
Începând cu 15 martie 2023, HoReCa este obligată să afișeze declarația nutrițională a fiecărui preparat. NutriNest vine în ajutorul restaurantelor, firmelor de catering și fast-foodurilor pentru a implementa noile cerințe în mai puțin de 5 ore.
În mai puțin de o lună, toate alimentele preparate în bucătăria proprie, fără etichete, vor avea specificate detalii despre declarația nutrițională a fiecărui preparat din meniu, împreună cu alergenii și aditivii prezenți.
Noul ordin ANPC pentru restaurante
Informațiile despre Ordinul 201/2022 al ANPC nu sunt chiar noi, însă data inițială de implementare (final de 2022) s-a prelungit până pe 15 martie 2023, de aici și atâta interes în perioada aceasta. Pe scurt, specialiștii vor să alinieze informațiile despre preparatele culinare servite într-o locație alimentară publică la Regulamentul UE nr. 1169/2011, care obligă prezentarea tuturor datelor legate ingredientele produselor alimentare și valorile lor nutriționale pe etichetele acestora.
Cele 5 elemente pe care să le incluzi în meniu
- Cantitatea: fiecare ingredient pe care îl conține un preparat trebuie să aibă menționată cantitatea exactă;
- Aditivii: se adaugă pe lista de ingrediente cu denumirea categoriei, urmată de codul numeric UE sau denumirea specifică;
- Declarația nutrițională: trebuie să cuprindă următoarele elemente – valoarea nutrițională exprimată în Kj și kcal, cantitățile de grăsimi, acizi grași saturați, glucide, din care zaharuri și de sare, toate exprimate în g;
- Componentele cu efect alergen: se respectă prevederile Ordinului 163/2021 pentru furnizarea de informaţii privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă în produsele alimentare neambalate;
- Ingrediente provenite din produse congelate.
Ce tip de unități au această obligativitate
Ordinul 201/2022 se adresează în mod special: braseriilor, pizzeriilor, berăriilor, barurilor, cafenelelor, fast-food-urilor (inclusiv cele drive-in), unităților pentru organizarea evenimentelor, teraselor și grădinilor, cofetării/patiserii, bufeturilor și rotiseriilor. Menționăm că acestea sunt principalele unități vizate, dar ANPC stipulează că nu se va limita la această listă.
Deții o astfel de unitate? Iată cum să adaugi elementele de mai sus cât mai rapid
Aplicația NutriNest te ajută să calculezi declarația nutrițională pentru fiecare preparat, fără a apela la un nutriționist. Folosind NutriNest, vei economisi până la 70% din costuri și vei intra în legalitate în 3-5 ore. În medie, timpul de calcul per preparat scade de la 60 de minute la doar 2-3 minute.
Lasă un răspuns