
Consilierii locali lugojeni s-au întâlnit în ședință, miercuri 30 august (după închiderea ediției), iar una din cele mai importante decizii pe care le-au avut de discutat a fost atribuirea directă a serviciilor de canalizare și distribuție a apei către Aquatim.
Contractul cu operatorul local, Meridian 22, care se află în insolvență, a expirat și a mai fost prelungit doar ca să se poată face predarea și primirea dintre cele două societăți. Mai mult ca sigur, proiectul a primit votul consilierilor locali, iar cele două societăți urmează să înceapă procedurile de predare-primire.
O parte din angajații societății urmează să fie preluați de către Aquatim.
„Un proiect de pe ordinea de zi se referă la aprobarea delegării gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canal în municipiul Lugoj, prin atribuire directă, operatorului regional Aquatim SA din Timișoara.
Contractul cu Meridian 22 a fost încheiat, s-a prelungit pentru o perioadă de 90 de zile. În contractul de delegare de gestiune nu este prevăzută obligația de preluare a angajaților, dar Aquatim va prelua majoritatea salariaților Meridian 22”, a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.
Să sperăm că apa de la robinetele lugojenilor se va limpezi în perioada următoare, pentru că, așa după cum se poate vedea și din imaginea de mai jos, ceea ce a livrat Meridianul în ultimele zile, înainte de a-și da duhul, numai apă nu se poate numi.
E clar că cineva își bate joc de lugojeni.
După ce i-a lăsat fără ștranduri în mijlocul verii, pe o caniculă neîndurătoare, acum le-a luat și apa potabilă de la robinet, livrându-le în schimb o leșie care pute îngrozitor a incompetență.
Nicolae SILADE

Lasă un răspuns