Stația antigrindină, situată pe un teren în Dealul Viilor, în apropierea Monumentului Aviației din Lugoj, a fost recepționată vineri, 30 august. Vorbim, mai exact de o bază unde vor fi 32 de rachete, la două rampe de lansare, care vor fi depozitate permanent acolo. Terenul alocat de Primărie acestei baze are aproximativ 2500 mp.
“Scopul ei este protejarea culturilor din zona Lugoj, pe o rază de 10-12 km. Pe mine ce mă interesează ca primar sunt culturile cetățenilor din municipiu, cele 10 000 de ha aflate de o parte și de cealaltă a stației. Va fi o stație funcțională ce a fost recepționată vineri de către o comisie. Mai sunt mici lucruri de remediat. Va conține un număr de 32 de rachete, vom avea două rampe de lansare a rachetelor, de o parte și de cealaltă a Lugojului, în așa fel încât încât să fie protejate toate culturile. Vom avea un serviciu de permanență. De la Arad va fi coordonată stația de rachete, pentru că ea presupune acțiuni de protecție care trebuiecs respecatate doar de o bază cât de cât militară”,
a precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Permanența va fi asigurată de Primărie, iar baza va fi funcțională cel mai târziu în luna noiembrie. Investiția a fost realizată de către Ministerul Apărării, Primăria Lugoj punând la dispoziție doar terenul.
Alina DAMIAN/ Bruno SCHUTZ
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns