Ionela Goia, calificată la faza națională a Olimpiadei de limba italiană

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sâmbătă, 12 martie 2022, Ionela Goia, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, a participat la faza județeană a Olimpiadei de limba italiană, găzduită de Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara, și a reușit să se califice la faza națională a Olimpiadei de limba italiană, obținând 93 de puncte.

„A fost prima mea olimpiadă de limbi străine. O experiență unică, de neuitat și o trăire din care am avut de învățat. Atunci când muncești cum trebuie și când ai lângă tine persoane care te sprijină, mai ales moral, nu prea există șanse să dai greș.

Vreau să îi mulțumesc profesorului meu de italiană, dl Ioan Sîrbu, pentru tot sprijinul, pentru fiecare moment în care m-a ajutat, mi-a oferit explicații, dar și pentru că a avut o încredere atât de mare în mine încât m-am ambiționat și mai tare.

Îi sunt recunoscătoare pentru tot și mă bucur că mi-a oferit această minunată șansă”, spune Ionela Goia, care ține să-i mulțumească și familiei pentru încredere și încurajare, dar și bunului Dumnezeu „care mi-a auzit de fiecare dată rugăciunile”.

Faza națională a Olimpiadei de limba italiană va avea loc în perioada 26-30 aprilie, la Târgu Jiu. (N. S.)

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.