Restaurantele Domacris, o afacere de succes în așteptarea unor vremuri mai bune

Dan TIMARU

Industria HoReCa este ramura economiei cea mai afectată de către pandemia cauzată de COVID-19. Vizată de foarte dese și drastice restricții impuse de autorități, atât în perioada stării de urgență, cât și recent, restaurantele se  află  într-o situație critică. Din cauza numărului mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus, patronii restaurantelor au trecut prin momente grele, mulți dintre ei fiind siliți să închidă pentru totdeauna afacerile.

În acest mediu, se întâmplă o adevărată dramă. Acest sector al economiei este, în mod sigur, pus în imposibilitatea de a supraviețui, în condițiile unor asemenea restricții, fără ajutor financiar din partea statului, atât pentru salvarea afacerii, cât și pentru păstrarea angajaților.

Potrivit Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), cifra de afaceri din industria HoReCa a scăzut cu 70% faţă de anul trecut, iar peste 40% dintre operatori şi-au suspendat activitatea, ca urmare a pandemiei globale şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi. În lipsa unor reglementări clare, restaurantele au întâmpinat dificultăţi, iar incapacitatea autorităţilor centrale şi locale de a urmări respectarea regulilor a dus la suprareglementări şi controale abuzive, multe dintre ele, fără a avea legătură cu situaţia pandemică în care ne aflăm. Proprietarii şi operatorii din HoReCa spun că sunt trataţi incorect de către guvern, în comparaţie cu celelalte industrii.

Chiar și în această situație, prin perseverența, inteligența și tenacitatea patronilor,  unele afaceri din acest domeniu au supraviețuit. Este și cazul lanțului de restaurante DOMACRIS din Lugoj, proprietatea familiei Dorin și Mariana Cornean. În spatele acestei afaceri se ascund însă treizeci de ani de muncă neobosită. Privind înapoi cu nostalgie, Mariana Cornean povestește:

„După revoluție am deschis, în locuința soțului meu, un bar. Se numea Trandafirul. Era situat deasupra Expresului, pe colț. O afacere privată visa toată lumea, dar nimeni nu știa de fapt ce greutăți poate întâmpina un privat în drumul pe care și l-a ales. După vreo trei ani, am construit localul de lângă parcul primăriei și l-am închiriat. Eu lucram la poștă, iar Dorin, soțul meu, era angajat la administrația pieței. Nu aveam curajul să ne lăsăm ser-viciul. Era un venit sigur. Însă în momentul în care cei care au închiriat localul construit de noi au renunțat la afacere, m-am hotărât să continui pe cont propriu. Am fost două luni la niște prieteni, în Italia, la Verona, și am învățat să fac pizza. Am lucrat într-un local și am învățat să fac aluatul. De douăzeci de ani prepar pizza după această rețetă. Am încercat eu să improvizez, să-i aduc modificări, dar nu mi-a ieșit. Rețeta asta e sfântă și cu ea mi-am făcut un renume: Pizzeria Domacris Parc.

În anul 2002, am închiriat un spațiu, care a apartinut Cooperației Flamura, spațiu pe care l-am amenajat și așa a apărut Domacris 2002. Clădirea era o ruină. Se adăposteau boschetarii, deci vă imaginați ce era acolo. După renovare, nu mai semăna nici pe departe cu ce fuse-se. Erau alte vremuri. Țara nu era bântuită de pandemie și lumea avea o poftă nebună de viață.

Organizam seri de muzică populară, Seara Bănățeană, și nu mai aveam locuri libere în sală. Era o nebunie. Cânta Coșbuc și era o atmosferă de nedescris. Sala avea peste o sută de locuri și era mereu plină. Se făceau rezervări cu săptămâni înainte. Nunți, botezuri și petreceri de tot felul aveau loc aici, săptămânal. Munceam pe rupte. Toată familia, plus angajații. Aveam niște bucătari de excepție. Erau din garda veche, bucătari cu vechi state de plată.

