Se tipăresc noi carduri de sănătate. Până când mai sunt valabile cele care au expirat deja

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Ministerul Sănătății a anunțat că s-a reluat tipărirea de carduri de sănătate. În următorii trei ani vor fi emise 1,2 milioane de carduri de sănătate de către Imprimeria Națională.

Oficialii de la Ministerul Sănătății au transmis că au semnat un acord cadru cu  Compania Națională 1Imprimeria Națională” – S.A., pentru a fi reluată tipărirea cardului de asigurări sociale de sănătate pentru cei care au împlinit 18 ani sau au dobândit calitatea de asigurat după ce au fost distribuite cardurile inițial.

Acordul dintre cele două entități a fost semnat pentru o perioadă de 3 ani și se estimează că vor fi emise 1,2 milioane de carduri, potrivit Ministerului Sănătății.

Primele 400.000 de carduri vor fi livrate în două loturi către Casele Județene de Asigurări de Sănătate.

Prima jumătate va fi livrată până la sfârșitul lui noiembrie, iar cel de-al doilea lot până la 15 decembrie 2023. Acestea vor fi distribuite de Casa Națională de Sănătate. 

Costul pentru tipărirea celor 400.000 de carduri de sănătate este de circa 5,5 milioane lei.

Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calității de asigurat la accesare serviciilor medicale și care confirmă prezența asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.”, potrivit Ministerului Sănătății.

Când expiră cardurile de sănătate

Primele carduri de sănătate au fost distribuite în 2014, iar site-ul Casei Naționale de Sănătate informează că, până acum, 14 milioane de asigurați au primit cardul de sănătate prin intermediul serviciilor poștale.

Cardul conține datele de identificare ale asiguratului și este obligatoriu pentru obținerea unor servicii medicale gratuite sau decontate. Acesta ar fi trebuit să aibă o valabilitate de 5 ani, dar aceasta a fost prelungită la 7 ani ulterior. O  Hotărâre de Guvern (HG) a stabilit acest lucru, potrivit HG nr. 458 din 28 iunie 2018, termenul de valabilitate al cardurilor naționale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit de la 5 la 7 ani.

O dată cu pandemia de COVID 19, Guvernul a hotărăt prelungirea acestora cu încă 7 ani, în vara lui 2020, pentru că multe dintre ele ar fi expirat în 2021.

Astfel, chiar dacă cineva constată că are un card expirat, acesta poate fi folosit în continuare datorită Hotărârii de Guvern nr 483/2020 care prevede că „termenul de valabilitate al acestor carduri naționale este de 7 ani de la data rescrierii certificatului”.

Cei care sunt asigurați, însă nu le-a fost tipărit încă acest card de sănătate pot obține servicii medicale fără a prezenta documentul, dar vor fi verificați în baza de date a Casei Naționale de Sănătate de către furnizori. (D. G.)

Despre admin 6591 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.