Octavian Soviany lansează la Lugoj romanul „Casa din Strada Sirenelor”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sâmbătă, 10 februarie 2018, de la ora 18:30, la Colțul de Cultură de la English Pub (str. 20 Decembrie 1989, nr. 9), unul dintre cei mai importanți și apreciați scriitori contemporani, Octavian Soviany, lansează cel mai recent roman al său, Casa din Strada Sirenelor, apărut anul trecut la Editura Hyperliteratura. Gazda serii va fi Henrieta Szabo, avându-i ca invitați, pe lângă autor, pe scriitorii Daniel Vighi și Andrei Ruse, cel care este și editorul cărții.

După succesul obținut cu romanele „Viața lui Kostas Venetis” sau „Moartea lui Siegfried”, Octavian Soviany revine cu un proiect în care misterul și povestirile stranii trimit cititorul într-un tărâm al supranaturalului și al unor întâmplări aproape mistice, într-un stil demn de cel al scriitorilor clasici ai literaturii universale.

Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați.

Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de esoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu toul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite.

AL PRESS

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.