Tendința de majorare a cererii de metal galben, care s-a manifestat în ultimele zile, s-a amplificat lunea aceasta, și a fost atins un nou maxim istoric de 2.135,39 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a urcat la un nou record de 303,8212 lei.
Creșterea cererii de aur se datorează perspectivei ca Rezerva Federală americană să decidă o scădere a dobânzii de referință în prima parte a anului viitor și menținerii la un nivel ridicat a tensiunilor din Orientul Mijlociu. În astfel de perioade, plasamentele în aur se majorează, acesta fiind considerat drept un „refugiu”.
Leul și-a păstrat în noiembrie statul de cea mai „stabilă” monedă din regiune, evoluție care poate explica decizia agențiilor de rating de a nu trece România la categoria „junk”.
Cursul euro s-a limitat în noiembrie la culoarul 4,9673 – 4,9726 lei. Nivelul mai scăzut al aversiunii față de risc a permis monedei naționale, la redeschiderea pieței, după minivacanța prilejuită de Ziua Națională, să se aprecieze la 4,9678 lei/euro, în timp ce cotațiile s-au mișcat între 4,967 și 4,97 lei.
Leul este folosit de BNR drept principală armă împotriva inflației. Pentru a evita eventuale perioade de presiune asupra cursului, banca centrală are de la sfârșitul lui noiembrie la dispoziție o rezervă valutară record de 58,894 miliarde euro, în timp ce rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au urcat la 65,081 miliarde euro.
Însă presiunea se menține, având în vedere că datoria publică a crescut la 760 miliarde lei şi a depășit pragul de 50% din PIB. De altfel, agențiile Moody’s și Fitch au semnalat recent faptul că implementarea noii legi a pensiilor va duce la creșterea deficitului bugetar.
În privința evoluției cursului mediu anual, analiștii Băncii Transilvania, văd o creștere „de la 4,93 în 2022 la 4,95 în 2023, 5,03 în 2024 și 5,06 în 2025”. Pe de altă parte, o analiză BCR estimează pentru sfârșitul lui 2024 un curs de 5,10 lei/euro, „cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent încă mare, deşi aflat în proces de ajustare”. Iar sondajul realizat în octombrie în rândul membrilor CFA România anticipează pentru orizontul de șase luni (mai 2024) o valoare medie a euro de 5,0097 lei, respectiv de 5,0541 lei pentru noiembrie viitor.
Piața monetară a fost influențată de BNR care a menținut dobânda de referință la 7% și a lăsat mai mulți lei în sistem, cu scopul de a stimula creditarea.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a început decembrie la 6,25%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,21% iar cel la 12 luni la 6,39%.
Euro a atins miercurea trecută maximul ultimelor trei luni de 1,1018 dolari, dar a scăzut apoi la 1,0829 – 1,0895 dolari, efect al evoluția mai bună a economiei americane față de cea europeană. Această evoluție a făcut ca în prima ședință din decembrie cursul monedei americane să crească de la 4,5313 la 4,5710 lei.
Media francului elvețian a crescut în prima ședință din decembrie la 5,2353 lei iar lira sterlină a urcat la 5,7886 lei, după ce oficiali ai Băncii Angliei au lăsat de înțeles că ar putea întârzia momentul reducerii ratei de referință.
Perspectiva reducerii de către Fed a dobânzii sale de referință a ridicat cotația bitcoin la începutul acestei săptămâni la 42.125 dolari, cotație care nu a mai fost atinsă din aprilie 2022, iar pe cea a ethereum la 2.273 dolari.
Lasă un răspuns