Stranieri în sport – pro și contra
Nu e despre fotbal, deși similitudini există. Scriam cu ani în urmă că în sportul românesc, în competițiile interne, sunt discipline la care ascensiunea vizibilă e foarte dificilă în condițiile în care se manifestă o mare concurență, pentru acestea interesul crescând considerabil în ultimii ani. Mă refer la sporturile de echipă, de sală, cu mingea, acolo unde impactul, interesul și marketingul au dus, în Europa în special, sumele puse în joc la cote foarte mari față de anii trecuți. Vorbind, în primul rând, despre handbal și volei.
În care prezența pe parchet a unor elemente autohtone de valoare și, tot mai mult, a numeroase nume din afara granițelor, au ridicat serios nivelul competiției. Lucru benefic pentru reprezentarea cluburilor puternice în întrecerile europene pe termen scurt, dar obstrucționist vrând – nevrând când vine vorba de sportivii români și echipa națională. Acest lucru într-o primă fază. Fiindcă, extrapolând fenomenul în mare parte din estul continentului lucrurile stau diferit, multe din cluburile din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria care au adoptat concepția infuziei de stranieri de valoare obținând rezultate notabile.
Ba chiar la o nouă emulație dată de creșterea interesului pentru întrecerile interne sportive, stimulate inteligent de factorii decizionali guvernamentali și, în consecință, de zona investitorilor privați. Aria tot mai restrânsă a elementelor de excepție Made in Romania, consecință a slabei pregătiri și lipsei de motivație și interes a multora din profesorii și antrenorii de la nivel de copii și juniori, duc la situația paradoxală ca extrem de puținele opțiuni autohtone să liciteze artificial sumele de transfer sau salarii, un calcul simplu ducând la concluzia că, la raportul calitate-preț, este de multe ori mai eficient un transfer din străinătate.
Investiție în reprezentare
Aceste sporturi au avut rezultate spectaculoase și durabile mai mult în comunitățile mici, chiar și în țările din vestul continentului. La Matera, Conegliano, Ravenna, Badalona, Treviso, Cantu, Trentino și exemplele pot continua. Nu la Madrid, Roma, Paris sau Milano. Sunt rânduri care constituie o pledoarie pentru susținerea unor discipline dintre care noi, românii, cel puțin în handbal și volei, avem o mare tradiție, cu titluri europene intercluburi, atât la masculin, cât și la feminin, cu titluri și medalii mondiale, europene și olimpice, chiar dacă ele s-au rărit serios în ultima perioadă. Pentru că, mai mult decât reprezentanții de la sporturile individuale (în fața performanțelor cărora ne plecăm cu respect), echipele reprezintă în arenele sportive nu doar persoanele, ci în primul rând comunitățile și națiunile din care fac parte, chiar și prin adopție. De aceea, strategia locală și regională de a susține financiar și logistic grupările din sporturile de echipă care prezintă interes și, ca urmare, păstrează spectatorii în arene și aduc beneficii de imagine comunităților pe care le reprezintă este eficientă și dă rezultate remarcabile, uneori spectaculoase. Sigur, cu costuri de luat în considerare. Iar discuția se poate duce, păstrând proporțiile, de la Lugoj la Botoșani sau Medgidia. Fandând puțin și trecând … prin Zalău sau Blaj, de pildă!
Dan H. BRUDIU
Lasă un răspuns