Vrei securitate financiară? Iată ce strategie trebuie să abordezi

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/person-holding-coins-1288483/

Obiceiurile financiare sănătoase, la fel ca orice alte deprinderi care îți aduc beneficii, trebuie construite din timp. Bugetul personal trebuie administrat cu grijă, pentru că doar astfel te poți bucura de o viață liniștită și poți face față situațiilor neprevăzute. 

Dar ce înseamnă, de fapt, să ai un comportament financiar chibzuit? Înseamnă cumva să faci cât mai multe investiții finanțate prin credite până la vârsta de 35-40 de ani, planificând pentru a doua parte a vieții plata datoriilor? Sau înseamnă să investești fiecare salariu în excursii, haine de firmă și cadouri scumpe, mergând pe principiul că, atunci când ești tânăr, trebuie să-ți trăiești viața, pentru că o să ai suficient timp să economisești mai târziu?

Realitatea este că niciuna dintre cele două variante de mai sus nu îți garantează securitate financiară, nici acum și nici când vei ieși la pensie. Statistic vorbind, amânarea economisirii pentru ultimii ani de activitate este greșită, mai ales când vorbim despre economiile direcționate către fonduri de investiții. De ce? Pentru că, în general, investițiile care generează profit sunt cele pe termen lung. De asemenea, acestea trebuie să fie alimentate lunar cu sume mai mici sau mai mari, în funcție de posibilitățile fiecărui investitor.

Un plan financiar atent construit este esențial pentru a-ți atinge obiectivele personale și pentru a putea face față situațiilor neprevăzute. Iată care este strategia de economisire recomandată de specialiști:

Cum îți construiești o strategie sănătoasă de economisire

Schimbă-ți perspectiva asupra economisirii

Tentația de a considera „economii” banii rămași necheltuiți la sfârșitul lunii este mare, dar o astfel de abordare este o piedică în efortul tău de a-ți construi un plan financiar sănătos.

Străduiește-te să faci din economisire un obiectiv principal, chiar dacă asta înseamnă să te adaptezi unui nou stil de viață. Direcționează o anumită sumă de bani către economiile familiei chiar atunci când încasezi venitul, urmând ca după aceea să repartizezi restul salariului către diverse plăți (facturi, rate, alte datorii), necesități (hrană, haine, transport, siguranță) și divertisment.

Stabilește o sumă pe care o poți economisi lunar

Economisirea nu trebuie să fie un efort financiar care să impună sacrificii. E suficient să stabilești, cel puțin pentru început, o sumă mică, pe care să o economisești lunar.

Multitudinea de impozite și obligații datorate statului, creditele, datoriile pot părea descurajatoare și constituie un prag dincolo de care nu sesizăm o multitudine de posibilități de creștere financiară. Investițiile în fondurile mutuale nu presupun sume mari de bani (poți începe chiar și cu 100 de lei) importantă este recurența, adică subscrierea lunară. Economisirea este foarte importantă, dar administrarea sumelor de bani acumulate trebuie direcționată către produse al căror randament să acopere cel puțin rata inflației pe termen mediu și lung”, susține Horia Gustă, Director General Certinvest.

Cumpără doar ceea ce îți este cu adevărat necesar

E foarte ușor să faci cumpărături în secolul 21. Să faci shopping online a devenit o plăcere pentru mulți dintre noi, dar realitatea este că tehnologia avansată ne privează, deseori, de experiențe utile.

Când cumperi online achiziționezi, de fapt, produse pe care nu le vezi în realitate, iar riscul de a plăti pentru lucruri pe care nu le vrei este mai mare. Politicile de retur nu sunt întotdeauna în avantajul cumpărătorilor, așa că satisfacția de moment se poate dovedi mai costisitoare decât crezi. În plus, plățile cu cardul sunt atât de rapide și ușoare, încât nu realizezi că tocmai ai cheltuit într-o secundă banii pentru care ai muncit câteva zile.

De aceea, este bine să dai dovadă de cumpătare când faci cumpărături și să înlocuiești satisfacția imediată cu una ulterioară, care reflectă rezultatele economisirii pe perioade mai lungi de timp.

Optimizează-ți cheltuielile curente

Când ai verificat ultima dată detaliile facturii de cablu? Nu cumva plătești în plus pentru niște canale de televiziune pe care nu le urmărești niciodată? Ce-ar fi să intri pe site-ul operatorului tău de telefonie mobilă? Nu cumva există niște oferte mai avantajoase pentru abonați?

Rezervă puțin din timpul tău pentru a face astfel de ajustări și vei reuși să economisești niște bani în plus. De asemenea, atunci când te aprovizionezi cu alimente și obiecte de uz casnic, de igienă etc., orientează-te către hipermarketuri și, pe cât posibil, fă cumpărături în cantități mai mari, ca să plătești mai puțin. Evită magazinele de cartier, care practică deseori un adaos comercial mai mare.

Urmează visurile tale, nu pe ale altora

Chiar dacă ispita este mare, încearcă să nu te lași influențat de viața minunată afișată pe social media de cunoștințele tale sau de influencerii pe care îi apreciezi. O vacanță într-un loc exotic este o experiență pe care e normal să ți-o dorești, dar pune-o în balanță cu obiectivele cu adevărat importante din viața ta și vezi dacă merită să cheltui suma necesară sau să o economisești.

Oricine poate obține securitate financiară și își poate duce planurile la bun sfârșit dacă are voință și determinare. Succesul stă în consecvența eforturilor de economisire, care vor aduce, în timp, satisfacția pe care ți-o dorești.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 7039 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.