Un lugojean lucrează pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume (I)

Întâmplări de pe mările şi oceanele planetei,
povestite de Cătălin Rista

Libertatea postdecembristă a dat posibilitatea românilor să părăsească țara, în căutarea unui trai mai bun. La ora actuală, 9,7 milioane de români trăiesc în afara granițelor și mulți dintre ei, prin talentul, îndemânarea și inteligența lor, și-au câștigat respectul celor din jur, acolo unde i-au purtat pașii în vâltoarea vieții. Lugojeanul Cătălin Rista și-a întâlnit destinul pe unul dintre cele mai mari vase de croazieră din lume. Povestea sa fascinantă dovedește că hazardul alege de multe ori în locul nostru, iar noi trebuie să ne folosim de această oportunitate. Dar să mergem pe firul amintirilor personajului nostru, Cătălin Rista.

„M-am născut în anul 1979, la Lugoj, unde, cum e și firesc, am urmat cursurile primare, gimnaziale și liceale. După liceu, am absolvit o școală tehnică IT la Colegiul Brediceanu. Mai am o diplomă de economist, obținută în urma absolvirii Facultății de Științe Economice, diplomă care nu mi-a servit la nimic, pentru că eu sunt pasionat de calculatoare, broadcasting, IT. Mi-a plăcut de mic să călătoresc, dar nu m-am gândit vreodată că voi ajunge să străbat mările și oceanele lumii. Destinul mi-a călăuzit pașii acolo unde nici nu visam. Până să ajung pe vasele de croazieră, am cochetat cu Radioul, prin anul 1998, la Europa Nova. Mi-a plăcut foarte mult ideea de Radio și am încercat să obțin acolo un post fix, dar nu s-a putut, pentru că era un circuit închis, controlat de anumiți oameni. M-am folosit de faptul că Marius Giura a deschis la Lugoj postul de radio Analog FM. Am candidat și am obținut un post de redactor muzical. Am avut onoarea ca emisiunea mea să fie difuzată în deschiderea postului. Era al doilea post de radio privat din oraș. Am rămas cam 5-6 ani, până când postul a fost cumpărat de Kiss FM. Tot personalul a fost dat afară, așa că eram în căutarea unui job. Acum, în viața mea intervine hazardul. Un fost coleg cu care colaborasem la Europa Nova a găsit pe Internet un anunț în care se spunea că o anumită firmă din Brașov recrutează personal pentru vase de croazieră. Cum colegul meu era interesat, dar nu avea mașină, m-a rugat să-l însoțesc la Brașov, în vederea susținerii unui interviu.

Amicul susține interviul și este acceptat, iar la final este întrebat dacă nu mai cunoaște pe cineva interesat să se angajeze în această branșă. Acesta mă recomandă pe mine. Eu îl așteptam în mașină și mă pomenesc invitat în biroul angajatorului care, după ce mă chestionează, îmi spune că sunt acceptat, dar că va trebui să mă pun la punct cu engleza americană, deoarece compania respectivă lucra cu clienți americani. Am discutat despre aspectul salarial și, când am auzit că oferta este de 1.800 de dolari, am acceptat fără să mai stau pe gânduri. Pe vremea aceea, salariile în țară erau de 200-300 de dolari, așa că oferta era de nerefuzat. A trebuit să ne facem pe repede înainte actele care conțineau și niște analize medicale sofisticate și, mai ales, foarte scumpe. Toate astea m-au costat cam 1.000 de dolari, bani pe care nu-i aveam și a trebuit să îi împrumut. Analizele și Certificatul de Navigator, precum și Certificatul de Siguranța Circulației le-am obținut de la Institutul de Marină din Constanța. Certificatul de Siguranța Circulației atestă instruirea posesorului în caz de evenimente nefericite. Fiecare angajat are un rol bine stabilit în anumite situații critice prin care trece nava. Unii trebuie să pregătească bărcile de salvare, alții să conducă pasagerii spre zona de pe punte, unde se adună toată lumea, inclusiv echipajul, în astfel de momente. Fiecare angajat primește o îndatorire tehnică sau de urgență. Eu, ca tehnician de telecomunicații, trebuia să mențin conexiunea cu satelitul, legăturile telefonice și Internetul în stare funcțională. Legătura cu autoritățile din zona navigabilă și cu Paza de Coastă trebuia să funcționeze ireproșabil. Teoretic, protocolul suna clar și limpede în teorie, numai că în practică situația se schimbă și totul devine un haos controlat. Cei care au vizionat filmul Titanic sau au citit despre cum a eșuat vasul de pasageri Costa Concordia își pot imagina despre ce vorbesc.