De la ei am învățat multe din ale bucătăriei și nu numai. Meniul era tradițional, adică cu specific, bănățean. Nu mi-am complicat existența cu meniuri de fițe. Clienții noștri nu erau la cură de slăbire. Mâncau sănătos! Carnea era mereu proaspătă și niciodată, ca și acum, nu am folosit carne congelată. Legumele proveneau din grădinile oamenilor și nu făceam rabat de la calitate. Colectivul cu care munceam se integra perfect în ritmul cerut.

Ne-am specializat din mers și am simțit cerințele clienților. Veneam mereu cu ceva nou în întâmpinarea lor. Și, cel mai important lucru pe care am înțeles că trebuie să îl facem a fost și este respectul față de  clienți și partenerii de afacere. Cam asta cred eu că este cheia succesului, pentru că, la urma urmei, trebuie să recunosc că Domacris este o afacere de succes.

Cum lucrurile mergeau bine, a mai apărut și Doma-cris 2014, localul din Dealul Viilor. În anul 2017 ne-am extins și cu construcția de la Parc și a apărut Domacris Central – restaurant cu o capacitate de peste o sută de locuri. Nimic nu anunța pandemia din 2020, dar ea a devenit curând, realitate. Desigur că o vreme am funcționat cu speranța că lucrurile vor reveni la normal, dar nu a fost așa. A trebuit să trimit oamenii în șomaj, iar activitatea, așa restrânsă cum mai funcționează ea, o asigurăm cu câțiva angajați și, bineînțeles, cu toți membrii familiei.

Mergem mai departe cu speranța că lucrurile vor intra cât mai curând în normalitate. Pentru că am pomenit de familie,  vreau să vă spun că am niște copii minunați. Muncesc alături de noi cu seriozitate și dăruire și asta ne dă și mai multă putere de muncă.

Cristi este student în ultimul an la silvicultură. Iubește natura, pădurea, acolo se regăsește cel mai bine. Tatăl său i-a insuflat această dragoste. Soțul meu, Dorin, este președintele Asociației Vânătorilor „CĂPRIORUL” Nădrag. Este foarte implicat și devotat acestei activități, iar cum așchia nu sare departe de trunchi, fiul său îi calcă pe urme. Sunt foarte mândră de ei.

După cum vedeți, suntem o familie ocupată și res-ponsabilă. Pentru moment, am hotărât să oprim activitatea restaurantelor, pentru că nu dorim să contribuim la răspândirea virusului. Cred că am procedat corect. Este o chestie de bun simț. Am rămas cu barul și pizzeria. Livrăm la domiciliu și asta e. Respectăm cu strictețe regulile de igienă și așteptăm cu încredere vremuri mai bune. Și pentru că a venit vorba de vremuri… urmează luna martie cu cele două mari sărbători: 1 și 8 martie. Am pregătit surprize clienților noștri pe care îi invităm să ne treacă pragul cu încredere. Ar mai fi multe de povestit, dar mă opresc aici, nu înainte de a vă transmite un gând care va deveni, cu siguranță, realitate. Eu sunt convinsă că primăvara care vine va aduce cu ea libertatea și sănătatea de care avem cu toții atât de multă nevoie”.

Afacerea Domacris este un exemplu al luptei îndârjite pentru existență în vremuri de pandemie, și nu numai. Mariana Cornean confirmă zicerea: în spatele unui om de afaceri de succes, stă o femeie puternică!

Nu vreau să creadă cititorii noștri că articolul este un laudatio gratuit adus familiei Cornean, dar trebuie să privim cu respect și admirație pe cei mulți, care, prin truda lor, au pus bazele capitalismului postdecembrist în orașul de pe malurile Timișului.

Fără ei, viața noastră ar fi fost lipsită de culoarea și parfumul atât de necesar unei societăți moderne.