Primăria Făget va semna contractele cadru pentru 2 proiecte depuse pe „Anghel Saligny”

Nicolae LAIEȚIU

Administrația orașului Făget continuă investițiile în infrastructură, prin două proiecte de anvergură, a căror valoare totală se ridică la peste 42 de milioane de lei.

Potrivit primarului orașului Făget, Marcel Avram, odată finalizate, cele două proiecte vor crește semnificativ calitatea vieții din zonă.

„Așteptăm în perioada imediat următoare semnarea contractelor de finanțare, după care vom demara procedura de licitație pentru aceste două obiective care vor schimba fața orașului nostru.

Este vorba despre proiectele „Reabilitare DC98 Făget – Bunea Mare, județul Timiș” cu o valoare de 20 de milioane de lei și „Mo-dernizare străzi în Orașul Făget, județul Timiș”, cu o valoare de 22 de milioane de lei”.

Scopul nostru, al administrației orașului, este acela de a face tot posibilul pentru a identifica și atrage investiții care să ajute la dezvoltarea Făgetului”,

a declarat primarul orașului Făget, Marcel Avram.

Totodată, administrația locală făgețeană va depune tot în cadrul programului „Anghel Saligny”, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Timiș Est, un proiect care va permite racordarea orașului la rețeaua de gaze naturale, proiect a cărui valoare se ridică la peste 100 de milioane de lei.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.