În semn de cinstire a jertfelor dăruite de oștire cauzei sacre a eliberării țării, marți, 25 octombrie, se sărbătorește Ziua Armatei Române.
Activitățile dedicate sărbătoririi acestei zile, organizate de Primăria Municipiului Lugoj şi Garnizoana Lugoj, se vor desfășura după următorul program:
♦ 21.10.2022: Simpozion dedicat Zilei Armatei Române, la Cercul Militar Lugoj, între orele 10:30-11:30, iar de la ora 15 – întâlnire între generații;
♦ 25.10.2022: Manifestări la Monumetul „Alfa si Omega”, al eroilor din cel de-al doilea război mondial, care vor cuprinde intonarea Imnului de Stat al României, ceremonialul militar și religios, alocuțiuni ale oficialităților, depuneri de coroane și defilarea detașamentului de onoare, între orele 10:00 – 10:25.
În ziua de 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat de sub ocupația hortystă Transilvania de Nord, în urma luptelor de la Carei. Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959.
Lasă un răspuns