Una sută una primăveri... și tot atâtea toamne (Cinci generații și 125 de urmași)

Remus V. GIORGIONI

Anul trecut, pe vremea asta, scriam despre veteranul lugojean Ioan Magina, la împlinirea vârstei de 100 ani. Iar depășirea centenarului ne aduce nouă aminte de o expresie biblică – vezi Apocalipsa lui Ioan – că la vremea Sfârșitului, în așa-numitul mileniu de pace, dacă un om moare la „frageda” vârstă de 100 de ani va fi blestemat ca păcătos…

Pentru că se va ajunge iarăși la vârste matusalemice (Metusala/Matusalem, cel care l-a binecuvântat pe Avraam când se întoarcea victorios de la înfrângerea împăraților: o coaliție de canaaniți formată împotriva lui, a trăit 969 de ani. Noi ne-am mulțumi și cu 90…)

Născut la Zorlențu-Mare, în comitatul de Caraș, pe 10 noiembrie 1922, Ioan Magina își petrece copilăria – chiar și adolescența, până la vremea armatei – la țară; cunoscând astfel mediul cel mai curat sufletește din toate cele posibile. După armată se angajează la celebrul în epocă Combinat Siderurgic Reșița, la secția Oțelărie, făcând naveta cu trenul de la Zorlențu. Participă la Cel de-al Doilea Război Mondial, cu grad de caporal cavalerist; calitate în care a străbătut cu unitatea sa Munții Tatra din Cehoslovacia.

Iar la terminarea marelui măcel (din care a scăpat teafăr, fiind el și bun credincios) se căsătorește cu o fată din sat, Maria Păcuraru, având împreună trei copii: Maria, Ruja și Ioan.

Copiii l-au cadorisit cu 30 de nepoți: 10 de la Maria, 14 de la Ruja și 6 de la Ioan) – care, la rândul lor au perpetuat specia („Creșteți, înmulți-ți-vă și umpleți pământul”), totalizînd cifra rotundă de 90 strănepoți.

Dintre toți membrii clanului, 19 sunt plecați la lucru în străinătate, unii dintre ei fiind stabiliți definitiv în țări europene: Italia, Spania, Grecia, Germania.

La vârsta de 50 de ani, în anii 1970, se stabilește la Lugoj, unde lucrează la Conlemn, pe drumul Făgetului, aproape de casă; casa Calbăr (pe care o știe multă lume, pentru că au avut un atelier vestit de reparații auto, care ulterior s-a mutat în altă parte).

S-a botezat de tânăr la baptiști – cu toate că mediul familial este cel penticostal. O dovadă în plus că nu este prea mare deosebire: mai mult ca denumire/denominație. Dar mă simt obligat să menționez amănuntul că fratele Ioan este membru al Bisericii Baptiste „Harul”, pe care a frecventat-o până cu vreun an în urmă.

Nepoata îl aducea cu mașina, preluându-l la ieșire: așa ne-am și cunoscut, înainte de a începe noi, din motive de… tinerețe să vizităm mai des centrul de sănătate al vestitei în urbe familii de doctori Cev. Și acum fratele Ioan Magina este conștient, are mintea sănătoasă și gândirea întreagă; numai cu pronunția se descurcă mai greu.

Dar cei din jur, familia, care se bucură să-l aibă în continuare printre ei; înțeleg întotdeauna ce vrea să spună bătrânul bunic și tată (strănepoții, mă gândesc că sunt departe, plecați în lumea largă).

Luna trecută, fratele Ioan chiar a traversat un episod greu: trei zile de boală, când nepoata i-a acordat asistență medicală la domiciliu, nefiind nevoie să fie deranjat printr-o internare neavenită.

(Se știe bine ce ar însemna o internare la o așa vârstă înaintată, când probabil că medicii noștri l-ar fi dirijat direct către secția fatidică Paleați, doar uitându-i-se în buletin… Ar trebui însă să știm că toți vom ajunge într-o zi acolo: la vârsta senectuții, nu neapărat la secția menționată. )

Cea care ne-a ajutat la întocmirea acestui articol este dna Gabriela Calbăr, asistentă la Centrul Medical CEV, care are și dumneaei doi copii, o față și un băiat: Denisa-Alexandra, 26 de ani, căsătorită în Grecia (are afacerea ei în insula Creta; mai are și un băiețel de 3 ani, Georgios Karandoni).

Iar băiatul, Emanuel-Darius, este frizer în Lugoj. O familie mare și frumoasă, una exemplară chiar, despre care am considerat că este bine să știe tot bunul lugojean – oricare cetățean (poate chiar și municipalitatea, fiindcă nu are mulți cetățeni trecuți de sută).

Noi considerăm o onoare și un mare har prilejul de a sta de vorbă cu o persoană de peste o sută de ani, care să mai fie și conștientă – când alții mor de cruda boală Alzeimer pe la 60.

Iarăși, ca anul trecut, nu putem să nu ne amintim și de profesorul Nicolae Streian, care luna viitoare rotunjește și dumnealui cifra! Ne rugăm să-i țină Bunul Dumnezeu și pe mai departe pe amândoi (nu știm dacă se cunosc), până la cea de-a Doua Sa Venire! (În ziarul de anul trecut am fost mai parcimonioși: le-am urat numai o mie de ani fără reparație…)