Crimele Securității. Execuții săvârșite în anii 1949-1950 în zona orașului Lugoj [8]

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Condamnatii din Lotul 3 dobrogean

Publicăm în continuare lucrarea dlui Gheorghe Petrov, apărută în Revista Memoria nr. 119 (2/2022).

Gheorghe Petrov

Asasinatul din zona orașului Lugoj a avut loc în martie 1950, când au fost executate prin împușcare 16 persoane, toate provenind din Dobrogea. Continuăm să vă prezentăm identitatea acestor persoane:

  1. Dumitru Negroiu – născut la 8 octombrie 1910 în com. Plopii Slăvitești, jud. Teleorman, fiul lui Constantin și Ioana, cu ultimul domiciliu în com. Saraiu, jud. Constanța. Căsătorit cu Elena Jelesneac cu care a avut trei copii, două fete și un băiat. Ocupația: perceptor, având studii superioare comerciale, conform mențiunii existente în fișa matricolă penală întocmită la Penitenciarul Aiud. Arestat la 13 mai 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 25 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Aiud, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 25 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 15.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 116; CM nr. 370630. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Ion Pițigoi – născut la 26 octombrie 1923 în com. Saraiu, jud. Constanța, fiul lui Ion și Elena, cu ultimul domiciliu în localitatea natală. Căsătorit cu Maria Brașo-veanu, având împreună doi copii, un băiat și o fată. Ocupația: țăran agricultor. Arestat la 14 iulie 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 15 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 15.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 117; CM nr. 370631. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Nicolae Roșculeț – născut la 12 iunie 1919 în com. Casimcea, jud. Tulcea, fiul lui Gheorghe și Elisabeta, cu ultimul domiciliu în orașul Constanța, strada Anghel Saligny nr. 17. Nu a fost căsătorit și nu a avut copii. Ocupația: agricultor și mecanic, fiind fiu de moșier expropriat. Arestat la 18 mai 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 25 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 15.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 118; CM nr. 370632. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Stere Stercu – născut la 5 martie 1906 în localitatea Leaskovo din regiunea Plovdiv, Bulgaria, fiul lui Anastase și Elena, cu ultimul domiciliu în com. Casimcea, jud. Tulcea. A fost căsătorit cu Chirața, având împreună cinci copii, patru băieți și o fată. Ocupația: țăran agricultor. Arestat la 9 august 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 20 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 15.00, la Timișoara. Cauza morții: Congestie pulmonară / AM nr. 119; ĆM nr. 370633. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Constantin Tudoran – născut la 24 august 1915 în com. Saraiu, jud. Constanța, fiul lui Dima și Riveica, cu ultimul domiciliu în localitatea natală. Căsătorit cu Elena Stânei, având împreună trei copii, două fete și un băiat. Provenea dintr-o familie înstărită a cărei sursă de venit o reprezenta lucrarea unei suprafețe apreciabile de teren și creșterea animalelor, în special a oilor. Absolvise școala primară și a făcut patru clase de liceu militar la Chișinău. La începutul războiului a fost mobilizat, fiind trimis pe front unde a fost rănit grav la începutul lui septembrie 1941. În iulie 1942 a fost demobilizat și clasat ca invalid parțial de război. Arestat la 26 aprilie 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 15 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 16.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 120; CM nr. 370634. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Ion Topârceanu – născut la 23 august 1905 în com. Târgușor, jud. Constanța, fiul lui Dumitru și Aneta, cu ultimul domiciliu în localitatea natală. Căsătorit cu Anca Cornea, având împreună cinci copii, patru fete și un băiat. Ocupația: țăran agricultor. Arestat la 15 mai 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 15 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 16.00, la Timișoara. Cauza morții: Insuficiență circulatorie / AM nr. 121; ĆM nr. 370635. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Gheorghe Tomoșoiu – născut la 13 aprilie 1907 în satul Rahman, com. Casimcea, jud. Tulcea, fiul lui Gheorghe și Maria, cu ultimul domiciliu în Casimcea. Căsătorit cu Stoica Chirof, având împreună doi copii, un băiat și o fată. Ocupația: țăran agricultor, profesând și ca brigadier silvic. Arestat la 7 mai 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la muncă silnică pe viață și 10 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 16.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 122; CM nr. 370636. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Gheorghe Tofan – născut la 22 aprilie 1908 în satul Calfa, com. Topolog, jud. Tulcea, fiul lui Ion și Ștefana, cu ultimul domiciliu în satul Sâmbăta Nouă, aparținător aceleiași comune. Căsătorit cu Elena Lungu (decedată), având împreună trei copii, toți băieți. Ocupația: învățător, fiind absolvent al Școlii Normale, având și gradul militar de căpitan în rezervă. Arestat la 20 mai 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 17 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică (Lotul nr. 3). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Aiud, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 25 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 16.00, la Timișoara. Cauza morții: Miocardită cronică / AM nr. 123; CM nr. 370637. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Alexandru Gogu – născut la 25 martie 1910 în localitatea Apilegu din fosta Iugoslavie 18, fiul lui Zicu și Agona, cu ultimul domiciliu în com. Beidaud, jud. Tulcea. Căsătorit cu Sultana Caracostea, având împreună trei copii, un băiat și două fete. Ocupația: țăran agricultor. Arestat la 14 mai 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 15 ani muncă silnică (Lotul nr. 4). A fost trimis mai târziu de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în data de 17 februarie 1950. Peste numai câteva zile, în 24 februarie 1950, a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 14.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 113; CM nr. 370627. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Costică Lache 19 – născut la 20 ianuarie 1913 în localitatea Suhovo din Bulgaria, fiul lui Constantin și Chirața, cu ultimul domiciliu în satul Vasile Alecsandri, corn. Stejaru (fostă Eschibaba), jud. Tulcea. Căsătorit cu Elena Biscu, având împreună trei copii, un băiat și două fete. Ocupația: țăran agricultor. Arestat la 5 iulie 1949 și condamnat pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale la 15 ani muncă silnică (Lotul nr. 4). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Gherla, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 24 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 14.00, la Timișoara. Cauza morții: Insuficiență circulatorie / AM nr. 114; ĆM nr. 370628. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

