Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (III)

Share Button

Întâmplări de pe mările şi oceanele planetei,
povestite de Cătălin Rista

Libertatea postdecembristă a dat posibilitatea românilor să părăsească țara, în căutarea unui trai mai bun. La ora actuală, 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor și mulți dintre ei, prin talentul, îndemânarea și inteligența lor, și-au câștigat respectul celor din jur, acolo unde i-au purtat pașii în vâltoarea vieții. Lugojeanul Cătălin Rista și-a întâlnit destinul pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume. Povestea sa fascinantă dovedește că hazardul alege de multe ori în locul nostru, iar noi trebuie să ne folosim de această oportunitate. Dar să mergem pe firul amintirilor personajului nostru, Cătălin Rista.

Continuare din numărul trecut

Croaziere de lux – Spitale de geriatrie sau Corabia nebunilor

„Desigur că viața pe vapor nu e deloc ușoară. E o luptă continuă pentru existență, un fel de pușcărie în care m-am băgat de bună voie, pentru bani. Gândiți-vă că la un personal de 1.800 oameni apar zilnic nenumărate conflicte. E drept că sunt stinse repede, ca să nu se trans-forme în răzmerițe, dar există o stare de permanentă tensiune. Aici funcționează legi scrise, dar și nescrise, legi deosebit de dure.

Consumul de alcool la bord este permis în cantități limitate. Cam trei beri de 0.33 ml sau două pahare de vin, sau 50 grame de whisky, vodka etc. Orice abuz peste această cantitate poate fi sancționat prin avertisment scris, în cazul în care ești depistat la controlul inopinat.

Aceste controale se fac de obicei foarte devreme. În zorii zilei îți bate în ușă cineva de la Security, însoțit și de un reprezentant oficial de la resurese umane, și ești condus la infirmerie unde primești un recipient în care trebuie să urinezi pentru a fi tesat. Dacă ești peste limita admisă, vei primi un avertisment scris. La trei avertismente scrise, pleci acasă fără discuții.

Concentrația de alcool permisă în sânge diferă de la companie la companie. La unele, toleranța este zero și da-că te paște ghinionul și sufli în fiolă după o beție cruntă, esti debarcat în primul port, din ordinul căpitanului.
Se fac teste la orice oră din zi sau noapte când ești de serviciu.

Testele se fac aleatoriu, de către doi ofițeri pe care nu-i poți mitui. Ăștia te execută fără milă. În afara programului poți face ce vrei. Gândiți-vă că băieții de la departamentul de restaurante au pe mâna lor toate băuturile din lume. Unii dintre ei au devenit, în timp, alcolici.

Dar viața pe mare, fără alcool, nu are culoare. Așa că, la Crew Bar, este locul de recreere al echipajului. Barul se deschide de obicei după ora 22, când majoritatea echipajului termină munca, cu excepția ospătarilor și a barmanilor, care își încheie activitatea la miezul nopții.

Prețul alcoolului este mic în comparație cu cel de pe uscat. De exemplu, o sticlă de whisky costă maxim 5 euro. Tot la Crew Bar se țin și petrecerile echipajului, evenimente care au loc la interval de zece zile. Sunt invitați toți membrii echipajului, dar merge cine vrea.

Este un moment de defrustrare, dacă pot zice așa, unde timp de câteva ore se bea, se mănâncă și se dansează. Să nu utați că la bord se află și personal feminin. Unii își beau mințile. Știți cum e omul, își mai îneacă amarul în alcool. Problemele de acasă te urmăresc și pe mare.

Neveste care cer divorțul, părinți și prieteni care mor și multe alte mizerii umane. Dar dimineața e bine să nu te pună cineva să sufli în fiolă când te prezinți la locul de muncă. Dacă ești începător și te calcă ghinionul, îți faci bagajele și… Ceau! Te debarcă în primul port și mergi acasă.

Totuși, dacă ai un istoric bun în companie, evită să te testeze până nu îți dai în petec cu cine știe ce nebunie. La bar plătim cu cardul, așa că oricine din conducere poate să intre pe contul tău și să vadă cât și ce ai consumat.

Oamenii cu experiență și vechime nu sunt dați prea ușor afară. Până formezi un astfel de specialist trebuie timp, iar pe vas totul trebuie să funcționeze ireproșabil. În plus, apar cheltuieli cu biletul avionului și alte hangarale.

Consumul de narcotice este strict interzis pe mare, indiferent de poziția ocupată, dar unii cred că viața trăită pe muchie de cuțit e mai picantă și își riscă locul de muncă și chiar libertatea, ca să nu mai vorbim de sănătatea proprie. Dacă ești depistat pozitiv, ești demis imediat și deferit autorităților portuare.

