Cea mai modernă piață agroalimentară din zonă este aproape de finalizare la Făget

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

HP DIGITAL CAMERA

Lucrările la noua și moderna piață agroalimentară din orașul Făget sunt aproape terminate, termenul de finalizare fiind luna martie 2017.

În prezent, hala (clădire cu parter și etaj), construită pe o suprafață totală de 428 metri pătrați pentru vânzarea de produse lactate, carne și mezeluri este finalizată, fiind dotată cu frigidere și vitrine frigorifice, având disponibile 48 de locuri pentru vânzarea acestor produse.

Pe platforma în suprafață totală de 4.200 metri pătrați mai sunt necesare montarea ultimelor 20 de copertine și efectuarea unor lucrări la instalația de iluminat. În acest moment este achiziționat întreg mobilierul necesar, de asemenea sunt achiziționate și cântarele electronice necesare acestei piețe agroalimentare, care va avea ca program de funcționare două zile pe săptămână, marți și vineri, având disponibile 324 de locuri la mesele amenajate sub copertine.

Această investiție importantă de care vor beneficia atât locuitorii orașului, cât și cei din zonă, este în valoare de 2.480.000 lei și a fost executată cu ajutorul unui credit de la Eximbank S.A., lucrările fiind începute în luna decembrie 2015.

„Piața agroalimentară din Făget va fi cea mai frumoasă din județ!”, a declarat pentru Actualitatea viceprimarul orașului, domnul Vasile Sita.

Urmează ca în perioada 2017-2018 să fie amenajate și 28 spații comerciale pentru comercializarea de textile, încălțăminte (produse noi) lângă Turnul de apă, pe amplasamentul actualei piețe agroalimentare, iar persoanele care vând produse second-hand le vor putea comercializa în piațeta de la stadion.

Estera CIMPONERIU

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.