Volei Europa, Challenge Cup. Rezultat bun la Ankara, miză mare în retur!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Foto de la Ankara

După cum știți probabil, în urma rezultatelor din anii trecuți, calificat direct în faza șaisprezecimilor de finală ale Challenge Cup, Clubul Sportiv Municipal Lugoj s-a deplasat, în perioada 11 – 14 decembrie în capitala Turciei, pentru primul joc din aventura europeană 2022-2023.

Scriam în ediția trecută, înaintea jocului că, având în vedere unele probleme medicale din lot, sperăm ca distribuția din teren să fie cea mai bună pe care Lugojul ar putea-o alinia, evoluția să fie una la nivelul superior al posibilităților, iar rezultatul să fie unul care să ne dea șanse pentru retur. S-a întâmplat parțial, fiindcă sportivele antrenate de Segrt au pornit ca din pușcă în TVF Sport Hall Ankara, în fața a peste 1200 de spectatori gălăgioși, reușind să-și adjudece prima parte a întâlnirii. Nici în a doua parte lucrurile n-au stat mult diferit, CSM Lugoj conducând la un moment dat cu 17:13, dar evoluția de excepție a vedetei gazdelor, sârboaica Bianka Bușa (titular în sextetul de aur al Serbiei, campion mondial în toamnă în Olanda) a întors rezultatul în set. E drept, și cu două mingi enervant de norocoase (două servicii adverse care s-au oprit pe banda fileului, căzând la noi în teren), dar și cu câteva mingi lungi, extrem de spectaculoase, aplaudate în picioare de gazde. A fost, la final, 25:22 pentru turcoaice. În rândul cărora s-au remarcat, pe lângă sârboaică, coordonatoarea Sloveniei, Eva Mori-Pavlovic, sârboaica Sara Caric, turcoaicele  Memiș, Boran și Janset.

Au urmat două seturi cu evoluții net superioare, pe rând, pentru cele două tabere. Mai întâi s-au impus gazdele, apoi lugojencele, care au câștigat astfel dreptul la speranță pentru meciul retur 2 : 2 la seturi. Mai mult, într-un vacarm de nedescris, setul decisiv a confirmat jocul bun al sportivelor noastre, care au schimbat terenul la 8:4 și au condus spre final, având marea șansă a victoriei la 14:12 și 14:13. Au egalat turcoaicele, am revenit cu minge de meci, a treia, dar neșansa incredibilă care ne-a urmărit în multe momente ale acestui  sezon a decis câștigătoarea, în prelungirile setului cinci: 18:16 și 3:2 PTT Ankara la final.

PTT Spor Kulubu Ankara – C.S.M. Lugoj = 3 : 2 (15:25, 25:22, 25:11, 14:25, 18:16)

Statistică:  Total puncte: 97 : 99 (!!!), directe: 75:78, ași: 7:3, blocaje-punct: 14:14, atacuri-punct: 54 : 61.

Durata efectivă: 119 minute, cu avantaj Lugoj aproape în toată statistica. Diferența s-a făcut în erorile individuale din setul decisiv: 1 Ankara, 4 Lugoj.

PTT S.K. Ankara: Eva Mori Pavlovic (7p), Sara Caric (6p), Bianka Bușa (20p), Elif Boran (12p), Merve Tanyel (12p), Erkul Janset (13p), Busra Gunes (4p), Jagmur Kilic (1p), Gizem Asci, Melisa Memiș – libero, Nur Sema –libero. Antrenori: Mehmet Bedestenlioglu, Berk Canakci.

C.S.M. Lugoj: Andreea Gemănariu (13p), Simina Străchinescu (19 p), Liza Ruban (20p), Tanja Grbic (4 p), Veronika Bezhandolska (9 p), Ramona Rus (1 p), Georgiana Popa (12 p), Daiana Roman, Marina Anghelache,  Silvija Popovic – libero, Adriana Popa – libero. Antrenori: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic, Marius Roșu.

Au arbitrat: Chavdar Marev (Bulgaria), Svetlana Zotovic (Serbia). Obs. Isik Sevda(Turcia)

Păcat, mare păcat că în cele mai importante meciuri ale finalului de an (deplasările la Dinamo și Ankara, meciul retur cu turcoaicele) a lipsit – și, probabil, va mai lipsi din distribuție – omul nr.1 din echipa Lugojului, revelația acestui început de sezon intern, cea mai eficientă voleibalistă a campionatului, moldoveanca Aliona Martiniuc. Fiindcă, orice s-ar spune, importanța unei sportive de asemenea factură în postul de universal (cel care beneficiază de cele mai multe pase și punctează cel mai mult în orice sextet) este covârșitoare. Ca rezultate, orice analiză trebuie să aibă în vedere în primul rând acest lucru.

Oricum însă, la Ankara, tânăra Simina Străchinescu a reușit o evoluție foarte bună, distribuția acțiunilor de atac fiind totuși modificată, extremele Ruban și Georgiana Popa având și ele o misiune dificilă în absența principalei forțe de atac a Lugojului. Evoluția și rezultatul au fost însă foarte bune, și e de dorit ca ea să se repete în retur, în fața propriilor suporteri. Chiar dacă am surprins experimentata trupă din Turcia cu apariția (forțată, din păcate) altui universal, e de așteptat ca și acestea, avizate de-acum, să aibă o evoluție superioară în returul de la Lugoj. Anul trecut pe poziția a șasea în Turcia, PTT Spor Kulubu Ankara este câștigătoarea BVA Cup în ediția 2022, terminând cu victorii toate partidele disputate până acum pe plan european, în Cupa Balcanică și  Challenge Cup.

C.S.M. Lugoj și PTT Spor Kulubu Ankara se întâlnesc miercuri, 21 decembrie, la orele 18.30, în Sala Sporturilor Ioan Kunst-Ghermănescu, într-un joc care va fi arbitrat de Lemonia Moula (Grecia) și Tamas Jambor (Ungaria). Observator CEV: Silvian Lungu (România).

După reconfortantul succes din campionat ( 3: 0) în fața Piteștiului, la trei zile distanță, meciul de gală cu PTT SK Ankara în fața susținătorilor voleiului (cărora le mulțumim încă o dată pentru fidelitate și încredere) reprezintă a cincisprezecea întâlnire oficială a voleiului din Lugoj în Cupele Europene intercluburi. La ora editării acestor rânduri, tensiunea de competiție este, evident, în creștere. Avem încredere. Nu va fi deloc ușor, cum n-a fost nici până în prezent. Ați fost mereu, fiți și acum alături de volei !

                                                                                                            Dan H. BRUDIU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.