Partide politice românești în interbelic (9)

Sub guvernul Averescu, unificarea învăţământului a dat înapoi ca racul. Proiectul de reforma al dlui dr. C. Angelescu, fost şi actual ministru în guvernul Brătianu. Partidul Naţional se plânge că funcţionarii au luat parte activă la alegeri. Conducătorii Partidului Naţional s-au unit cu grofii şi baronii unguri şi cu ţărănişti bolşevizaţi.

Cultura se propagă de la un restrâns număr de oameni învăţaţi, pentru a străbate în popor şi a renaşte tot mai perfect, amăsurat geniului naţional. Cultura din universităţi trece în licee şi seminarii, şi de aci în toate satele. Am putea-o asemăna cu propagarea razelor soarelui sau cu semănătorul, care împrăştie sămânţa din care vor răsări roadele noi.

În cultură se oglindeşte finalitatea conştiinţei sociale, şi tot ea ne dă şi posibilitatea să ne dezvoltăm forţele noastre la infinit. Fără cultură nu am avea nici istorie, căci ne-ar lipsi dreapta măsură pentru a judeca evenimentele. Imitaţia unei сulturi străine, neasimilabile pe deplin, ca orice lucru împrumutat, nu ne dă decât o cultură falsă. Cultura falsă, de împrumut, nu mai e în stare să susţină, între membrii unei societăți, raporturile de autoritate şi legătura de solidaritate şi continuitate în munca diferitelor generaţiuni. Alăturea de reforma agrară şi politică, răspândirea culturii în popor e o chestiune vitală.

Sub guvernul Averescu, unificarea învăţământului a dat înapoi ca racul, învăţători şi profesori neplătiţi cu lunile, inspectori şcolari bruscaţi. Averescanii au unificat doar titulatura de „maeştrii” pentru o anumită categorie de profesori. Pentru toate aceste titluri, dl Averescu poate trece fericit între nemuritori. Fără program şi fără o credinţă, care trebuia să şi-o ia din conştiinţa generală a poporului, nu a putut realiza nimic. Astfel, am rămas şi azi fără învăţători la sate, umplând doar şcolile de sub stăpânirea ungurească, aşa cum le-a găsit, cu câteva elemente româneşti. Cât de departe am rămas în chestia şcolară, ne putem convinge, expunând pe scurt proiectul de reforma al dlui dr. C. Angelescu, fost şi actual ministru în guvernul Brătianu. Proiectul său a fost anunţat în iunie 1919 şi n-a putut fi dus la îndeplinire, din cauza abzicerii guvernului, ca urmare a intransigenţei dlui Brătianu în chestia Banatului și a drepturilor minorităţilor.

Proiectul era următorul: considerând că numărul copiilor de scoală trece de 1.300.000, din care urmează la școală numai 300.000, această stare nenorocită, provenind din lipsa de școli şi învăţători, proiectează, cu începere din septembrie 1919, înfiinţarea câte unei școli normale în fiecare judeţ, pentru băieţi, şi câte o scoală de fete la fiecare trei judeţe. Angajează, asemenea, şi alte elemente decât cele ieşite din şcolile speciale, astfel absolvenţii de seminar, preoţi, absolvenţi de gimnaziu, liceu, sau scoală profesională. („Transilvania românească”, Alba Iulia, II, 5, 1922)

Agitatori

Partidul Naţional se plânge că funcţionarii au luat parte activă la alegeri, cu alte cuvinte că funcţionarii s-au amestecat în alegeri. Faptul acesta ei îl înfierează ca o crimă, când funcţionari au alte convingeri decât Partidul Naţional şi îl preamăresc ca un act eroic, când funcţionarii fac propagandă pentru Partidul Naţional. În tot timpul alegerilor, simpaticul dr. Cornel Dărămuş, prim-medicul oraşului Alba Iulia, a agitat toată lumea în contra Partidului Naţional-Liberal. A pus la dispoziţia Partidului Naţional automobilul său, zi şi noapte a cutreierat satele, agitând spiritele în contra Partidului Național-Liberal. Ţinuta aceasta, contrară dispoziţiunilor legilor, Partidul Naţional din Ardeal o consideră de o ţinută patriotică, demnă de a fi răsplătită cu permisuri pentru exportarea altor două vagoane de slănină, pe care le va trimete cumnatului său ofiţer în armata lui Horthy, care i le va plăti cu coroane austro-ungare neştampilate.

Cei care au blestemat ostaşii armatei române, când au intrat întâia dată în Transilvania, ca s-o dezrobească, trec drept eroi şi martiri naţionali, pe când sărmanii noştri voluntari se consideră drept pretenţioşi şi egoişti. Cei care şi-au bătut joc de jertfa celor opt sute de mii, ponegresc cele douăsprezece mii de voluntari, care au voit să răzbune pe cele opt sute de mii de jertfe şi pe martirii neamului românesc din Ardeal. O tempora, o mores!

Conducătorii Partidului Naţional s-au unit cu grofii şi baronii unguri şi cu ţărănişti bolşevizaţi. Nouă treimi, trifoi blestemat, trimete proteste Regelui. Patima şi setea de putere i-au orbit. Ei nu voiesc şi nu pot se vadă rezultatul dezastruos al agitaţiei lor oculte, căci aderenţii Partidului Naţional din Ardeal astăzi sunt cu mult mai apropiaţi sufleteşte de maghiarii boieri decât de ţăranul român. („Transilvania românească”, Alba Iulia, II, 16, 1922)