În primăvara anului 1864, 54 familii din comitatul Tolna – 47 maghiare, 5 germane, una sârbă și una evreiască – conduse de Székely György din Szekszárd, pentru a scăpa de sărăcia provocată de desele inundații ale Dunării, cumpără de la familia Sivó 908 iugăre și 1218 stânjeni de pădure și fânețe situate în hotarul localității Bunea și întemeiază așezarea Bunea Mică (Bunyaszekszárd).
În felul acesta, în imediata vecinătate a localității Bunea, locuită de români, se formează localitatea maghiară Bunea Mică sau Bunea Ungurească, consemnată în documente sub numele de Bunya-Szegszárd, Bunyaszegszárd, Bunya-Szekszárd, Kis Bunya, Magyar Bunya etc. Satul avea o singură stradă (Strada Mare) și două ulițe perpendiculare, casele, în fața cărora era o mică grădină de flori, cu trandafiri și liliac, erau aliniate la stradă, văruite în alb, iar ferestrele și ceardacurile deschise erau împodobite cu mușcate.
În anul 1869 avea 57 de case, 59 de familii și 286 locuitori, din care 170 reformați, 63 catolici și 53 evanghelici; în 1880 avea 57 de case, 231 locuitori, din care 140 reformați, 53 evanghelici și 35 catolici; în 1900 avea 56 de case și 282 locuitori, din care 176 reformați, 64 catolici, 36 evanghelici, 5 greco-catolici și 1 ortodox; în 1910 avea 67 de case și 250 locuitori, din care 170 reformați, 43 catolici, 22 evanghelici, 10 ortodocși și 5 izraeliți; în 1930 avea 59 de case și 257 locuitori, din care 222 reformați, 26 catolici, 6 ortodocși, 2 evanghelici și 1 greco-catolic, în 1943 avea 224 locuitori, din care 189 reformați, 28 catolici, 2 greco-catolici și 2 ortodocși.
La începutul secolului XX, locuiau în Bunea Mică 270 de maghiari, șase slovaci, cinci români și un sârb, iar în anul 1930, 249 maghiari, șapte români și doar un slovac.
După anii ‘50, în căutarea unei vieți mai bune și mai confortabile, locuitorii au început să se mute în Făget, în Dumbrava, Lugoj, Tomești, Timișoara, Arad etc., atfel că la 1 ianuarie 1971 satul mai avea 34 case și 83 de locuitori, iar la sfârșitul anilor ‘70 localitatea dispare.
Ultimele două familii și-au părăsit casa în anul 1981. Materialul rezultat din demolarea caselor a fost vândut sau preluat de fostul proprietar. Ultima căsătorie și ultima slujbă religioasă în biserica din Bunea Mică a avut loc în anul 1969, iar ultima înmormântare în anul 1972. În anul 1976, materialul rezultat în urma demolării bisericii a fost vândut parohiei catolice din Otvești.
Din punct de vedere administrativ, după 1881 localitatea Bunea Mică face parte din comitatul Caraș-Severin, plasa Mureș, de la 1919 face parte din județul Caraș-Severin, plasa Birchiș, notariatul cercual Ostrov împreună cu Bacamezeu, Bunea Mare, Virișmort și Oștrov, iar după 1925 este comună în judeţul Severin, plasa Birchiș.
După anul 1950, Bunea Mică face parte din comuna Bunea Mare, raionul Lugoj, regiunea Banat, iar după înființarea raionului Făget în 1952, localitatea este arondată acestui raion. După anul 1968 este sat aparținător comunei Făget.
De 27 de ani, în fiecare zi de 15 august, urmașii foștilor locuitori din Bunea Mică, reprezentanții autorităților locale din Szegszárd, Făget și Dumbrava, locuitori din Bunea, Povergina și Făget, vin în vatra fostului sat, participă la o slujbă religiosă, depun coroane de flori la monumentul comemorativ și în cimitir și participă la o agapă creștină.
Dumitru TOMONI
PS: Îi rog pe cei care au fotografii cu satul de altădată (cu școala, biserica, preoți, învățători, nunți, înmormântări, serbări școlare etc.) să-mi trimită fotocopii, pentru Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget!
Lasă un răspuns