Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (II)

Întâmplări de pe mările şi oceanele planetei,
povestite de Cătălin Rista

Libertatea postdecembristă a dat posibilitatea românilor să părăsească țara, în căutarea unui trai mai bun. La ora actuală, 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor și mulți dintre ei, prin talentul, îndemânarea și inteligența lor, și-au câștigat respectul celor din jur, acolo unde i-au purtat pașii în vâltoarea vieții. Lugojeanul Cătălin Rista și-a întâlnit destinul pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume. Povestea sa fascinantă dovedește că hazardul alege de multe ori în locul nostru, iar noi trebuie să ne folosim de această oportunitate. Dar să mergem pe firul amintirilor personajului nostru, Cătălin Rista.

Continuare din numărul trecut

Pierdut printre valuri

„Contractul de muncă între companie și personalul tehnic începător se încheie pe o perioadă de șapte luni. Nu vă puteți imagina prin ce poate trece un om al uscatului, care calcă pentru prima dată pe o punte, în această perioadă. La început ești năuc. Pierdut în pântecul colosului plutitor, mi-a trebuit câteva zile să învăț traseul de la cabină, la locul de muncă și sala de mese. Norocul meu a fost că nu sufăr de rău de mare. Asta mi-ar mai fi lipsit! Dar omul este un animal care se adaptează la orice situație. Așa s-a întâmplat și cu mine. Totuși, mă deranja faptul că eram un nimeni. Nu era nicio diferență între mine și un bucătar. Doar că eu, fiind la tehnic, aveam locul de muncă mult mai curat și nu mirosea a ceapă prăjită.

Atunci mi-am propus să ies din nimicnicia asta și să avansez. După zece ani, am atins cea mai înaltă funcție la care poate ajunge un angajat civil. Funcția pe care o dețin în momentul de față este IT Communication Officer. Am început prin a fi Broadcast Technician pe Carnival Triumph, apoi am ajuns la MSC Cruises ca video operator în cadrul departamentului de Broadcasting, timp de un contract, apoi am urcat la funcția de Broadcast Assistant Manager și după două contracte la Compania MSC Cruises am fost numit Broadcast Manager, ca urmare a cunoștințelor tehnice și a efortului depus pentru bunul mers al departamentului.

Am rămas aproximativ cinci ani la MSC Cruises, apoi m-am transferat ca Broadcast Manager la Oceania Cruises, vreme de doi ani. A urmat apoi Silversea Cruises. Aici am funcționat aproximativ patru ani, apoi am decis că pot mai mult. Să fii ofițer superior pe un vas de croazieră înseamnă ca pe lângă salariu să beneficiezi și de alte favoruri odată cu urcarea în grad. Așa am decis să devin IT Communication Officer. Perioada de probă a durat o lună și am petrecut-o la bordul vasului National Geographic Explorer, o navă destinată expedițiilor celor de la National Geographic.

Aici am văzut prima oară, după mulți ani de experiență pe mare, ce înseamnă cealaltă față a croazierelor, mai exact croazierele de expediție, unde oamenii plătesc sume fabuloase ca să ajungă în locuri foarte îndepărtate, cum ar fi Polul Sud, Polul Nord, Groenlanda sau Galapagos. Am avut privilegiul să întâlnesc pe lângă oameni foarte potenți financiar și cercetători de prestigiu care studiau ecosistemul subacvatic, dar și o echipă de filmare a cunoscutului post TV, National Geographic Channel. Am navigat dinspre Scoția spre nordul Norvegiei, trecând prin fiordurile norvegiene către Nordkapp (Capul Nord). Am vizitat cel mai nordic oraș din Emisfera Nordică, Honningsvåg, la 71.08 grade Nord.

După experiența trăită pe National Geographic Ex-plorer, am făcut pasul cel mare spre mega-yachturi, mai exact către Compania Ponant Yachts, unde am rămas până la ora actuală si probabil voi mai rămâne ceva vreme. Sunt în contact cu mai mulți recruteri și sunt deschis către orice companie care plătește mai bine și oferă beneficii mai mari decât cele pe care le am acum.

Trebuie să fiu sincer și să recunosc că fac această muncă pentru bani, așa că mă consider un mercenar intelectual, care acceptă cea mai bună ofertă, corelată și cu benefiicile aferente, sau, cum ne place nouă marinarilor să spunem, suntem „curve intelectuale” și ne băgăm singuri la „pârnaie pe bani”, referindu-ne la faptul că nava este o pușcărie plutitoare, unde execuți de bunăvoie 4 sau 8 luni de privare de libertate.

Ca să lucrezi pe un vas de croazieră ai două opțiuni: aplici direct pe site-urile companiilor de croazieră la secțiunea Careers (cariere, joburi), sau te adresezi unei agenții de recrutare care lucrează cu mai multe companii de profil.

