Șofer vitezoman, prins cu 230 km/oră, pe autostrada A1

Un șofer vitezoman a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 230 km/oră, pe autostrada A1 Deva-Nădlac. „Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac au depistat la data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 13.30, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani.

Pistolul TrueCam a înregistrat o viteză de deplasare de 230 km/h, fiind depășită viteza legală de deplasare cu 130 km/h pe un tronson unde limita de viteză este de 100 km/h”, au anunțat polițiștii.

Șoferul vitezoman a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.300 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.(P. M.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.