Şi seniorii au trecut cu mare veselie în Noul An

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Vineri, 12 ianuarie 2018, superbul local J’adore, din urbea noastră cea lugojeană, a fost gazda (în premieră) a Revelionului Seniorilor. Fericiţii posesori ai unui bilet de intrare (şi au fost în număr de numai 400, deoarece mai noile reguli nu permit un număr mai mare de participanţi, din motive de incendiu, ceea ce mie mi se pare ceva asemănător cu drobul de sare. Păi ce, luxosul restaurant J’adore se compară cu bomba “Colectiv “?), pe un fundal muzical asigurat de DJ Seba, foarte disciplinaţi, şi-au ocupat locurile la mese.

A sosit şi primarul tuturor lugojenilor, Francisc Boldea, a cărui intrare a fost întâmpinată cu aplauze. Şi revelionul a început. În cuvântul său, primarul Francisc Boldea, printre altele, a arătat că: “De-acum vă spun că, împreună cu compartimentul şi direcţia DASC Lugoj, care de fiecare dată ne ajută, vom ţine şi ziua persoanelor vârstnice, tot aici, în octombrie, într-un cuvânt, vom continua toate acţiunile prevăzute în plan, contrar aşteptărilor unora, care n-au făcut în viaţa lor nimic şi sunt ca maşinile de gunoi. Când sunt pline, dau pe dinafară gunoi. Gunoiul înseamnă răul interior. Nu trebuie să ţinem seamă de aceştia! Dumneavoastră aţi muncit o viaţă întreagă şi meritaţi mult mai mult decât ceea ce vi se oferă. Sunt în această seară împreună cu soţia mea şi dumneavoastră ştiţi cel mai bine că o căsătorie înseamnă legătura dintre o mână şi un ochi. Când mâna doare, ochii plâng şi când ochii plâng, mâna şterge lacrimile. Asta e esenţa vieţii pe care o trăim!

Şi o trăiţi şi dumneavoastră. Să facem ca fiecare zi să ne fie una fericită. Să nu ţinem cont de ei! Doi, trei patru sau o sută… Noi suntem 48.000 de oameni trăitori în Lugoj care vrem să facem din el un oraş cât mai frumos. “

După cuvântul primarului, col.(r) Costel Mereuţă, preşedinte al ANCMRR, Filiala Lugoj, asociaţie care, în premieră, este parteneră la organizarea acestui revelion, a înmânat căpitanului în retragere, Fancisc Boldea, din partea asociaţiei, o diplomă de excelenţă odată cu titlul de “ Membru de onoare al asociaţiei”. Revelionul a fost pigmentat cu două momente coregrafice deosebite susţinute de şase tineri foarte talentaţi, afirmaţi în ţară, dar şi peste hotare. e vorba de perechile: Alexandra Haţegan – Raul Czine, Aida Bărbosu – David Birăescu şi Andreea Svetalc – Alexandru Craşovan, componenţi ai clubului de dans sportiv “DanceMania.Ro”, pregătiţi de prof. Alexandru Iagăru. Ansamblul “Lugojana” a prezentat o suită de dansuri populare, aceasta însemnând o provocare pentru seniori, care s-au încins la dans, făcându-şi încălzirea pentru concursul de dans, muzica fiind asigurată (ca toată seara de altfel) de formaţia condusă de Titel Brestovicean, având ca solişti pe Dana Gruiescu (excelentă prezenţă scenică) şi Toni Bagiu.

Ca de obicei, cel mai dintre cele mai …aşteptate momente ale revelionului a fost concursul de dans la care s-au înscris 22 de perechi, care şi-au etalat vastele cunoştinţele într-ale dansului în faţa unui juriu format din: Cristian Galescu, viceprimar, col (r) Costel Mereuţă, preşedintele  Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (ANCMRR) din România, Filiala Lugoj, Mircea Anghel, redactor şef-adjunct al iubitului şi apreciatului ziar ACTUALITATEA,  mereu tânărul prof. Nicolae Streian, 94 de ani, veteran de război, decanul de vârstă al seniorilor (a “cutezat” să facă nişte paşi de dans împreună cu mai “tinerii” săi colegi), cel care, ori de câte ori are ocazia, dezvăluie secretul longevităţii sale: „Atât timp cât am fost profesor, am dat numai note bune şi am iubit numai femei frumoase”, iată un elixir care ar trebui încercat (aş adăuga eu)! şi Angelica Uscat director DASC din cadrul Primăriei Lugoj. Cele 22 de perechi: Florica – Ioan Rus, Maria – Mihai Andriescu, Mariora – Nicolae Ianculescu, Sanda – Zeno Argălaş, Iuliana Nagy – Elisabeta Bubos, Viorica – Silvestru Gyser, Cornelia – Horia Duma, Zoe Herţa – Irina Berwanger, Maria Urban – Mariana Constantin, Iana Puciu – Gina Kiss, Constanţa Bobic- Eva Belu, Maria Cristea – Viorica Chişozan, Etelca Varga – Ecaterina Szücs, Ana Boroşteanu – Valeria Nicoliţă, Nicolina – Ioan Cupşean, Maria Ionescu – Ana Canea, Ana Györi – Aurelia Laza, Livia Kremel – Gabi Pleşca, Elena – Dumitru Ştirbăţ, Magdalena – Petru Zanier, Mirela – Dorel Rusu şi Elena – Gheorghe Dolhescu, au „defilat prin fața juriului în paşi de foxtrot, tango, rock and roll, polcă, vals, populare româneşti şi… ceardaş (c-aşa-i românul când se-nveseleşte!).