În funcție de poziția pentru care aspiri, procesul de recrutare poate fi simplu; un interviu și poți fi confirmat ca angajat sau poți ajunge la cinci interviuri, cum a fost cazul meu. Interviul de început îl dai cu un agent de resurse umane din cadrul companiei sau al agenției de recrutare. După interviul inițial, dacă ai solicitat pozițiile de jos, gen spălător vase, ajutor bucătărie, gunoier, etc., urmează un interviu tehnic dacă soliciți o poziție tehnică. De obicei, examinatorul provine din rândurile funcționarilor companiei, oameni care au fost pe mare sau nu. Să dai interviu cu cineva care nu a lucrat deloc pe mare e cel mai mare dezavantaj, pentru că acela cunoaște doar teoretic viața pe mare, dar la fața locului totul merge pe fler și improvizație în rezolvarea problemelor tehnice. La bordul navelor rar am întâlnit ca totul să meargă strună. Situațiile adiționale cu care te vei confrunta sunt multiple si diverse. După ce ești admis, ți se dă o dată de îmbarcare, pe un vas din flota companiei pentru care ai optat și itinerariul pe care îl va avea vasul pe durata contractului. În funcție de jobul pe care l-ai ocupat, primești gratuit din partea companiei biletul de avion până la locul unde te îmbarci. Sunt și cazuri în care, la primul contract, va trebui să îți plătesti singur biletul de avion și abia la finalul perioadei ți se decontează transportul.

Demisia se poate da numai la sfârșitul contractului. Vei fi întrebat de ce renunți, se va încerca pe cât posibil să ți se satisfacă niște doleanțe întemeiate, dar de cele mai multe ori ți se spune că trebuie să mai stai între 14 și 30 de zile, conform contractului. Totuși, dacă vrei să încetezi activitatea imediat se poate, dar îți vei plăti singur biletul de întoarcere și probabil nici salariul pe luna respectivă nu îl mai încasezi. Bineînțeles, companiile te vor pune pe lista neagră și nu vei mai putea să te întorci niciodată.

Dar să revin la începuturi… Atunci nu eram căsătorit, acasă aveam doar părinții, cu care vorbeam săptămânal. Vasul pe care eram efectua croaziere de șapte zile, de la Miami, în zona Caraibilor de Est și de Vest. Locurile erau superbe, cred că sunt cele mai frumoase locuri din lume și asta îmi mai mângâia neliniștea sufletească. Am traversat de nenumărate ori Triunghiul Bermudelor, dar nu am dispărut. De fiecare dată când ne aflam în mijlocul lui, căpitanul în spirit de glumă anunța prin stație personalul, atenționându-ne să raportăm de urgență orice dispariție. Cum vă spuneam, croaziera dura o săptămână. După șapte zile, vasul ancora în port la Miami și atunci aveam câteva ore liber. După debarcarea pasagerilor, de la șapte și jumătate până la ora 12 eram liber. Coboram pe uscat și-mi sunam părinții. Uscatul îmi dădea o stare ciudată. Începusem să am mersul legănat al marinarului obișnuit cu puntea mișcătoare sub picioare. Timpul liber se scurgea repede și mă întorceam pe navă pregătit pentru alte șapte zile de călătorie pe apă.

Echipajul era compus din 1.800 de oameni din toate colțurile lumii. Vasul era un fel de Turn al Babilonului plutitor, în care peste 40 de națiuni încercau să se înțeleagă într-o singură limbă, engleza. Chiar dacă în ocuparea acestor posturi erau preferați americanii și canadienii pentru că vorbeau corect engleza, iar pasagerii proveneau cu predilecție din zone anglofone, la serviciul tehnic est-europenii dețineau majoritatea. Asiaticii, indienii, filipinezii, indonezienii stăpâneau bucătăria și serviciile de curățenie. Ei constituiau o mână de lucru ieftină și ușor de strunit prin frică. Managementul de pe vapor numea în fiecare departament câte un șef, care de regulă nu era de aceeași naționalitate cu majoritatea, ca să nu se creeze fraternități, iar acesta conducea cu mână forte turma. Totuși, fiecare naționalitate tinde să se așeze unul lângă celălalt. Asiaticii sunt foarte uniți. Dacă unul cade, toți sar să îl ajute. Nu poți să îi îngenunchezi. Din păcate, noi, românii, suntem dezbinați. Ne mâncăm între noi. Dacă nu muncim în același departament, relația de amiciție poate funcționa oarecum. Dar dacă avem același loc de muncă, apare invidia și te sapă ca să avanseze el. Aceasta este realitatea, nu trebuie să ne ascundem după deget și să marșăm pe ideea fraternității românilor pe toate meridianele globului”. (Să vezi ce va urma!)