Tinerii pasionați de folclor și tradiții se pot înscrie la Festivalul-Concurs „Gelu Stan”

Cea de-a treia ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan” va avea loc la Timișoara, în data de 17 iunie 2021. Pentru înscriere, până în 2 iunie 2021, ora 14, tinerii interpreți cu vârste între 15 și 25 de ani trebuie să completeze fișa de înscriere și să o trimită pe adresa de mail a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, ccajt@ccajt.ro, împreună cu o copie a cărții de identitate și o filmare live, înregistrată cu telefonul mobil, care să conțină o piesă fără acompaniament muzical (doină, baladă etc.) și o piesă cu acompaniament.

Nu vor fi luate în considerare link-uri sau înregistrări din studio. Concurenții trebuie să poarte, în timpul înregistrării materialelor pentru concurs, un costum popular autentic din zona pe care o reprezintă.

Regulamentul și fișa de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.ccajt.ro. Preselecția va avea loc joi, 3 iunie 2021, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, la ora 18, tot pe site. Concursul, Gala Laureaților și decernarea premiilor vor avea loc joi, 17 iunie 2021, începând cu ora 18, pe scena Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara. Acompaniamentul concurenților va fi asigurat de instrumentiștii orchestrei Ansamblului Profesionist Banatul, dirijate de Sebastian Roșca. Juriul va fi alcătuit din personalități ale vieții culturale românești.

Vor fi acordate Marele Premiu, în valoare de 3500 de lei, premiul I, II, III în valoare de 2500, 1500, respectiv 1000 de lei. Juriul va acorda de asemenea 3 premii speciale, în valoare de 600 de lei fiecare. Va fi oferit totodată și Premiul Radio Timișoara, în valoare de 500 de lei, și Premiul „Tinereții”, acordat de familia maestrului Gelu Stan. Festivalul Gelu Stan, o reverență culturală în fața memoriei unui autentic mentor și maestru, este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Denisa GREGA


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.