Lugojenii fac mișto de Buciu pe rețelele sociale, după ce s-a anunțat candidat independent

După ce a anunțat că va candida ca independent pentru un nou mandat la Primăria Lugoj, într-o postare pe rețelele sociale, declarând: „Nu mă pot face frate cu dracul, ca să trec puntea”, reacțiile lugojenilor nu au întârziat să apară.

Iată ce spune unul dintre aceștia:

„Buciu nu se poate face frate cu dracul, că doi draci nu au loc pe aceeași punte. De câte ori s-a făcut frate cu dracul, s-a dus dracului și puntea! El de atâtea ori s-a făcut frate cu dracul, că nici dracul nu mai știe care e puntea”.

La o altă postare, însoțită de o imagine cu lucrările de la fosta Școală Generală Nr. 1 și textul lui Buciu care spune: „Educația în primul rând! Renovăm, reabilităm, modernizăm, construim de la zero clădiri în care copiii Lugojului sunt îngrijiți, educați și învățați”, lugojenii au reacționat astfel:

„Uite, măi, s-a trezit Buciu înainte de alegeri. Fantastic! Buciule, eu sigur te votez, dar nu primar, poate la Românii au talent”;

„Ia cu tine toate realizările tale, la Landshut, arată-le nemților și poate acolo ai șanse”;

„Ar trebui ca cei din primărie să primiți salariul de acum până la alegerile locale, în rest 3 ani lumânare, ați luat bani nemunciți”;

„Credeam că e o clinică!”

„Da, se vede din avion câtă importantă dați educației, prin ce faceți”. (N. S.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.