Două săptămâni le-am petrecut în Constanța. Alți bani, altă distracție! Nu am fi reușit să obținem toate aceste hârtii fără sprijinul firmei din Brașov. Banii cheltuiți aici i-am suportat din buzunarul propriu. Nu au fost decontate cheltuielile, dar ne-am consolat cu salariul pe care urma să îl primim. Odată dosarul încheiat, am așteptat ordinul de plecare, care a venit la mijlocul lui iulie, 2007. Am primit între timp viza de America și la data de 16 iulie trebuia să mă îmbarc din Miami pe vasul Carnival Triumph.

Am zburat peste ocean, ducând cu mine frământările unui individ care pleca spre necunoscut, la întânire cu destinul. Survolând imensa așezare Miami, mi se părea că nu se mai termină. Eram fascinat de ceea ce vedeam. Gândiți-vă că până atunci, în afară de Bulgaria, Grecia și scurt Germania, eu nu prea văzusem altceva. Eram într-o altă lume, într-o altă dimensiune. Am petrecut o noapte la hotel, iar dimineața a venit port-agentul care m-a dus la Serviciul de Securitate Portuară și, după ce mi s-au verificat actele, am fost preluat de un reprezentant al navei și dus la locul de muncă. O primire rece, fără bun venit, totul pe repede înainte. Mi s-a repartizat o cabină cu două paturi, semn că voi mai avea un coleg, mi s-a prezentat locul de muncă, am primit o uniformă, am făcut un tur parțial al navei, după care am fost lăsat o perioadă scurtă în singurătatea mea plină de întrebări și spaime.

Vasul Carnival Triumph era imens. Avea zece nivele și adăpostea în măruntaiele lui 3.500 de pasageri și 1.800 de membri ai echipajului. Nu mai văzusem așa ceva decât în fotografii sau în filme. Unde mai pui că era pentru prima dată când puneam piciorul pe mare! Vă dați seama ce era în sufletul meu. Sunt un om echilibrat, fără frică, dar ceea ce vedeam acum era peste așteptările mele. Nu mai puteam da înapoi, nici nu mai aveam cum, pentru că pașaportul și scrisoarea de îmbarcare mi-au fost reținute de către autoritățile portuare. Era o măsură de protecție pentru ca să nu poți abandona nava după bunul plac. Asiaticii s-au folosit de acest truc pentru a pătrunde și rămâne în America. La scurt timp, am început munca, fără ca cineva să țină cont că eu schimbasem fusul orar și că diferența de 6 ore te marchează profund. Am primit o cameră de filmat, ceva cu care nu mai lucrasem niciodată și am fost trimis să filmez pe vas. După prelucrare, materialul se transmitea la TV pe postul local al navei. Se folosea și pentru DVD, drept suveniruri pentru pasageri. Munca mea era complexă și, conform contractului de muncă semnat, dura între 12 și 14 ore zilnic, dar dacă în timpul repausului apăreau probleme tehnice, trebuia să revin. Zilnic recepționam canale TV de pe satelit și alimentam cu filme cele 15 aparate DVD din dotare. Munca era complexă și stresantă. La început, am avut impresia că voi claca, dar după trei sau patru luni a intervenit rutina și m-am stabilizat psihic. Șapte zile din șapte, cât are săptămâna, lucram continuu. Acolo ești robot. Nu ai Paște, Crăciun, duminică sau zi de naștere. Primul meu contract de muncă a fost pe șapte luni. Mi s-a părut o viață de om”, povestește Cătălin Rista.

Dar aventura vieții sale pe mare abia acum începe. Citiți în numărul viitor!