Ca de obicei, juriul a avut o misiune destul de delicată la stabilirea ierarhiei, dar competenţa, corectitudinea şi experienţa au dus în cele din urmă la alcătuirea următorului clasament:
Locul 1:  Marioara şi Nicolae Ianculescu (clasarea celor doi pe prima treaptă a podiumului la prima participare constituie o reuşită, pentru alţii o surpriză, nu şi pentru juriu, care a fost cucerit de “tinereţea” cuplului, de simţul ritmului deosebit, de eleganţa plasticii mişcării, dar şi de omogenitatea de care au dat dovadă, semn că dansează de mult timp împreună, bănuiesc eu – să nu-i fie cu păcat – că o viaţă, doamna a cântat şi domnul a ţinut ritmul;  Locul  2: Cornelia şi Horia Duma; Locul  3.  Mirela şi Cornel Rusu.

Premiul pentru popularitate: Sanda şi Zeno Argălaş (popular şi cunoscut precum Ceasul Electric, mare iubitor de muzică şi dans, care, la viaţa lui a bătut nişte tobe, fără ca acestea să-i facă ceva (“baterist şi “gurist”, uneori). Se observă că Stan Păţitu a avut dreptate când spunea mai sus ceva despre omogenitate şi despre cine cântă în casă (e drept, cu unele foarte mici excepţii).
Pentru strădania lor, toţi participanţii au primit din partea organizatorilor diplome, dar şi cadouri, consitenţa lor fiind după locul ocupat în clasamentul final. Veselia, bucuria de a trăi, tinereţea au fost atributele care au caracterizat întrega desfăşurarea a acţiunii.

După servirea unei felii de tort delicios, “tinerii” seniori au bătut în retragere, sprea marea bucurie a …taximetriştilor, care nu mai făceau faţă numeroaselor comenzi. A fost un revelion foarte reuşit (poate cel mai reuşit de până acum). Pentru a întări cele spuse am solicitat nişte păreri, luate la “cald”- Iată două dintr ele:
Ancuţa Varcalin, 67 de ani: „Această reuniune este un mediu super de socializare între seniori. Distracţie, antren şi dans. Noi, seniorii, dovedim că indiferent de vârstă, greutate, reumatism, ne stim distra cu mult mai bine decât tinerii. Să fim sănătoşi, să ne mai putem întâlni la astfel de petreceri! Mulţumim organizatorilor pentru această posibilitate de distracţie! A fost cam scurt… că puteam să mai dansăm până dimineaţa!”

Costel Meruţă, coorganizator: „La mulţi Ani, 2018!  Suntem la “J’adore”, unde se desfăşoară revelionul pensionarilor lugojeni, după stilul vechi, la frumoasa iniţiativă a primarului municipiului Lugoj. Vreau să menţionez şi să subliniez faptul  că pentru prima dată –  ANCMR Lugoj este onorată de a fi chemată într-un parteneriat, pentru organizarea acestei sărbători de iarnă.

Unul din motivele pentru care am fost  solicitaţi este că la nivel de Lugoj suntem singura asociaţie de pensionari înregistrată la judecătorie şi dorim ca modelul nostru să fie preluat şi de alte categorii socio-profesionale. Sunt mândru că acest eveniment se desfăşoară în anul când se împlinesc o sută de ani de la înfăptuirea României Mari şi asta arată că niciun act măreţ din istoria neamului nu s-a desfăşurat fără prezenţa armatei, nu de puţine ori trebuind să se plătească cu jertfe umane. Dar azi nu e vorba de jerfte umane, e vorba de sărbătoare şi am văzut cum pensionarii lugojeni prezenţi trăiesc momente de mare bucurie.

Sunt convins că şi cei care nu sunt prezenţi trăiesc de la distanţă aceleaşi momente de bucurie, pentru faptul că pensionarii constituie mai departe un obiectiv prioritar al grijii organelor administraţiei locale, a Primăriei în cazul de faţă, pentru desfăşurarea de acţiuni specifice oamenilor vârstnici, cum este şi acest revelion. Vreau să urez tuturor pensionarilor un călduros La mulţi, mulţi ani şi doresc să vă spun că mi se înduioşează inima când îi văd câtă tinereţe degajă în special  cei care sunt mai în vîrstă decât mine.”

Ah, era să repet gafa de anul trecut, atunci când am omis să amintesc şi numele prezentatorului evenimentului! Bine că mi-am adus aminte! Este Ilie Constantin, alias Zamă. O să-mi bag nasul puţin  în “zama” lui şi  să vă spun, pentru cei care nu aţi fost prezenţi, că a avut o evoluţie senzaţională! Ziceai că este sosia lui Octavian Ursulescu, dar mult mai frumos şi mult mai talentat. Şi  trebuie să mă credeţi, că şi eu l-am crezut pe el, când m-a prezentat ca membru al juriului la proba de dans, făcându-mă redactor şef al ziarului Actualiatatea, ori eu sunt redactor-şef adjunct. Deci, să conchidem: nici el nu e Octavian Ursulescu, nici eu redactor şef. dar trebuie să vă atenţionez că amândoi suntem nişte piese de bază ale fiecărui revelion, fară de care nu se mai poate.

Mircea ANGHEL

 

Despre admin 6541 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.