Volei Divizia A 1. Începe naționala, continuă cluburile

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe
Telegram și Google News

Dan H. BRUDIU

Aproximativ trei luni ne despart de startul ediției de campionat 2022 – 2023 în elita voleiului intern. Va fi, pentru voleiul din Lugoj, a treisprezecea participare consecutivă în prima ligă. În toate aceste sezoane, cu o singură excepție, echipa s-a clasat între primele șapte din România. Mai precis, de două ori pe șapte, de șase ori pe locul șase și de patru ori pe cinci. Ocazii cu care s-a pătruns în șapte rânduri în competițiile organizate sub sigla Confederației Europene de Volei, în trei rânduri în finala BVA Cup (argint la Bursa-Turcia 2011, Lugoj – România 2013 și Gjilane – Kosovo 2018) și de patru ori în Challenge Cup (2019, 2020, 2021, 2022 – prezență în sferturile de finală).

Ultima ediție a sezonului intern, 2021-2022, s-a dovedit și cea mai puternică din acești ani. Fiindcă un număr de cel puțin șase cluburi și-au manifestat dorința de a prinde locuri europene, iar trei dintre acestea (Blaj, Târgoviște, Voluntari) chiar obiectivul câștigării titlului. Concurență puternică între team-uri care au achiziționat sportive de mare valoare, cunoscute pe plan internațional la cel mai înalt nivel.

Până la urmă s-a impus, pentru a șasea oară în ultimii opt ani,  CSM Volei Alba Blaj, gruparea cu cele mai titrate sportive din lot și cel mai mare buget al primei ligi. Elemente determinante: internaționalele Mirkovic, Ninkovic și Kocic (Serbia), Dimitrova (Bulgaria) și Russu (Rusia).

Secondanta  CSM Târgoviște, condusă de pe banca tehnică de italianul Giovanni Caprara, s-a apropiat de prima treaptă, dar n-a avut forța campioanei, deși a beneficiat de serviciile câtorva elemente de top, cum sunt româncele Buterez și Matei, americanca Leah Meyer, slovena Erzen, bulgăroaica Yordanova  sau portoricanca Ruiz.

Revelația primei divizii în sezonul trecut a fost, fără îndoială, CSO Voluntari. Formația clubului din orășelul de la marginea Capitalei (care susține secții cu performanțe foarte bune în prima ligă la baschet, volei și fotbal) a reușit marea performanță de a învinge în propria sală atât Blajul, cât și Târgoviște în sezonul regular, clasându-se pe podium înaintea fazei Play-Off. Kapelovies, Uattara, Onyejekwe, Vukovic și Valadzko au fost cele mai bune jucătoare ale echipei.

CS Medgidia și CSM Lugoj au încheiat la egalitate de puncte, pe poziția a patra, după cele 22 de etape dinaintea ultimei faze. Și, chiar dacă a avut setaveraj și punctaveraj superior, Lugojul a cedat poziția a patra datorită numărului de victorii superior al dobrogencelor. Doar una în plus pentru Medgidia, la Voluntari, într-un meci cu mari semne de întrebare și exclamare deopotrivă. În Play-Off 5 – 8 însă, sportivele antrenate de Ugljea Segrt au câștigat toate cele 6 meciuri, realizând cel mai mare număr de puncte din istoria participării la acest nivel.

Dinamo și Rapid București au prezentat loturi bune, apropiate valoric, și au avut destule momente reușite în campionatul trecut, încheind pe pozițiile șase-șapte.

Și mă opresc aici fiindcă, datorită punctajului excelent obținut de voleiul românesc în Cupele Europene intercluburi – la care CSM Lugoj a contribuit din plin, cu 19 puncte din 6 victorii și 2 înfrângeri cu 2:3 – toate echipele enunțate au dreptul de a evolua în competițiile continentale în sezonul ce urmează. Mai mult, deținem două echipe în Champions League, un lucru rar pentru națiunile europene cu cotă medie. Adică cele care nu fac parte din exclusivistul club  Italia-Turcia-Rusia-Polonia.

Revenind la competiția internă, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani și cum ne dovedește actuala campanie de transferuri, ambițiile combatantelor de top cresc de la sezon la sezon, proporțional și investițiile. În consecință, au fost anunțate deja câteva nume noi foarte importante în loturile formațiilor ce vor lua startul în octombrie în campionatul românesc.

Lotul Clubului Sportiv Municipal Lugoj – volei feminin A1 este acum în formare și, în principiu, sunt căutate două soluții pentru completarea lui. Se pare că, din distribuția de 12-13 sportive ce vor îmbrăca echipamentul Lugojului, vor face parte șapte sportive de origine română, cinci-șase straniere și același staff tehnic și organizatoric. Cu prima acțiune având loc în cursul lunii august, la Sala Sporturilor Ioan Kunst Ghermănescu. Într-o primă distribuție pe care o vor avea la dispoziție tehnicienii lipsită de sportivele convocate la acțiunile oficiale ale echipelor reprezentative.

În cantonamentul echipei naționale a României, care pregătește calificările la Campionatul European din 2023 (în care naționala țării noastre se află în grupă cu Croația, Israel și Insulele Feroe) sunt convocate patru sportive românce din lotul CSM Lugoj: Georgiana Popa, Simina Străchinescu, Ramona Rus și Daiana Roman. Baftă!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.