Programul „Burse pentru elevii din mediul rural” se extinde la nivel național

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Cea de-a noua ediție va oferi 30 de burse, fiecare în valoare de 5.000 de lei/an școlar/elev

Fundația Rădăcini Grup lansează a noua ediție a programului de burse pentru elevii din mediul rural, continuându-și angajamentul de a sprijini educația și dezvoltarea tinerilor talentați din comunitățile rurale. În acest an, programul aduce o schimbare semnificativă prin eliminarea limitărilor teritoriale, astfel încât să fie accesibil tuturor elevilor din clasa a VIII-a, din mediul rural, de pe întreg teritoriul României. Data limită pentru transmiterea dosarelor de aplicare este 7 iulie 2024.

Prin intermediul acestui proiect, Fundația Rădăcini Grup își propune să ofere elevilor cu potențial academic ridicat și cu resurse financiare limitate oportunitatea de a-și continua studiile în colegii de prestigiu din marile orașe, beneficiind de burse pe toată durata liceului. Proiectul este deschis elevilor de clasa a VIII-a ce frecventează cursurile unei școli gimnaziale din mediul rural, de pe întreg teritoriul țării.  Beneficiarii trebuie să demonstreze abiilități academice remarcabile, conduită etică exemplară, implicare voluntară și rezultate la consursurile școlare.

„Suntem încântați să demarăm această nouă ediție a programului nostru de burse, oferindu-le elevilor din mediul rural posibilitatea de a-și urma visurile academice și de a-și atinge potențialul maxim. Ne dorim să contribuim la creșterea numărului de tineri talentați și educați din mediul rural și suntem mândri să fim alături de ei în această călătorie”, a declarat Milica Madadi, președintele Fundației Rădăcini Grup.

Această ediție a programului continuă tradiția de a oferi 30 de burse, fiecare în valoare de 5000 lei pe an școlar (500 lei/lună/elev), cu scopul de a acoperi cheltuielile legate de cazare, întreținere, materiale școlare și alte necesități, astfel încât beneficiarii să-și poată menține rezultatele școlare deosebite și să obțină o diplomă de bacalaureat într-un liceu de top, pregătindu-se pentru intrarea în mediul universitar. Așa cum s-a procedat în edițiile anterioare, bursele vor fi prelungite automat în situația în care beneficiarul continuă să evidențieze performanțe deosebite în domeniul învățării și să manifeste un comportament exemplar, conform standardelor impuse de instituția de învățământ la care este înscris.

Data limită pentru depunerea dosarelor de aplicare este 7 iulie 2024. Mai multe informații despre program pot fi găsite pe site-ul Fundației Rădăcini Grup: https://radacini.ro/grup/fundatie.

Programul „Burse de studiu pentru elevi din mediul rural” va încheia la finele acestui an școlar cea de-a opta ediție, cu un total de 149 de beneficiari, respectiv cea de-a cincea generație de absolvenți ai unui ciclu liceal complet. Toți beneficiarii burselor de studii din edițiile anterioare sunt în prezent studenți la facultăți de top din România, unii au absolvit și alții urmează cursurile de master. Astfel, societatea va beneficia de tineri bine pregătiți în domenii diverse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.