Așezări din Țara Făgetului (XLVI): Nevrincea

Se situează în zona de est a judeţului Timiş, la 8 km sud-vest de Bethausen, centrul de comună, fiind atestată documentar încă din anul 1371, când se amintește de „Stan kenezius de Neurinche”.

Se învecinează la nord cu Bethausen şi Cutina, la est cu Cliciova, la sud cu Valea Lungă Română, la sud-vest cu Ţipari şi Păru şi la nord-vest cu Bodo.

Până în sec. al XIX-lea vatra satului era pe dealul învecinat, după care s-a mutat pe locul actual.

La 13 mai 1444 Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, hotărăşte trecerea mai multor nobili şi proprietari români împreună cu 49 de moşii şi părţi de moşie din pertinenţele cetăţii Jdioara sub autoritatea scaunului de judecată de la Caransebeş, printre care figurează și Ladislau şi Mihai, fiii lui Forro din Nevrincea.

Mai multe documente medievale menționează localitatea, așa cum ar fi un document de la 1480, în care se spune că un anume Stefan Cherbyk de Newrynche ia parte la punerea în posesie a lui Francisc Haraszti, în districtul Lugojului.

Potrivit documentelor medievale, una dintre cele mai cunoscute familii nobiliare din zona Făgetului a fost familia Fodor.

Începuturile familiei se plasează în anii 1491-1494, când era amintit un Ioan Fodor de Lewrinche (Nevrincea) ca martor sau ca opozant la introduceri în posesie.

În 25 iunie 1573 nobilului Mihai Fodor se împotrivește faţă de introducerea lui Mihai Balasfy în posesia moşiilor Nevrincea şi Welchiest din districtul Caransebeşului.

De asemenea, se ştie că în Evul Mediu, în jurul Nevrincei exista un sat cu numele Csura sau Chure, dar care astăzi e dispărut.

De-a lungul anilor localitatea a fost consemnată în diferite forme: 1371-1372 Neurinche, 1440 Nerenthe, 1444 Lewrynche, 1469 Lewrynche, 1480 Newrvnche, Newrancha, 1494 Nebrenche, 1539 Lewrinche, 1554 Nerencsi, 1569 Neunenchye, 1573 Newrinchye, 1717 Neutinza, 1734 Nerverinza, 1749 Neverincse, 1828 Nevrintsa, 1851 Nevrincsa 1913 Norincse.

În anul 1554 Nevrincea avea 6 case impozabile, în 1569, 5 case, în 1579, 4 case iar în 1772 avea 61 case.

În anul 1869 avea 72 case și 374 locuitori, din care 365 români, în 1880 avea 71 case și 362 locuitori, din care 348 români; în 1900 avea 76 case și 372 locuitori, din care 359 români; în 1910 avea 165 case și 839 locuitori, din care 352 români; în 1930 avea 758 locuitori, din care 329 români; în 1992 avea 205 locuitori, din care 186 români; în 2002 avea 239 locuitori, din care 201 români; în 2011 avea 239 locuitori, din care 202 români.

Din punct de vedere administrativ, în sec. al XVI-lea făcea parte din nahia Ictar, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făget, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Lugoj, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Bulci, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Bega.

În 1919 făcea parte din județul Caraș-Severin, plasa Begheiu, secretariatul cercual Cliciova, iar după 1925 este comună în judeţul Severin, plasa Balinț.

Din anul 1950 devine sat component al comunei Cliciova alături de satele Cliciova și Susani, raionul Lugoj, Regiunea Banat, după înființarea în 1952 a raionului Făget este arondată acestui raion, iar din anul 1968 este sat aparținător comunei Bethausen, împreună cu satele Bethausen, Cladova, Cliciova, Cutina și Leucușești, din județului Timiș.

În anul 1908 au fost colonizați peste 400 de maghiari romano-catolici, fiecare familie primind 20 jugăre de pământ.

Prima biserică a fost consemnată în anul 1777, cea de a doua în 1878, iar actuala biserică în anul 1927.

În 1855 preotul Mihail Rain, împreună cu cea mai mare parte a credincioșilor creştinii ortodocşi, au trecut la cultul greco-catolic, dimpreună cu întreaga proprietate aparţinătoare parohiei.

În 1948, odată cu desfințarea Bisericii Greco-Catolice, parohia redevine ortodoxă. Prima școală confesională este consemnată în anul 1801.