Așezări din Țara Făgetului (XLV): Nemeșești

Este așezat în extremitatea estică a județului Timiș, la poalele Dealurilor Fragulea, la o distanță de circa 12 km est de orașul Făget. Se învecinează la est cu Holdea și Coșevița, la nord-est cu Cășteiul de Sus, la nord-vest cu Groși, la sud-vest cu Sintești și Zorani și la sud cu Margina.

Satul este aminitit pentru prima dată într-un document de la 1427 cu numele de Nempche, când proprietar al moșiei Nemeșești devine un anume nobil Albert Nagymihalyi împreună cu fii săi.

În 1597, Sigismund Bathory donează satul și tot districtul Icuș lui Ștefan Török. La 1620 Gabriel Bethlen, ce stăpânea aceste locuri, le donează lui Stefan Bethlen. De-a lungul timpului satul trece în posesia mai multor nobili maghiari.

Toponimul Nemeșești, derivă din antroponimul cognomen maghiar nemes („nobil de rang mic”), fără să se poată preciza de la care nobil derivă denumirea satului.

De-a lungul anilor localitatea a fost consemnată în diferite forme: 1427 Nempche, 1548 Nemesest, 1598 Nemesesth, 1717 Nemiste, 1828 și 1851 Nemesest, 1913 Nemcse.

În anul 1554 satul Nemeșești avea 14 case, în 1569, 15 case și în 1579, doar 6 case înregistrate în defterele turcești din acești ani. Marsigli nu menționează localitatea în anii 1690-1700, însă conscripția de la 1717 o amintește cu 10 case, în districtul Făget, cu numele Nemiste.

Pe harta militară din 1772 figurează cu 25 de familii, iar în 1776 cu 20 de case. În anul 1869 avea 39 case și 283 locuitori, toți români, în anul 1880 avea 46 de case și 201 locuitori, toți români; în 1900 avea 49 de case și 191 locuitori, din care 190 români; în 1910 avea 50 de case și 185 locuitori, toți români; în 1930 avea 170 locuitori, toți români; în 1992 avea 53 locuitori, din care 46 români; în 2002 avea 121 locuitori, din care 83 români; în 2011 avea 76 locuitori, din care 64 români.

Din punct de vedere administrativ, în secolele XV-XVII făcea parte din districtul Margina, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Făget, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Căpâlnaș, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Făget.

De la 1919 face parte din județul Caraș-Severin, plasa Făget, secretariatul cercual Coșava. În urama Legii din 14 iulie 1925, pusă în aplicare în anul următor, Nemeșeștiul făcea parte din judeţul Severin, plasa Margina (1926-1929), apoi plasa Făget (1929-1939) și din nou plasa Margina (1939-1950).

În anul 1948 figurează ca sat aparținător al comunei Margina din plasa Margina, având 140 locuitori. Din anul 1950 este sat al comunei Coșteiu de Sus, raionul Lugoj, Regiunea Banat, alături de localitățile Coșteiu de Sus și Coșevița, iar după înființarea raionului Făget în anul 1952 se află în acest raion, alături de localitățile care constituiau comuna Margina și anume, Breazova, Groși și Margina. Din anul 1968 Nemeșeștiul este sat al comunei Margina, județul Timiș..

În întreaga sa istorie cunoscută, localitatea a avut un număr mic de case și de locuitori, din care cauză a trebuit să fie filie a altei localități vecine mai mari, din punct de vedere administrativ, religios și cultural/școlar.

În 1777 este consemnată prima biserică, iar în 1844 s-a sfințit actuala biserică. După 1774 copiii din Nemeșești învățau la școala confesională din Sintești, apoi la cea din Coșteiu de Sus, iar la mijlocul sec. al XIX-lea la școala din localitate.