
Blocul de pe strada Griviței, din Lugoj, și alte clădiri din zonă ar putea fi expropriate, deoarece un pasaj peste linia de cale ferată este planificat în cadrul proiectului de reabilitare pe care CFR îl desfășoară în acea zonă.
Această propunere a ridicat preocupări în rândul locuitorilor din acele clădiri, deoarece se află peste 100 de apartamente în blocul respectiv. Cu toate acestea, există posibilitatea ca proiectul să fie modificat, astfel încât blocul respectiv să fie ocolit și să nu fie necesară exproprierea.
Însă în cazul în care se va decide ca proprietarii să fie expropriați, aceștia vor primi o sumă de bani drept despăgubire pentru apartamentele lor. Momentan, nu s-a luat o decizie finală cu privire la acest aspect, deși lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată urmează să înceapă în luna iunie a acestui an. Înainte de începerea lucrărilor efective, se lucrează la proiectare și se vor căuta soluții alternative pentru a reduce cât mai mult posibil numărul de proprietăți afectate.
Vă reamintim că tot din cauza reabilitării căii ferate Caransebeș – Lugoj urmează să fie mutată și Piața Ocico. Proiectanții care se ocupă de modernizarea căii ferate au anunțat că pasajul peste calea ferată de pe strada Oloșagului va trece prin Piața Ocico. În aceste condiții, piața de vechituri nu va mai putea funcționa.
Reprezentanții Primăriei Lugoj au fost înștiințați că vor fi expropiati și nu există nicio cale de negociere sau alte soluții. Primăria Lugoj va trebui să găsească o nouă locație, unde să poată mută această piață.
Lasă un răspuns