Volei A 1: Trei puncte bune la start

foto: Gabriel Brezeanu

C.S.M. Lugoj – Argeş Volei Piteşti = 3 : 1 (25:16 , 25:16 , 22:25, 25:15)

C.S.M. Lugoj: Diana Balintoni (8p), Andreea Petra (9p), Nina Kocic (25p), Tamara Ignjic (14 p), Laura Petria (4p), Daiana Roman (10p), Alexandra Cauc, Georgiana Popa, Andra Badiu, Adriana Popa, Bianca Albăstroiu, Alexandra Panţiru, Patricia Bărbulescu.

Staff: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic, Vasile Canea

Argeş Volei Piteşti: Katarina Jovanovic (5p), Edina Selimovic (14p), Andrea Lakovic (12p), Ramona Postea (3p), Sânziana Motroc (9p), Karmen Brletic (1p), Evgenija Milivojevic (1p), Briana Constantin (3p), Adriana Stroe (1p), Ioana Scarlat (2p), Iuliana Cazamir, Roxana Ţucmeanu.

Staff: Cristina Zanfir, Roxana Davidescu, Bogdan Vâlcu.

Au condus jocul: Andrei Savu (Cluj), Paul Szabo (Oradea). Observator FRV: Traian Marinescu (Bucureşti)

5 octombrie 2019, Sala Sporturilor Ioan Kunst-Ghermănescu, spectatori: cca 600.

Statistică: puncte:  97 : 72 (directe 74 : 51), din serviciu:  10 : 7,  atacuri 115 : 111,  puncte din atac: 52 : 37, blocaje cu punct: 12 : 7.

Importanţa jocului de debut şi apelurile din media au adunat la sală susţinătorii voleiului, pentru un joc cu noua echipă a Piteştiului. Joc estimat şi demonstrat dificil pentru lugojence, ca orice start în competiţie în faţa propriilor suporteri, dar şi datorită adversarului, unul care pornea cu pretenţii în noua ediţie de campionat.

După promovare au fost transferate în Trivale sportive cu experienţă, ce au mai evoluat în Divizia A1 la Agroland (sârboaica Jovanovic, muntenegreanca Lakovic), Iaşi (muntenegreanca Milivojevic, Cazamir), Galaţi (bosniaca Selimovic), Dinamo (Postea, Motroc, Ţucmeanu) şi, cu câteva zile în urmă, croata Brletic, ultima dată la Novgorod, în Rusia. Totul cu scopul de a alinia o distribuţiei care să prindă în acest sezon competiţional zona de Play – Off.  Practic, locuri 5 – 6 înclasament pe care le vizează în acest an, alături de piteştence, Galaţiul, Clujul, Medgidia şi Lugojul. Locuri care vor fi decise în primul rând în jocurile directe, cum a fost cel din week-end.

O întâlnire pe care fetele pregătite de Segrt au abordat-o pozitiv şi au controlat-o în primele două seturi, desprinzându-se decisiv atât în urma unui joc combinativ superior, cât şi ca urmare a câtorva serii de servicii eficiente care, chiar dacă n-au punctat direct, au  destabilizat serios construcţia oaspetelor. Sextetul  Balintoni – Petra – Lungu – Kocic – Roman – Ignjic (libero A. Popa) şi-a făcut bine treaba, încheind primele două părţi ale meciului cu procentaje foarte bune şi scoruri clare. Cădere de la mijlocul setului trei, în care argeşencele au fost superioare în ansamblu şi s-au impus pe final, dar eficienţa atacului a crescut spectaculos în setul 4 ( 62 % Lugoj, 32 % Piteşti) şi echipierele din Banat au încheiat în aplauze prima partidă din acest sezon, cu trei puncte la zestrea ce sperăm să fie îmbunătăţită în următoarele patru etape. În care, conform reprogramării, sportivele lugojene încep cu o deplasare ce se anunţă dificilă la Medgidia (12.10.), revin în Lugoj pentru întâlnirea mereu delicată cu Clujul (19.10.), joacă la Bucureşti, cu Rapid (26.10.) şi primesc, în sala proprie, noua prim-divizionară C.S.O. Voluntari (2.11.). Un program teoretic avantajos, din care ne dorim punctaj aproape de maxim, dar tocmai din acest motiv unul care trebuie abordat cu mare atenţie şi concentrare.

Începând cu partida – cheie din etapa a doua, în care C.S. Medgidia aşteaptă Lugojul cu o distribuţie din care fac parte centrii Diana Ariton (transferată de la Dinamo) şi Petruţa Orlandea (Agroland), universalii Larisa Vasilică (Agroland) şi Ioana Ordeanu (Piteşti), coordonatoarea Marina Cojocaru (Craiova), libero-ul de naţionala României Mihaela Albu (Bacău), extremele Loredana Dobriceanu (Tg.Mureş) şi Glauciele Martins da Silva, o braziliancă ce a realizat 11 p în meciul de la Târgovişte în prima etapă. Antrenori sunt Florin Voinea şi Radu Began, ambii foşti voleibalişti în reprezentativa României.

Vor conduce jocul ploieştenii Alin Mateizer şi Adrian Teodorescu, supervizor al F.R.Volei fiind  Marian Păuşescu, din Bucureşti.

Aşa cum e normal, fiind la un nou început de drum cu o echipă inedită, ea are nevoie, din partea tuturor celor din jur, de încredere, încurajări şi răbdare, într-un campionat care va fi mai lung şi mai dificil decât cel precedent.

Fiţi alături de C.S.M. Lugoj – volei !

Meciurile primei etape:

Dinamo Bucureşti – Rapid Bucureşti = 3 : 0 (25:16 , 25:14 , 25: 8)

Ştiinţa Bacău –  Universitatea NTT Data Cluj = 3 : 0 (25: 9, 25:20, 25:19)

C.S.M. Târgovişte – C.S. Medgidia = 3 : 0 (25:16, 25: 17, 25: 10)

CSU Belor Galaţi – C.S.M. Volei Alba Blaj = 0 : 3 (12:25 , 22:25, 18: 25)

C.S.M. Lugoj –  Argeş Volei Piteşti = 3 : 1 (25:16 , 25:16 , 22:25, 25:15)                                                                                   

C.S.O. Voluntari – etapă liberă                                                                                           

În celelalte meciuri ale primei etape favoritele s-au impus categoric, confirmând pronosticurile.

Etapa viitoare (12 octombrie):

C.S.O. Voluntari – Dinamo Bucureşti

Rapid Bucureşti – Ştiinţa Bacău

Universitatea NTT Data Cluj – C.S.M. Târgovişte

C.S. Medgidia – C.S.M. Lugoj  (orele 17.00)

Argeş Volei Piteşti – CSU Belor Galaţi

C.S.M. Volei Alba Blaj – etapă liberă                                                                                                                                                                                        

                                                                            Dan H. BRUDIU

foto: Alexandru Baranyai
foto: Gabriel Brezeanu

Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.