De la Caritas la Bio, noi trucuri de a-i escroca pe bieții români

Constantin-T. STAN

Deși memoria noastră, a românilor, e de obicei scurtă, sunt convins că numeroși lugojeni își amintesc de trista afacere Caritas. Fenomenul nu era singular în spațiul carpato-pontic-danubian. Cu acordul tacit al autorităților locale, regionale și centrale, numeroși trepăduși, ahtiați după mormane de bani obținuți cu celeritate (ca să uzităm un termen juridic), înființaseră jocuri piramidale.

Poporimea, amăgită și credulă, avidă și ea după câștiguri facile, trăsese la nadă, înscriindu-se într-o nebunească cursă a pierzaniei. Au fost indivizi care și-au vândut apartamentele, și-au scos la mezat marvele și terenurile agricole, pentru a-i oferi patronului Stoica o sumă cât mai consistentă, ce ar fi trebuit să li se întoarcă înșeptit.

Lumea, într-un frenetic impuls, se îndrepta spre Cluj ca spre Mecca, cu varii mijloace de transport, iar acolo era dispusă să aștepte ore întregi sau chiar zile la o interminabilă coadă, pentru a da, iar nu a primi ceva.

Trecuse sindromul „Serbia”, când responsabili de firme private sau cu capital de stat, funcționari sau manageri de întreprinderi, își devalizaseră magazinele sau depozitele pentru a obține căpătuiala pe pământ plav, românii, virusați și lepădați de cele sfinte, fiind dispuși să-și vândă și prietenii pe un verzișor în plus.

Înșeptirea sumei depuse la baciul Stoica, la un anumit termen stabilit, era, evident, o promisiune deșartă făcută doar amărăștenilor. Oameni cu epoleți și chiar vipușcă (unii cu ochi albaștri), șefi ai unor instituții de forță, depuneau relaxați o sumă consistentă, ciracii milionarului de carton de la poalele Feleacului oferindu-le surplusul pe loc. Apropiați, rude și vecini, târgoveți aflați într-o anumită relație cu cei pomeniți, mi-au relatat despre aceste câștiguri facile.

Au răsărit, astfel, numeroase vile somptuoase și chiar palate, s-au înfi-ințat firme, iar beneficiarii au prosperat, creându-și adevărate imperii în folosul lor și al odraslelor.

Dacă legea nu i-a înfierat la momentul potrivit, nici eu nu o să-i condamn. Au fost oameni descurcăreți, care au știut să profite de vidul legislativ și permisibilitatea autorităților, dar și de tradiționala slugărnicie și umilință a oamenilor obișnuiți. Ploconire ce transcende și în politică, unde încă apar partide și partidulețe de garsonieră, gen Dănuț Diaconescu.

Totdeauna au apărut aglomerări elective, chiar dacă moda căldărușe-lor, baxurilor de ulei, a părăzoalelor și a pelerinelor electorale a trecut.

În tot acest timp, noi, oameni obiș-nuiți, mergeam la locurile noastre de muncă pentru un câștig cinstit.

Vremurile s-au schimbat, iar șarlata-nii au evoluat, s-au stilat și au conceput noi șiretlicuri, aparent permisibile în raport cu legislația în vigoare.

De câțiva ani, periodic, o voce tabagică, răblăgită, mă tot invită la o prezentare de produse naturiste, cu promisiunea că voi beneficia de o promoție de alifii și soluții miraculoase sub deviza „bio”. Nu cu mult timp în urmă am achiesat, în sfârșit, la această nadă și am poposit, la o anumită oră, la localul indicat.

Douăzeci de persoane, majoritatea oameni de vârsta a treia, așezați pe scaune, așteptau, cuminți, prezența șefului. Un individ subțirel, de vreo 40 de ani, stilat, manierat și cu dar oratoric, care, dându-se nutriționist, a ținut o prelegere timp de aproape o oră. Cu un limbaj adecvat (omul era pregătit să-și exercite meseria), individul și-a motivat prezența la Lugoj prin deschiderea unei filiale a firmei (cu prefixul Bio), având ca scop vindecarea celor suferinzi. Cei prezenți, majoritatea cu afecțiuni locomotorii, cu semipareze, păreau dispuși să creadă tot ceea ce li se propovăduia. Au fost invocate pericolele care-i pândesc pe cei ce nu se alimentează rațional, care neglijează problemele cardiace și nu se tratează la timp cu produse naturiste sau nu consumă apă pură, filtrată.

Afabil și empatic, individul a zâmbit, a legat o punte sufletească cu spectatorii, a muștruluit, ba chiar s-a și rățoit. O bătrânică ce ațipise a fost evacuată, șeful dorind să ofere un exemplu pentru a insufla autoritate și credibilitate. Spectatorii, narcotizați parcă de damful frazelor meșteșugite, au fost invitați să încerce aparate electrice de masaj simultan la spate și picioare, invocându-se miracolul tratamentului, care ar avea darul de a tămădui. Câțiva bătrânei au mărturisit, extaziați, că, după masaj, aveau senzația că picioarele li se învioraseră, trăind sentimentul plutirii.

De remarcat tipologia asistenților: câteva figuri familiare, pe care, parcă, le mai zărisem prin târguri (tinerei șpilcuiți, oacheși, cu mustăcioară și fețe ascuțite), îmbiind clienții să cumpere seturi de cuțite de import și oale cu cuctă frumos ambalate.

În final, asistența a fost anunțată că boardul firmei decisese acordarea a doar trei premii celor prezenți. Participanții au fost invitați să extragă câte un plic, insistându-se, imperios, să nu fie deschis decât în prezența asistenților. Bâtrâneii, vâzându-se cu plicurile, au fost preluați cu determinare. Am fost și eu tras de mânecă și dus într-un loc mai retras și ferit de priviri indiscrete. Tinerelul mi-a deschis plicul și ce să vezi! Norocul dăduse peste mine, abrupt și îmbietor, reconfortant, oferindu-mi lozul câștigător: patru aparate gratuite, dar cu condiția (care-ți reteza avântul și entuziasmul, dacă nu-ți pierduseși luciditatea) să cumpăr unul dintre ele cu suma de 4.000 de lei.

Într-o puerilă și străvezie stratagemă, toate plicurile erau câștigătoare. Era menirea asistenților ca prin talentul lor să stoarcă de la fiecare bătrânel, vrăjit de iluzia norocului ce-l lovise, cei 4.000 de lei. „Pacienții”, oameni cu pensii mizere, au fost îmbiați să-și scoată la vedere cardurile, CI-urile sau banii gheață disponibili. Am fost vreo doi indivizi care ne-am retras rapid, parcă temându-ne de reacția gazdelor, care ne priveau pătrunzător, intuind că intenția de a ne narcotiza dăduse greș.

Am rămas cu sentimentul că am trăit o secvență dintr-un film cu prestidigitatori de mahala, o peliculă alb-negru de început de secol XX, colorită și actualizată pentru poporimea credulă de secol XXI, blânzii votanți dintotdeauna ai demagogilor și impostorilor nației. La ieșire ne așteptau așa-zisele cadouri „bio” ale firmei-fantomă: un set de păhăruțe de sticlă, de răchie, ordinare, de cea mai proastă calitate, de care nimeni nu avea nevoie. Mai bine tragi o dușcă de răchie bio direct din uiaga personală. Se va autosesiza, oare, vreo autoritate în materie în legătură cu noua modalitate de escrocare, ceva mai stilată, a românilor neajutorați?