Cine consumă cantităti mici, recreaționale, își asumă un risc la fel de mare, deoarece înainte de îmbarcare se fac tot soiul de analize, printre care și analize antidrog. Medicamentele cu caracter halucinogen sunt permise, numai cu prescripție medicală. Pe vas nu se admite discriminarea religioasă, etnică sau sexuală.

Vasele de croazieră sunt paradisul și apanajul celor care fac parte din comunitatea LGBT, adică, mai pe românește, dragostea între persoane de acelasi sex e la mare trecere și cei cu astfel de înclinații se simt mult mai în largul lor pe vasele de croazieră decât pe uscat, datorită libertinajului sexual practicat în aceste medii de lucru. Pe vasele de croazieră e raiul homosexualilor. Au o serie de organizații care le apără drepturile și nimeni nu se ia de ei.

Membrii echipajului dezolvtă relații personale și sociale pe durata contractului, relații de scurtă sau lungă durată. Au fost cazuri în care unii și-au găsit sufletul pereche pe vasele de croazieră, printre colegi, de naționalități diferite sau chiar de aceeași naționalitate.

Relațiile intime de „relaxare” și defrustrare sunt practicate frecvent printre membrii echipajului și nu țin cont de vârstă, naționalitate sau sex. Uneori membrii echipajului mai intră în relații și cu pasagerii, cu toate că este strict interzis în regulamentul de funcționare al oricărei companii de croazieră.

Dar, după cum bine știți, orice e mai tentant dacă e interzis și, sub aceasta premisă, unii îsi riscă locul de muncă și chiar libertatea. Relațiile sexuale cu pasagerii au loc uneori și pentru avantaje materiale. Mai sunt doamne sau domni veniți pe mare și în căutarea unei aventuri de o noapte. Lucrurile acestea sunt cunoscute, dar ținute la „sertar”.

Dacă pasagerii se simt bine nu e nicio problemă. Vorba aceea – clientul nostru, stăpânul nostru. Unii însă, din plăcerile amorului, își riscă locul de muncă, pentru că uneori o relație intimă cu un pasager este doar o capcană; mai exact, pot fi anumite persoane care fac avansuri unor membri ai echipajului doar pentru a se vedea, prin sondaj, cât de bine se respectă regulamentul.

Dar mai este și varianta în care pasagerul vrea să se răzbune pe cel sau cea din echipaj cu care a păcătuit, nemulțumit de serviciile prestate în pat. Sunt tot felul de nebuni pe vas, așa că e bine să nu te legi la cap dacă nu te doare.

Sunt și pasageri foarte potenți financiar care vin în croaziere cu amante, escorte etc., tocmai pentru că aici intimitatea nu le este violată. Sunt într-adevăr și persoane cărora le place să epateze prin lux și extravaganță. Dar sunt și pasageri foarte discreți, care nu își etalează escortele sau amantele nici măcar la masă.

Sunt și cazuri în care nevesta are o cabină, iar amanta altă cabină, la un alt etaj. Cum vasul este ca un oraș plutitor, cu restaurant, cafenele, pub-uri, locuri de recreere, piscine etc., e foarte ușor „să te pierzi” în acest furnicar și să ajungi la amantă.

Anii au trecut și astăzi lucrez pentru o companie de lux. Am alt statut, sunt, cum s-ar zice, cineva pe vas. Cam tot personalul are nevoie de mine. O cartelă de telefon costă cam 200 de dolari. Pentru convorbiri telefonice le ajunge poate și două luni, dar dacă intră pe pornache rămân repede pe zero. Pasagerii au nelimitat, dar echipajul nu.

Așa că facem troc, eu le dau minute, iar beneficiarii îmi dau din produsul pe care îl manipulează. Pentru mine bucătarul are ceva special, barmanul la fel, camerista îmi face curat în cabină și lista poate continua. În plus, de multe ori trebuie să mă ocup de anumiți pasageri, să iau masa cu ei, să schimb impresii și mai ales să fac loby companiei. Dacă aceștia vor pleca cu o impresie bună de pe vas, e un mare câștig pentru noi, pentru că la rândul lor vor recomanda nava cunoștințelor lor.

Acum nici timpul petrecut pe mare nu mai este ca la început, de șapte luni. Acum, patru luni stau pe mare, două pe uscat. Pasagerii sunt oameni cu mulți bani, unii cu mult prea mulți bani și sunt foarte pretențioși și pe bună dreptate. O croazieră poate costa zeci de mii de dolari, chiar sute. Depinde de durată și intinerar. Serviciile sunt de cinci stele și navigăm în zone cum ar fi Groenlanda sau Polul Nord.

