Duios iarba prin Lugoj creștea…

Constantin-T. STAN

La toamnă, foarte probabil că doinele lui Tiberiu Brediceanu nu vor mai răsuna pe scena Teatrului  „Traian Grosavescu”.

Un regulament stupid, elaborat de oameni care practică „scârța, scârța pe hârtie”, neavând un alt mijloc de a-și exersa talentele, prevede că pentru cazare și masă, personalităților invitate la festivaluri, conferințe, congrese etc. nu li se cuvin mai mult de 105 lei de persoană/zi.

Pe vremuri, în interbelic (la Lugoj, primar era un liberal pursânge, dr. Alexandru Bireescu, un nume de vrednică pomenire), dar și mai spre zilele noastre, doinele lui Tiberiu Brediceanu răsunau cu succes pe binele românești, dar și aiurea, pe meleaguri străine, trezind emoție și admirație.

După eșuarea Concursului „Grozăvescu”, care a adunat șase ediții cu o participare excepțională și un juriu de elită, prezidat de Tiberiu Brediceanu și manageriat de Ioan Holender, am reușit, cu greu, să punem bazele unui alt festival.

Greii administrației din acele vremuri nu au dorit, inițial, să achieseze la dezideratul nostru, deoarece, în același timp, reprezentanții unui partid concurent propuseseră un proiect identic. Am fost nevoiți, astfel, să recurgem la o stratagemă și să inventăm un alt nume care să definească concursul.

Nu ne-a fost greu, aproape copleșiți de galeria unor personalități de excepție care au reprezentat Lugojul cultural de-a lungul secolelor.

Astfel, Tiberiu Brediceanu a devenit noua emblemă a unui festival-concurs care exprima vocația certificată a orașului muzicii.

Recent, am fost contrariați de risipirea unui consistent fond, care a alimentat o așa-numită „Simfonie a florilor” într-un oraș fără flori. Sintagma nu avea cum să ofere, celor de pe alte meridiane, nici cea mai vagă idee despre tradițiile culturale locale.

Cel care a manageriat structura „Simfoniei” a salvat într-o oarecare măsură situația, programând opereta Ana Lugojana, o improvizație cu o formație subțire, de conjunctură, un surogat, care nu reprezintă Opera timișoreană decât, poate, în mediile subculturale sătești.

Nu am avut așteptări privind solicitarea noastră de a i se acorda maestrului Paul Dan, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al orașului său natal. E evident că cei cărora le-am făcut propunerea nu au cunoștință despre fostul mare pianist, prestigios magistru la Universitatea din Mannheim, și activitatea sa artistică.

Îmi aduc aminte cum, în anii postrevoluționari, antistiile rurale și urbane acordau, cu o anumită frenezie, asemenea distincții unor politicieni controversați sau unor șefi de instituții: de la gaz, apă și canal etc. Șefii de la instituțiile respective erau priviți ca niște îngeri salvatori, care blagosloviseră comunitățile cu binefacerile civilizației.

Totul se învață în cei șapte ani de acasă, în școală sau, în anumite situații de forță majoră, când nu ai competențe în domeniu, prin consilierea unor oameni competenți, performanți, cu experiență și operă, care și-au dovedit profesionalismul. Într-un cuvânt, prin apelul la sfatul bătrânilor.

Tinerețea în sine nu e o virtute. E adevărat, sunt în jurul nostru tineri excepționali, performanți, de perspectivă, însă doar excepții care nu fac decât să întărească regula generală.

În această situație, incompetența devine predominantă, transformându-se în cutumă, aproape lege, pe fondul unui teribilism infantil și al unei nejustificate aroganțe, păguboasă pentru comunitate. Mai intervin, de obicei, suficiența, imobilismul și absența bunului-simț.

Îmi stăruie în memorie, ca un vis urât, prezența unei madmoazele din sferele elevate ale antistiei locale, în urmă cu ceva timp, specialistă însă în mijloace de locomoție pedaliere, care nu avea nici cea mai mică competență în privința tradițiilor culturale lugojene. Să o privim însă cu îngăduință, fiecare tânăr având posibilitatea, după calificarea la locul de muncă, să-și îmbunătățească performanțele intelectuale și să evolueze în folosul poporimii.

Cititorii noștri au sesizat, cu siguranță, că nu e un exemplu izolat, numeroase pițipoance, cotizante de partid, cu fuste scurte și necuviincioase decolteuri, populând lumea politicii și hrănindu-se voluptos cu salarii nesimțite.

Asta în timp ce tinerii noștri inteligenți și educați iau drumul bejeniei pe plaiuri străine, uneori neospitaliere. Dacă ar deveni cotizanți de partid, lucrurile ar evolua altfel. Acești tineri au însă, din fericire, simțul onoarei și vor să performeze prin forțe proprii.

La toamnă vom organiza, pe cont propriu, din aceleași motive ca cele relevate în speța concursului „Brediceanu”, a III-a ediție a Conferinței Internaționale de Istorie „Acta Historica Civitatis Lugosiensis”.

Am fost contactați de câțiva participanți la ediția trecută (universitari din Chișinău și Padova), care doresc să revină, impresionați de nivelul științific al manifestării, dar și de anvergura culturală a Lugojului.

Dorim să edificăm, simbolic, în spațiul de lângă terasa din fața Primăriei, un modest imobil care să amintească de prezența la Lugoj a marelui Eftimie Murgu, ideologul Revoluției pașoptiste bănățene. Pe vremuri încă se mai păstra modesta locuință în care a viețuit, episodic, tribunul, iar o placă memorială consemna episodul.

Dacă Eftimie Murgu, Tiberiu Brediceanu, Traian Grozăvescu, Paul Dan nu sunt, nimic nu e. Iarba va crește în continuare cu duioșie, amintindu-ne de Anastasia, personajul din nuvela lui D-R. Popescu, iar razele de lună vor izbi în liniștea nopții, la ferestrele noastre, evocându-l și pe Lucian Blaga, atât de legat de glia noastră de pe malurile Timișului.