Complexul Comercial Munca | Lugojana

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Remus V. GIORGIONI

Complexul Comercial de lângă Poliție a fost construit în anii șaizeci/șaptezeci ai secolului trecut de cooperativele Munca și Lugojana, în colaborare. În interiorul lui, Lugojana avea compartimentele Coafură și Frizerie. Iar în colțul încăperii de jos, care cuprindea spațiul din dreapta intrării (unde se află și acum frizeria, iar drept înainte coafura), se afla o Ceasornicărie ținută de dl. Grămătic. Tot la parter, era Croitoria, aparținând Cooperativei Munca, condusă de Nelu Munteanu. Iar la etaj, Lugojana avea o secție mare de confecționat încălțăminte. La Frizeria de vizavi de Dacia, șef era în perioada aceea Nicu Berneanțu.

În sensul celor de mai sus, am stat de vorbă cu domnul Amza Ioan, fost contabil șef la ambele cooperative, iar la Lugojana chiar președinte, între anii 1990 – 92. La Lugojana, în perioada 1985 – 1990, dl Amza a fost contabil-șef – iar între 1992 – 2005, contabil-șef la Munca.

Dacă vorbim de Cooperativa Lugojana, care patrona Coafura nr. 5 „La Oglinzi”, aceasta a avut mai mulți președinți: Miloș Dănuț: 1984 – 1990; Amza Ioan, 1990 – 1992, Niță Mircea: 1992 – 1994 și dl. Neagoe după anul 1994. La ora actuală, președinte este dl Rădulescu Ion.

Un lucru semnificativ legat de această cooperativă faimoasă în orașul nostru este faptul că, de la 700-800 de angajați – chiar o mie în perioada de vârf – la ora actuală a ajuns la câteva zeci. O menționăm și pe doamna Doina Badea, de la Agenția de Voiaj CFR, care ne-o orientat în chestiune, având d-ei la ora actuală un magazin de haine lângă Librăria Anima. Mărturisim cititorilor că avem intenția ca într-o zi să scriem și despre această agenție condusă de un cetățean binecunoscut și apreciat al urbei – în plus și actor la Teatrul Municipal – dl. Gangan Eugen.

Este semnificativ și faptul că după 1990 multe din fostele angajate ale Cooperativei Lugojana s-au privatizat. Este și cazul d-nei Rodica Vădășan, care alături de alte cinci colege, au deschis o Cosmetică-Coafură. Iar doamna Aurora Munteanu, de asemenea, a cumpărat un spațiu din Complexul Comercial, la etaj, unde funcționează și astăzi cu o secție de confecții. Firma Crinoram Company Confecții Damă și Bărbați este pe  locul unde se afla înainte cea cu Complex Comercial  (Munca / Lugojana).

În trecere pe acolo, reporterul a intrat în fostul Complex unde, din hol drept înainte, se intră în secția de Coafură. Aici am cunoscut-o pe d-na Gica Olteanu, una din cele două coafeze care lucrează pe un schimb. (Introducând capul în secția Frizerie, aflată la dreapta, deși spațiul este mai mare, am văzut tot două/trei persoane pe schimb.)

Același lucru se întâmplă și la cea de-a treia secție de Coafură/Frizerie care încă aparține de Cooperativa Lugojana, cea de lângă Podul de Beton, alături de Bioclinica (unde reporterul o cunoștea pe d-na Geta Secula, care încă mai lucrează acolo). Pe vremuri, la fel ca „La Oglinzi”, alături de Coafură și Frizerie, aici mai funcționa un cabinet de Cosmetică și unul de Manichiură/Pedichiură. Dar aceste lucruri, probleme de amănunt încep să se cam uite, în ritmul în care se dezoltă lumea de azi (secolul trecut, al „vitezei” a devenit astăzi cel al inteligenței artificiale, IA/AI).

Iar ca o avenpremieră pentru un viitor articol, avem de gând să ne ocupăm de complexul de clădiri pe locul căruia se afla celebra Coafură „La Oglinzi”, care pe la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX era un mare teren viran; unde era suficient spațiu să se instaleze câte un circ ambulant aflat în trecere prin Banat (întreg spațiul ocupat de strada Oltului și Policlinică, până la strada Comuna din Paris. De fapt chiar și locul pe care se află fosta Bancă Națională, actualmente Comercială, și complexul de clădiri deținut de familia Pele Traian.)

Un scurt istoric facem încă de pe acum: După anul 1700, proprietar era generalul austriac Johann Graf Soro. Iar pe locul unde este acum Farmacia Catena (cel ocupat în comunism de magazinul „Cadouri”) se afla Casa A. Schiessler, împreună cu magazinul de Coloniale, înființat în anul 1923. Următorul proprietar a fost dl Blumm, pe a cărei soție Dora o cunosc lugojenii mai vechi, de la ea s-a transmis mai departe proprietatea clădirilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.