  1. Marin Cenușă – născut la 14 octombrie 1901 în satul Radu Negru, com. Modelu, jud. Călărași, fiul lui Gheorghe și Zamfira, cu ultimul domiciliu în com. Baia, jud. Tulcea. Căsătorit cu Elena loniță, fără copii. La momentul reținerii era plutonier-major și șef al Postului de Miliție din localitatea Baia. Pentru că nu a luat măsurile necesare împotriva partizanilor din zona Babadag, a fost arestat la 9 august 1949 și condamnat pentru complicitate la crima de uneltire contra ordinei interne la 15 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică, aplicându-i-se și degradarea militară (Lotul nr. 2). A fost trimis de la închisoarea Militară Constanța la Penitenciarul Aiud, unde a fost primit și înmatriculat în 24 decembrie 1949. În 25 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Timișoara.

* Registru special – Primăria Timișoara / Decedat în 10 martie 1950, ora 16.00, la Timișoara. Cauza morții: TBC pulmonar / AM nr. 124; CM nr. 370638. Data întocmirii actului de deces: 14 august 1957. Declarant: Vasile Nica.

Persoanele menționate la pozițiile 1-13 fac parte din Lotul nr. 3 dobrogean, numit de unii autori și „Lotul Babadag”, care a fost alcătuit din 29 de inculpați ce au fost trimiși în judecată la data de 14 octombrie 1949. În urma procesului desfășurat la Tribunalul Militar Constanța, aceștia au fost condamnați la pedepse cu închisoarea prin Sentin-ța nr. 557 din 21 octombrie 1949, pronunțată public în 24 octombrie 20.

________________________

Note:

18  Conform înscrisurilor din cele două fișe matricole penale aflate pe numele acestei persoane în AANP.

19 Pentru această persoană, în AANP se găsesc două fișe matricole penale, una întocmită la Penitenciarul Gherla și una la Penitenciarul Timișoara. În prima, persoana este menționată cu prenumele de Costică, iar în cea de-a doua cu prenumele de Constantin, care este și cel al tatălui. De asemenea, în fișa personală întocmită după arestare la Serviciul Județean de Securitate Tulcea, prenumele este Costică.

20 Pentru textul integral al sentinței, vezi Marian Cojoc, Rezistenta armată din Dobrogea, 1945-1960, INST, București, 2004, pp. 206-225 (doc. nr. 42). Avându-se în vedere gravitatea acuzațiilor, Securitatea i-a considerat drept lideri ai celor care au constituit acest lot pe Gheorghe Tofan și Gheorghe Tomoșoiu.

(va urma)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.