Pasagerii plătesc bani mulți pentru o astfel de escapadă. Oamenii aceștia trăiesc din dividende de 40-50.000 dolari pe săptămână. Nici nu mai știu pe ce să-i cheltuiască. Ei sunt oameni în vârstă, care s-au plictisit de uscat și își petrec restul vieții pe mare. Unii dintre ei și-au vândut bunurile, au făcut contracte cu companiile și s-au mutat pe nave de croazieră. Sunt oameni singuri, copiii lor nu mai au timp de ei.

Am văzut pasageri în cărucioare-scutere, cu tubul de oxigen alături. De multe ori ne pun întrebări ciudate: dacă la toaletă e apa sărată sau dulce; de ce lifturile merg doar de sus în jos sau de ce nu există și pe partea transversală benzi de rulare ca în aeroporturi; dacă echipajul doarme la bord sau în fiecare seară pleacă acasă; ce se întâmplă dacă trag apa la toaletă când stau pe ea, ținând cont că WC-ul funcționează ca în avion, pe principiul de vacuum; dacă prin fereastra de la cabină, când plouă afară, ploaia poate uda cabina etc.

S-a mai întâmplat ca unii întorși din excursii la obiective turistice să reclame că „ruinele erau într-o stare foarte proastă și că nu e posibil așa ceva”. Alții întrebau dacă nava pe care se află s-a scufundat vreodată, sau la ce oră se deschide bufetul de la miezul nopții, sau unde duc treptele acestea, în sus sau în jos, sau unde merge această navă (Când îți rezervi croaziera știi clar itinerariul, pentru că de aceea o alegi), sau la ce oră decolează acest vas, sau dacă luna pe care o vedem de pe vas e aceeași lună pe care o vedem acasă.

Cu asta, cred că am spus totul. Suntem un fel de spital de geriatrie, un fel de corabie a nebunilor. Eu nu mi-aș abandona părinții pe un astfel de vas, chiar dacă este de 5 stele.

Când se îmbarcă, pasagerii primesc un card care e și cheie la cabină, și portofel, adică tot ce cumpără la bord se stochează pe acest card, iar la sfârșitul croazierei se achită.

Și membrii echipajului au un card, primit la îmbarcare, pe care sunt toate datele personale, funcția și o fotografie. Acest card ține loc de act de identitate în porturi, pașaportul fiind reținut la bord pe toată durata contractului. În port te legitimezi cu cardul de bord.

Călătoriile pe mări și oceane nu sunt tot timpul însorite și line. Îmi amintesc că odată, pe când traversam din Islanda spre Noua Scoție, am prins o furtună de gradul 7-8. Asta înseamnă valuri de 8-10 metri înălțime, care o săptămână ne-au lovit necontenit din față. Vasul părea o fantomă care bântuia prin urgia vremii. Toată lumea era cu stomacul în gât. Eram verde-albastru, nu doar eu, ci toată lumea de pe vas.

Cabinele personalului de deservire sunt situate la dec-1 și dec-2 sub nivelul mării. Deasupra lor e sala motoarelor. Când valurile izbeau pereții navei aveai impresia că un ciocan uriaș lovește nava. Cei cu cabinele pe laterala navei sunt despărțiți de valuri de un perete de câțiva centrimetri.

E un adevărat infern când se dezlănțuie natura. Zgomotul este asurzitor, nu poți să dormi. Eram legat cu centura de siguranță ca să nu cad din pat. A fost ceva de groază. După o astfel de călătorie, chiar că îți vine să săruți pământul când ajungi în port”.

Asta este, pe scurt, aventura marină a lugojeanului nostru, Cătălin Rista.

Purtat de hazard pe mările și oceanele lumii, el își deapănă amintirile cu exactitatea profesionistului în comunicații.

Mie însă, mi-a deschis o lume nebănuită, din care am sorbit briza nesfârșitelor întinderi de ape.

Sfârșitul interviului l-am simțit ca pe o reîntoarcere pe uscat. M-am despărțit cu regret de un om deosebit, pe care-l voi purta mereu în suflet.

Lugojeanul nostru, ajuns acum în cea mai înaltă funcție pe care o poate deține un civil, IT Communication Officer, cu un salariu de 5.000 dolari, ne mărturisește cu o anumită amărăciune în glas: Nu am la ce să mă întorc în țară. La ce?

Dan TIMARU

Citește și:
Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (II)
Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (I)

Citește și:
Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (II)
Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (I)

2871

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.