Pachete cu alimente, haine și jucării pentru o familie cu 5 copii din Șanovița

>

Pachete cu alimente, haine și jucării au ajuns la o familie greu încercată din Șanovița. Reprezentanții Asociației Centrul Ortodox din Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj vor continua să le acorde ajutor.

„Timpul liturgic al Triodului şi săptămânile premergătoare Postului Sfintelor Paşti, reînnoiesc în noi sentimentul viu al milei şi al iubirii aproapelui, confruntat cu greutăți şi neajunsuri materiale. Gândindu-ne de la cuvintele Mântuitorului: «Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi» (Matei 26, 11), constatăm mereu faptul că, în comunitățile noastre, regăsim oameni necăjiţi, pentru care fiecare zi a vieții este marcată de tristețe, sentiment cauzat de lipsuri materiale legate de hrană, căldură sau îmbrăcăminte”, transmit cei de la Mitropolia Banatului.

Sâmbătă 19 februarie, Asociaţia Centrul Ortodox din Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, prin Centrul de zi „Sf. Nicolae”, reprezentată de preotul Cristian Cerbu, a fost prezentă în Şanoviţa.

„Aici a fost identificată o familie cu cinci copii, care îşi duce traiul de zi cu zi în condiții greu de imaginat. Reprezentanții asociației alături de câteva persoane, au oferit familiei respective pachete cu alimente de bază (zahăr, făină, orez, ulei, paste făinoase), conserve, produse din carne, haine şi jucării pentru copii, fapt ce a trezit în sufletele părinților şi ale copiilor o bucurie de nedescris. În discuțiile purtate cu membrii familiei s-au constatat şi alte neajunsuri cu care se confruntă, ceea ce ne-a motivat ca şi în viitor să le acordăm sprijinul şi ajutorul nostru, expresie vie a milei şi jertfei creștine”,

transmit reprezentanții Mitropoliei Banatului. Asociaţia Centrul Ortodox își desfășoară activitatea în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj şi are ca scop sprijinirea copiilor şi a familiilor nevoiaşe atât din oraş, cât şi din împrejurimi.

  Denisa GREGA

Urmărește-ne pe Telegram și Google News


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.