Se știe că artileria este o specialitate militară care, datorită gabaritului acesteia, a condus-o, pe bună dreptate, către sintagma de armament greu. De aici au derivat câteva expresii, care dau culoare exprimării verbale în orice ipostază care descrie o situație mai specială: „au folosit artileria grea”, „au pus tunurile pe ei”, „a fi carne de tun” etc.
Conform DEX, „TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nicio ființă vie. (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial): A înghețat tun. Sănătos tun”.
Însă, există și expresii a căror semantică nu poate fi descifrată exact, deoarece ele, expresiile, nu au nicio legătură cu obiectul în sine, cu tunul adică, deși sunt mult mai frecvent uzitate, cum este: „au dat un tun”. Aș încerca, totuși, să fac o corelare între un fenomen local cu o expresie „tun”-ată.
Am participat la un eveniment „internațional” care s-a întâmplat la Lugoj acum câteva zile și care a adunat reprezentanți ai unor instituții de seamă din România, dar și din alte patru țări.
Și, în deplasările mele prin zona centrală a orașului, în perioada premergătoare și de desfășurare a evenimentului, m-am intersectat cu grupuri de persoane, a căror prezență pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, a suscitat interesul.
Am întrebat ce se întâmplă, iar răspunsul a făcut să genereze un scârțâit din direcția podului de fier, la auzul explicației: „este Festivalul Podul de Fier”.
Anul acesta s-au co-finanțat multe evenimente, și foarte bine, mai mult sau mai puțin culturale, dar unele dintre ele nu s-au încadrat, nici pe departe, în această categorie.
Și trecând pe înserat, tot pe platou, era un foc, unde bătea unul cu ciocanul… Și atunci, gândul zboară și te duce într-o apreciere a faptului că și acest eveniment se încadrează, clar, în categoria filantropică de a dărui, numai că aici avem de-a face cu „a dărui tunuri”.
Chiar așa! Înțeleg, sprijinim orice formă de exprimare și manifestare, dar mai discret și cu opritor, oameni buni. Trecând peste realitatea „kitsch”-ului în care s-a încadrat evenimentul, costul acestui eveniment, 89.550 de lei, adică aproape 900 de milioane de lei vechi, te face să te întrebi: cine a dat și cine a luat tunurile?
Ion TECA
Distribuie:
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns