Un tânăr s-a răsturnat cu BMW-ul pe trotuar

Un accident mai puțin întâlnit s-a produs, marți dimineață, pe strada Cernei, din Lugoj. Un tânăr s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere.

Un tânăr care conducea un autoturism BMW a pierdut controlul mașinii, care a pătruns pe trotuar și s-a răsturnat, pe lateral, între o casă și un alt autoturism, după ce a acroșat o altă mașină parcată. Din fericire, în acel moment pe trotuar nu se afla niciun pieton, iar accidentul s-a soldat doar cu avarierea celor trei mașini.

Polițiștii au stabilit că accidentul s-a petrecut după ce tânărul a intrat cu viteză pe stradă și nu a mai putut controla mașina. Martorii nu au putut să nu observe că soferul de ocazie avea în picioare papuci de plajă. În urma accidentului, doua mașini parcate pe stradă au fost avariate, acestea având nevoie de reparații.

Persoanele care au văzut cum s-a produs accidentul susțin că doar o minune a făcut ca pe trotuar să nu se afle nimeni, în conditiile în care acesta s-a petrecut chiar în fața Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu”. Bărbatul a fost dus la poliție pentru declarații.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.