Un fost membru al clanului mafiot Panella a fost asasinat în Italia, de un zidar român

Românul Petre Lambru are 57 de ani, lucrează ca zidar şi locuieşte împreună cu soţia şi cei trei copii în Ascoli Piceno, o comună din regiunea Marche, Italia. Vineri noaptea, el a fost arestat de carabinieri, fiind acuzat că l-a ucis pe Franco Lettieri, un fost membru al clanului mafiot Panella.

Franco Lettieri, în vârstă de 56 de ani, a fost înjunghiat pe o stradă din centrul oraşului Ascoli Piceno. După ce a fost lovit de două ori cu cuţitul, bărbatul a făcut câţiva paşi pe via delle Stelle, apoi s-a prăbuşit pe caldarâm şi a murit în câteva minute.

Trupul său neînsufleţit zăcea pe stradă, acoperit cu o pătură din care putea fi întrezărit un hanorac albastru. Atacul a avut loc la câţiva metri distanţă de casa bărbatului. Potrivit Cronache Maceratesi, înainte de a sfârşi pe caldarâm, Lettieri a reuşit să sune la poliţie.

Mai mult, potivit jurnaliştilor italieni, bărbatul ar fi apucat să dezvăluie unui vecin numele atacatorului. În scurt timp, carabinierii l-au identificat pe presupusul criminal, în persoana românului Petre Lambru. El a fost arestat, apoi dus la închisoarea Marino del Tronto, sub acuzaţia de omucidere voluntară.

Se pare că românul se cunoştea cu victima, amândoi locuiau nu departe de locul unde a avut loc crima. Rămâne de stabilit dacă cei doi erau singuri, în momentul atacului, dar şi motivul care a dus la producerea tragediei. Potrivit ANSA, Franco Lettieri – zis şi „O’Cacaglio” – era un fost colaborator al justiţiei.

În trecut, a fost implicat în  crima organizată, fiind condamnat pentru asociere criminală. Cronache Salerno scrie, chiar, că bărbatul ar fi făcut parte, la un moment dat, din clanul mafiot Panella. Franco Lettieri colaborase cu justiţia şi, pentru o perioadă, a fost inclus în programul special de protecţie al martorilor.

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.