Leul așteaptă minivacanța de Crăciun

Joi, leul a profitat de temperarea aversiunii față de risc cât și menținerea unui nivel mai ridicat al ofertei comerciale de valută, care a asigurat stabilitate cursurilor principalelor valute.

Cursul monedei unice s-a depreciat de la 4,9702 la 4,9692 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,968 – 4,972 lei.

Segmentul monetar a fost calm, cu modificări minime ale indicilor ROBOR, care se situează la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie.

La jumătatea săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, stagna la 6,25%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,30% iar cel la 12 luni a coborât de la 6,33 la 6,32%.

Trezoreria s-a împrumutat joi cu 572,5 milioane lei, la un randament mediu de 6,35%/an, prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni scadente în iulie 2034, care a avut o valoare programată de 400 milioane lei.

Perechea euro/dolar a fost stabilă joi, în așteptarea publicării datelor referitoare la inflația din Statele Unite. Piața nu a fost influențată de datele venite din Germania, unde indicele Gfk, care măsoară încrederea consumatorilor, a cunoscut o creștere, la fel ca și indicatorul Conference Board care măsoară, la rândul său, încrederea consumatorilor americani.

Euro se tranzacționa între 1,0935 și 1,0987 dolari iar media monedei americane a urcat marginal de la 4,5369 la 4,5377 lei.

Moneda elvețiană a avut cea mai stabilă poziție, media stagnând la valoarea de miercuri de 5,2648 lei. Cursul lirei a scăzut de la 5,7419 la 5,7318 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut joi la 296,7558 lei, după ce metalul galben s-a depreciat la 2.034 – 2.039 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 383,07 forinți/euro. În schimb, cursul celei poloneze s-a depreciat marginal la 4,3387 lei.

Bitcoin se consolida la 43.313 – 44.243 dolari iar fluctuațiile ethereum se limitau la 2.185 – 2.278 dolari.

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.