedus până la capăt, veți rămâne în cursă?

Ada Hausvater: Da. Nu fac parte din categoria celor care renunță să piloteze avionul în zbor. Propun tuturor celor care, ca și mine, își construiesc viața prin profesionalism și seriozitate: să nu renunțe să aibă încredere în profesionalism, în principii, să nu renunțe în virtutea deficiențelor evidente. Am întâlnit, de-a lungul carierei mele, intelectuali și profesioniști desăvârșiți care m-au convins că drumul corect este greu, dar este cel mai valoros. De fapt, concursul nici n-a avut loc. Aștept cursa.

BVN: Ce vă motivează să vă luptați în continuare?

Ada Hausvater: Responsabilitatea. Educația. Încrederea în deontologie, în principiile morale. Credința că ceea ce ne guvernează trebuie să fie profesionalismul și binele suprem al oamenilor. Credința în profesia mea. Respectul față de performanța obținută la Teatrul Național din Timișoara. Experiența celor aproape 17 ani de management la Timișoara. Profesionalismul.

BVN: Explicați-ne în câteva fraze de ce are Bucureștiul, dar și România, nevoie de un Teatru Național puternic și prolific.

Ada Hausvater: Teatrul Național din București a fost și va fi un teatru puternic și prolific. De-a lungul istoriei sale, și-a definit identitatea prin puterea spectacolelor și prin importanța pe care a avut-o mereu în comunitate. Multă vreme, oxigenul societății a venit din sala de teatru, acolo unde oameni vii creau o altă lume, vie și adevărată și nu vorbim numai despre perioada socialistă, ci și despre perioada premergătoare ei. Am crescut în sălile de spectacol ale TNB, mergeam de mici la teatru cu părinții, am învățat cum realitatea poate fi complet modificată de imaginație. Teatrul înseamnă libertate. Teatrul Național din București reprezintă un indicator de civilizație a nației, reflectă educația, pregătirea, disponibilitatea și direcția țării. Teatrul Național din București este despre mâine, pornind de azi. Este foarte important ca Teatrul Național să-și deschidă aripile în toate direcțiile de dezvoltare – artistică, socială, comunitară. Din perspectiva mea, Teatrul Național din București trebuie să reprezinte o investiție în viitorul civilizator al României, să fie un spațiu formator de opinie, o platformă non-ideologică de dialog și un reper stabil la nivel comunitar, național și internațional, trebuie să aibă capacitatea de a concentra în jurul său societatea și comunitatea artistică și, în egală măsură, de a iradia din interior înspre societate, înspre comunitate. Într-un cuvânt, TNB trebuie să devină un sistem eficace pentru cultura și pentru viitorul  României. Am convingerea că TNB trebuie să valorifice tradiția și, în egală măsură, să experimenteze noile formule de expresie artistică, în respectul principiilor sale, dar și al conexiunilor pe care le stabilește. Teatrul Național din București trebuie să devină locul de întâlnire și de comunicare pentru întreaga viață teatrală a României. Nu în ultimul rând, prin trăsătura sa formativă, TNB trebuie să deschidă drumul spre educație, performanță. Publicul nu vine la teatru să se hăhăie, publicul vine să învețe despre cei din jur și, cu siguranță, despre sine. Publicul râde când înțelege și când se dezvoltă. Distanța de la râs la hăhăială se măsoară în performanața societății noastre. E greu? Hai să vedem!

(sursa: https://bucurestiivechisinoi.ro)