Tinerii experți contabili din Filiala Timiș a CECCAR au depus jurâmântul

Share Button

După absolvirea cu succes a perioadei de trei ani de stagiu, generația 2019 de experți contabili a filialei Timiș a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România („CECCAR”) a depus jurământul, luni 27 ianuarie 2020, devenind astfel, experți în contabilitate.

În cadrul ceremoniei, aceștia au jurat să aplice în mod corect și fără părtinire legile țării, să respecte prevederile regulamentului CECCAR și ale Codului privind conduita etică și profesională, să păstreze secretul profesional și să ducă la îndeplinire îndatoririle ce le revin în domeniul de excelență: contabilitatea.

Depunerea jurământului a avut loc într-o cadru solemn și a reprezentat un eveniment cu o încărcătură emoţională aparte din perspectiva recunoașterii unui parcurs de pregătire intens și de calitate, respectiv conștientizarea apartenenței la breasla celor care oferă servicii profesionale în domeniul contabilității și fiscalității.

Profesia contabilă din România este reglementată și, conform art. 2, din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi republicată, coroborat cu pct. 95 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CECCAR, experţii contabili şi contabilii autorizaţi depun jurământ scris.

„Tehnologiile disruptive, digitalizarea, dar și evoluțiile economice în plan mondial și european îi obligă pe profesioniștii contabili să fie într-o permanentă dinamică în ceea ce privește educația și să fie atenți la realitățile care îi provoacă zi de zi. Îi felicit pe tinerii noștri colegi și le adresez un bun venit în cea mai respectată, probabil, breaslă profesională. Sunt sigur că își vor realiza cu pasiune, profesionalism și cu multă responsabilitate activitățile”,

a declarat prof. univ. dr. Ovidiu ConstantinBunget, președintele Condiliului filialei Timiș a CECCAR.

AL PRESS

503

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.